Când suntem prea ocupați sau când viața pare prea grea, ne simțim fără putere și ne aflăm într-o poziție foarte vulnerabilă. Când ajungem într-un astfel de stadiu, decizia de a „merge înainte” până la epuizare ne poate costa un preț mai mare decât am vrea să plătim. E timpul să luăm în calcul un adevăr important și anume, faptul că suntem ființe spirituale care locuiesc într-un trup fizic, cu alte cuvinte nu doar trupul fizic ajunge epuizat ci și duhul nostru.
 
Dacă am făcut eforturi „peste puterile noastre” sau am continuat să „mergem înainte” cu „răni deschise” cauzate de lovituri care ne-au rănit profund sau de pierderi care ne-au devastat, e momentul să ne oprim și să ne rezolvăm problemele. Contează foarte mult cum ne ocupăm de starea noastră generală, ca să revenim la funcționarea normală.
 
Dacă ascultăm muzică tristă, necreștină, vom deveni chiar mai triști și mai posaci decât eram înainte de a auzi mesajul cântecului. Dacă ascultăm ce ne spune dușmanul nostru spiritual, invizibil, care face totul ca să ne convingă că noi suntem cei mai nedreptățiți și mai loviți oameni de pe planetă, nu numai că nu ne ajută cu nimic, dar dimpotrivă, ne va dărâma și mai mult. Tipurile de gânduri nesănătoase și de situații care în loc să ne întărească și să ne zidească, ne fac mai mult rău și ne afundă mai tare în „groapa dezamăgirii”, sunt infinit de multe.
 
Noi creștinii avem un ajutor desăvârșit în Domnul. Dacă rămânem aproape de El, chemându-L și cerându-i ajutorul, vom fi ajutați. Dacă ne lăsăm problemele cu care ne luptăm la picioarele Lui și în loc să ne plângem de milă alegem să-L lăudăm sincer, din toată inima, minunea restaurării începe să se înfăptuiască, pe măsură ce Domnul ne mângâie și ne întărește. Dacă alegem să ascultăm muzică creștină de închinare, sau pur și simplu cântăm laude la adresa Domnului, procesul de refacere va continua. Acesta este felul în care Dumnezeu ne ajută să ne re-hidratăm spiritual.
 
Într-un fel, „duhul nostru” operează împreună cu „mintea noastră”. Duhul este partea cea mai profundă din noi, pe care Pavel îl numește „omul interior al inimii” și de acolo ne vine „puterea spirituală”. „Gândirea” pozitivă este ceva bun și de ajutor, dar adevărata tărie spirituală o avem în partea cea mai profundă a ființei noastre.
 
Dacă alegem să „ne încredem în Dumnezeu și să-L lăudăm” - mai ales atunci când suferim mai mult, vom găsi ceva ce nu putem obține în niciun alt fel și anume, un nivel mult mai profund de tărie spirituală. Rugăciunea sinceră, meditația asupra Scripturii, lauda și închinarea – toate aceste acțiuni vor fi folosite de Domnul ca să ne întărească.
 
Dacă continuăm să mergem înainte prin „propriile noastre puteri” sau doar prin „a încerca să fim mai pozitivi” s-ar putea să ne ajute într-o oarecare măsură, dar cu certitudine nu ne va da tăria pe care ne-o poate da doar Dumnezeu. Noi nu suntem doar ființe fizice care au minte; suntem ființe spirituale care au trupuri și minte. Opinia generală a lumii laice și chiar a unei părți a bisericii, este că emoțiile noastre sunt toate de origine mentală. Această opinie nu este corectă și tocmai de aceea de cele mai multe ori soluțiile mentale nu sunt suficiente pentru a rezolva toate problemele emoționale.
 
Dumnezeu are toată înțelepciunea, dragostea și mângâierea de care avem nevoie. Dacă Îi dăm Lui „problemele” noastre – rănile emoționale, durerile, suferințele, nevoile etc. - și alegem să ne încredem în El pentru rezolvare și să-L lăudăm înainte să vedem rezultatele, indiferent cât de tare suferim, atunci Îi vom permite Domnului să lucreze și să ne ajute cum știe El mai bine. Totdeauna căile și metodele Lui Dumnezeu sunt mai bune, mai eficiente și net superioare la tot ce am putea noi face.
 
Unii creștini au ajuns să reacționeze în acest fel, în mod automat, pentru că de-a lungul anilor au învățat să facă așa, pentru că au ales să asculte vocea Duhul Sfânt și să acționeze ca atare. Din păcate, alții nu au înțeles încă ce ar trebui să facă și nici nu au văzut exemplul altcuiva. Alegerile pe care le facem când suferim și ne luptăm din greu, ne pot ajuta sau ne pot face mai mult rău. Dacă-L alegem pe Domnul și căile Lui, facem ceea ce trebuie și prin credință, rugăciune, laudă și închinare chiar prin cântece simple, dar cântate sincer din toată inima, îi vom face plăcere Domnului și ne vom întări pe noi înșine, în același timp. Așa cum sportivii au nevoie să fie hidratați ca să poată concura și noi creștinii trebuie să fim plini de „apa vie” a Duhului Sfânt ca să putem lupta bătăliile vieții de zi cu zi. Și uneori acestea se succed rapid, una după alta. Aceste alegeri pe placul Domnului, ne ajută „să ne hidratăm” duhurile ca să avem tăria spirituală de care avem nevoie zilnic și mai ales când trecem prin prea multe, prea des.
 
Haideți să alegem să luptăm prin metodele Domnului, să ne facem timp să facem față provocărilor și circumstanțelor aplicând Cuvântul Domnului și bazându-ne pe promisiunile Lui. Putem să-i dăm Lui Dumnezeu durerile și problemele, încrezându-ne în El pentru rezolvare. Să nu lăsăm gândurile negative ale minții proprii și nici pe cele pe care ni le dă diavolul să ne ducă la îndoială și disperare, ci să le înlocuim cu promisiunile Scripturii pentru viața noastră; iar în locul cântecelor laice de „inimă albastră”, care ne întristează și mai rău, să alegem să ascultăm și să cântăm cântece creștine care ne zidesc și ne încurajează. Când alegem să facem așa, Îi dăm Domnului șansa să ne ridice și să ne întărească.
 
În concluzie, a deveni creștin este doar începutul. De noi depinde să ne trăim viețile în acord cu învățăturile biblice și cu conducerea Duhului Sfânt. Dacă vom urma exemplul Lui Isus și vom petrece timp departe de stresul și graba vieții cotidiene din această lume, ca să-L căutăm personal pe Domnul, vom găsi înviorarea și puterea pe care doar El ni le poate da și astfel vom putea face față unui nou set de încercări și provocări ale vieții de pe o poziție de putere și nu simțindu-ne slăbiți și epuizați. Când îl „lăudăm pe Domnul” din toată inima, El ne va ridica indiferent cât de jos suntem! Ca să putem învinge în luptele din viața de zi cu zi, trebuie să facem alegerile care ne vor ajuta să operăm de pe o poziție de putere și tărie spirituală!
 
 
E. Cockrell

În ce ne încredem? Ce ni se pare cu adevărat stabil și sigur? Oamenii ne vor dezamăgi, indiferent cât de mult ne iubesc și ne vor binele, pentru simplul motiv că și ei sunt supuși acelorași slăbiciuni și neputințe ca și noi. Nicio persoană nu poate anticipa și împlini toate nevoile altei persoane. Nimeni nu poate știi ce se așteaptă altcineva să facă sau să simtă. Singurul care este Omniscient (știe totul), Omnipotent (poate totul), Omniprezent (este prezent în fiecare clipă peste tot) este Dumnezeu. Familia, prietenii, politicienii, guvernele, chiar frații în credință ne vor înșela încrederea la un moment dat, numai Dumnezeu nu ne dezamăgește și nu ne lasă niciodată! Dacă doriți să citiți mai multe pe acest subiect, puteți la click aici: „Dumnezeu nu ne părăsește”.

• 2 Împărați 18:3-7 Ezechia a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David... 5 El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel şi, dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el. 6 El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El şi a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul. 7 Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut...

 
Împăratul Ezechia, nu a urmat exemplul tatălui său, Ahaz, care a schimbat felul de închinare și a modificat templul pe gustul împăratului Asiriei, în care a ales să se încreadă și nu în Dumnezeu și chiar și-a adus jertfit unul dintre fii, dumnezeilor străini (2 Împărați 16).

• 2 Cronici 32:8 „Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.” Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.

 
Credința și exemplul împăratului a întărit inima poporului și n-au crezut minciunile slujitorilor lui Sanherib, împăratul Asiriei, care încercau să-i îngrozească, ca să le cucerească cetatea. Era o situație disperată pentru locuitorii Ierusalimului. Ezechia a ales să se încreadă în Domnul și să se roage împreună cu prorocul Isaia, în loc să renunțe la cetate, predându-se sirienilor. Alegerea corectă a împăratului, a salvat întregul popor.

• 2 Cronici 32:20-22 Împăratul Ezechia şi prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, au început să se roage pentru lucrul acesta şi au strigat către cer. 21 Atunci Domnul a trimis un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile.Şi împăratul s-a întors ruşinat în ţara lui. A intrat în casa dumnezeului său, şi cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia. 22 Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mâna tuturor şi i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau.

 
Dumnezeu are toată puterea pentru a ne scăpa din mâna celor care par mai tari decât noi. Tot de la Domnul vine și soluția pentru cele mai disperate situații. Oricât de bine pregătiți ar fi fost soldații evrei, n-ar fi putut face o treabă mai bună și mai rapidă decât îngerul Domnului. Nu a fost nicio victimă din poporul al cărui împărat a ales să-și pună încrederea în Dumnezeul Cel Viu și Adevărat, iar din tabăra celui care l-a batjocorit pe Domnul (2 Cronici 32:17) au murit toți vitejii, domnitorii și căpeteniile. Însuși împăratul a ajuns ucis de proprii săi fii. Sanherib și-a pus încrederea în dumnezeul lui de aur, care n-a putut face nimic pentru el, dimpotrivă, faptul că L-a batjocorit pe Domnul Dumnezeu, l-a costat pierderea armatei, a luptei și a propriei sale vieți.
  
 
Carmen Pușcaș

• Ioan 16:33 „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

 
Putem avea pace în Domnul nostru, în mijlocul furtunilor vieții, cu condiția să ne punem încrederea în El și numai în El. Din păcate nu toate furtunile vieții sunt „prognozate”, nu toate apar pe „radarul” planurilor noastre. De fapt, cele mai multe ne iau prin surprindere. Ca să trecem cu bine prin ele, fără răni și dureri de durată, este important să fim pregătiți. Suntem obișnuiți să răsucim problemele prin care trecem pe toate părțile, să ne gândim la ele non-stop, să le repetăm la nesfârșit oricui vrea (sau care nu poate evita) să ne asculte și în tot acest timp să uităm că putem avea pace și chiar bucurie în Cristos. Ați observat că această abordare, nu numai că nu ne rezolvă problemele, dar de cele mai multe ori le agravează și îi face pe rude și prieteni să ne evite și poate chiar să renunțe la relația cu noi?
 
Ne face mai multă plăcere să ne întâlnim cu persoane calde, simpatice, vesele, mulțumite, care au totdeauna ceva frumos și încurajator de spus, decât cu cei nemulțumiți, care totdeauna se plâng și nu au decât aprecieri negative la adresa oricui sau pe price temă.
 
Am înțeles cu ceva ani în urmă, că a fi triști și abătuți din motive pe care nu le putem schimba sau nici măcar influența, nu schimbă lucrurile în bine. Petrecem prea mult timp nefericiți și nemulțumiți, fără să ne ajute cu nimic, dimpotrivă ne putem îmbolnăvi fizic și psihic. De fapt felul în care abordăm viața cu bune și rele, ține de atitudinea inimii și de gândurile pe care le acceptăm și cărora le dăm amploare meditând asupra lor. Cu cât identificăm mai corect sursa gândului care ne trece prin minte și ne opunem celor care vin de la cel rău, cu atât mai fericiți vom fi, ne vom simți mai bine cu noi înșine și vom putea fi închinătorii adevărați în duh și adevăr, pe care-i caută Tatăl Ceresc.
 

• Ioan 4:23 „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.”

 
Mulți oameni nu sunt fericiți când sunt singuri și au nevoie permanent să audă un zgomot de fundal (televizor, radio...) pentru că sunt nefericiți cu gândurile care le ocupă propria minte. Înnoirea minții, a modului de gândire, după nașterea din nou prin Duhul Sfânt, este esențială, pentru a putea rămâne pe Calea Domnului. Puteți citi mai multe pe acest subiect la click aici: „Înnoirea minții”).
​

• Marcu 10:27 Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.”

 
Decât să ne plângem celorlalți, care oricum nu pot face nimic, mai bine ne plângem Domnului, pentru că doar El are soluții la orice problemă sau situație imposibilă. Rugăciunea sinceră, făcută cu credință este rezolvarea a ceea ce pare de nerezolvat.
 

• Ioan 14:27 „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”

 
 Isus este Prințul Păcii și doar în El găsim adevărata pace. Pacea Lui Isus este profundă, este desăvârșită, este de durată, dar de noi depinde s-o păstrăm. Fiind în permanență atenți la gândurile care ne trec prin minte, identificându-le sursa și oprindu-le pe cele care vin de la cel rău sau din firea noastră predispusă la îngrijorare și disperare, putem avea pacea de durată.
 

• 2 Corinteni 10:5 Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.

 
Proclamând versetul de mai sus și alte versete pe tema cu care ne luptăm, ne vom opune reluării la infinit a gândului care ne chinuie și îl înlocuim cu ceea ce ne zidește și ne întărește. Cuvântul Lui Dumnezeu are putere! Mintea lăsată liberă, va fi repede „umplută” de gândurile celui rău care ne vor fura pacea și liniștea. Noi alegem să studiem Cuvântul Domnului să memorăm versetele care ne zidesc. Tot noi suntem cei care decidem să ne punem încrederea în Domnul, în loc să ne pierdem pacea îngrijorându-ne.
 
 
Carmen Pușcaș

• Galateni 5:24-25 Cei ce sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.

 
Dacă am fost transformați prin credința în Isus și am devenit copiii Lui Dumnezeu, înseamnă că ne-am răstignit firea pământească. Dacă firea noastră este moartă, nu mai putem trăi decât prin Duhul. Dar a trăi prin Duhul nu înseamnă că instantaneu și „umblăm” prin Duhul. Ca s-o putem face, depunem efort să ne schimbăm modul de gândire, care va conduce la un nou mod de a reacționa la tot ce ne înconjoară, la decizii diferite, dorințe și scopuri noi, conforme cu ce spune Biblia, nu logica lumii în care trăim. Aplicarea noului mod de gândire va duce la un nou stil de viață și la schimbarea „sistemului de valori”. Nu mai căutăm succes personal, popularitate cu orice preț, realizări profesionale și materiale cu orice preț, răzbunare și plăceri ieftine.
 
Sistemul de valori creștine are la bază dragostea pentru Dumnezeu și dragostea față de oameni. Asta înseamnă că ne vom trata semenii așa cum ne-am dori să ne trateze ei pe noi, îi vom ajuta pe cei în nevoie, chiar dacă ne-au făcut rău în trecut sau chiar dacă nu-i cunoaștem, căutăm să spunem oricui avem ocazia, cât de mult îi iubește Isus și cum pot fi mântuiți. Căutăm să împlinim chemarea pe care Dumnezeu a pus-o peste viața noastră și să ne formăm profesional conform talentelor cu care am fost înzestrați. Fiecare avem locul nostru și destinul nostru unic și este minunat dacă ajungem să-l împlinim.
 
Poate ați auzit povestea vulturului care a învățat să zboare legat cu o sfoară lungă de un stâlp și așa a trăi ani de zile. Putea zbura doar cât îi permitea lungimea sforii cu care era legat. După ce a fost dezlegat, a continuat să zboare la fel cum a făcut dintotdeauna, pentru că nu înțelegea că este liber și că putea zbura în orice direcție și-ar fi dorit.
 
Mulți creștini, continuă să cadă în vechile păcate, pentru că nu știu că sunt liberi și pot să li se opună. O persoană care obișnuia să se enerveze din orice și să ridice imediat tonul vorbind urât, va continua s-o facă și după convertire, pentru ca imediat după, dușmanul s-o condamne și s-o facă să se teamă că și-a pierdut mântuirea. Persoanele colerice, spun că nu se pot abține, n-au ce face, așa s-au născut. Dar dacă în mijlocul unei crize de nervi cu țipete și injurii, sună soneria sau telefonul, aceeași persoană se calmează instantaneu și răspunde musafirului sau apelului ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dacă față de oameni, putem să ne stăpânim și să ne calmăm urgent, înseamnă că putem schimba vechiul fel în care ne comportam, rugându-ne Domnului să ne ajute să ne liniștim și abia apoi să rezolvăm situația neplăcută care ne-a deranjat.
 
Ne este de mare folos să comunicăm în rugăciune cu Dumnezeu. Dacă alergăm la El prima dată, în orice situație dificilă, când simțim că ne pierdem cumpătul și „ne vărsăm paharul frustrării și al nervilor” înaintea Domnului, spunându-i Lui, ce am vrea să spunem persoanei care ne-a enervat, vom putea evita multe bătălii. Ne rugăm să ne ajute să ne calmăm, să ne arate cum să rezolvăm corect problema și să ajute și cealaltă persoană să se liniștească. După ce ne calmăm, vom putea discuta cu cealaltă persoană și să rezolvăm problema mult mai ușor. Este posibil să nici nu mai fie nevoie de o confruntare și chiar să ne cerem noi iertare, pentru că „la rece” vedem situația corect. Casele noastre pot fi oaze de pace, liniște și bucurie, dacă trăim cu adevărat vieți noi în Cristos. Isus este cu adevărat „Prințul Păcii” și de noi depinde să trăim în pacea Lui în fiecare clipă a vieții noastre.

​
​Puteți citi mai multe despre rugăciune la click aici: „Rugăciunea - De ce ne rugăm?”

​Carmen Pușcaș

• Apocalipsa 3:1 „Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.”

Duhul Sfânt, în toată complexitatea și perfecțiunea sa (cele șapte Duhuri), precum și îngerii celor șapte biserici istorice din Asia Mică (Apocalipsa 1:20 „Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici; şi cele şapte sfeşnice sunt şapte biserici.”) sunt ale Domnului Isus. „Stelele” le ține în mâna Sa dreaptă, ceea ce înseamnă că are autoritate peste biserici și sunt importante pentru El.
 
Cui se adresează Isus? Bisericii, care în ochii Lui nu este formată din membrii care au completat o cerere de membralitate, ci din cei care s-au întors cu adevărat la El și au fost născuți din nou. Privind cu ochii fizici, considerăm că cei care merg la biserică, sunt vii din punct de vedere spiritual, dar Isus vede dincolo de aparențe și știe dacă trăim conduși de Duhul Sfânt sau de fire. Isus știe totul despre noi. Problemele pe care le consemnează Isus în cele 7 biserici, sunt comune bisericilor din toate timpurile și mai ales celor din zilele noastre. Ipocrizia era și este la ea acasă în multe biserici și în viețile multor creștini. De multe ori nici nu realizăm că suntem ipocriți, când încercăm să părem mai sfinți decât suntem, ca să nu creadă „frații și surorile” că suntem mai puțin spirituali decât ei. Ne este de mare ajutor să nu uităm că Dumnezeu ne cunoaște inima și secretele și de El trebuie să ne pese mai mult decât de părerea oamenilor.
 ​

• Apocalipsa 3:2 „Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.”

 
Suntem mântuiți prin fapte? Nicidecum, suntem mântuiți prin har, dar credința fără fapte este moartă. Faptele și comportamentul nostru, arată la ce nivel este credința noastră. De noi depinde să veghem, adică să ne analizăm starea spirituală și să ne întărim credința și pașii pe calea Domnului.
 
De unde știm dacă suntem firești sau duhovnicești? Ceea ce gândim ne arată care este starea noastră spirituală. Suntem duhovnicești, când mintea noastră meditează la ceea ce spune Scriptura, la cine este și ce face Domnul și avem o stare continuă de mulțumire și laudă la adresa Lui Dumnezeu, pentru toate lucrurile. Dacă suntem preocupați doar de problemele vieții, de tot ce ține de această lume, suntem firești, carnali și ne înșelăm singuri, dacă credem că suntem pe drumul cel bun.
 

• Apocalipsa 3:3 „Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.”

 
Ce este de făcut? Soluția este la noi. Este timpul să ne amintim ce am primit când ne-am întors la Domnul și ce înseamnă că Isus este Domnul vieții noastre. În urma auzirii vine credința dar și îndoiala. Auzirea Cuvântului Lui Dumnezeu, produce credință în inimile noastre. Prin auzirea a ceea ce are lumea de spus, începem să ne îndoim de puterea supranaturală a Lui Dumnezeu și credința ajunge înlocuită de îndoială.
 
Isus ne spune clar că noi trebuie să „ținem”, să păzim ce am primit și atunci când realizăm că am păcătuit, să ne pocăim repede. Pocăința înseamnă să recunoaștem că am greșit, să regretăm din toată inima ce am făcut, și să cerem Domnului ajutorul ca să nu mai repetăm păcatul. Dacă nu ne doare că am păcătuit, și nu ne pasă că L-am îndurerat pe Dumnezeu, avem o problemă serioasă. Doar o inimă împietrită poate fi insensibilă la faptul că păcatul personal a contribuit la suferința incredibilă a Domnului Isus, în timpul răstignirii. El era nevinovat, dar a plătit în locul nostru, suferind durerea și moartea pe care noi le meritam. Trebuie să veghem, să fim atenți și să ne cercetăm în mod constant inimile, pentru a ni le păstra maleabile, sensibile și curate așa cum ne vrea Domnul. niciunul dintre noi nu știe când i se va termina viața pe pământ și va ajunge să dea socoteală de „binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (2 Corinteni 5:10).
 

• Iacov 1:6-8 Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, 8 căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.

 
Credința este opusul îndoielii și nu pot coexista împreună. Îndoiala ne face să oscilăm între credință și nesiguranță. Credința că Domnul e cu noi, ne ajută, are soluție pentru problema noastră, că ceea ce spune Biblia este adevărat pentru noi azi, și incertitudinea că am merita să primim ceva bun de la Domnul, că ar avea vreun motiv să ne ajute, să ne vindece sau să facă o minune pentru noi. Nici cei mai mari oameni ai Lui Dumnezeu nu se pot lăuda că atunci când trec printr-o situație foarte dificilă, nu au nicio secundă de teamă, îngrijorare și chiar îndoială. Dar, cu cât suntem mai maturi spiritual, cu atât durează mai puțin până ne întărim credința amintindu-ne alte situații disperate din care Domnul ne-a scos victorioși, precum și versetele care vorbesc despre victoria pentru situația noastră și începem să ne rugăm tot mai încrezători că vom primi ceea ce cerem. Ne întărim credința prin Cuvântul Domnului proclamând-ul cu certitudinea că este valabil și pentru noi. (Puteți citi mai multe la click aici: „De unde știm că promisiunile Vechiului Testament sunt valabile și pentru noi neamurile”)

• Apocalipsa 3:4-6 „Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici. 5 Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” 6 Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.”

 
Întotdeauna, Dumnezeu are credincioși sinceri, curați, care-L slujesc cu devotament, chiar dacă majoritatea nu o face. Chiar dacă sunt puțini la număr, aceștia nu urmează exemplul majorității, ci sunt dedicați cu totul Domnului și caută să trăiască conform Bibliei și conducerii Duhului Sfânt. Ce au aceștia diferit de ceilalți? Dorința sinceră de a-l urma pe Cristos, fiind predați total Lui.
 
Putem face parte dintre aceștia luptându-ne să ne păstrăm îmbrăcămintea spirituală curată cu ajutorul Duhului Sfânt, fără să păcătuim intenționat, învingând ispitele, pentru că suntem focalizați pe Cuvântul Domnului și nu pe poftele firii. Pavel ne arată prin exemplul personal, cum putem face asta:
 

• 1 Corinteni 9:27 Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

 
Isus ne va îmbrăca în haine albe, dacă rămânem în El și Cuvântul Lui rămâne în noi (Ioan 15:7). Nu putem fi mlădițe din vița care este Isus, trăind conduși de poftele firii și nu de Duhul Sfânt.
 
Să fim vrednici înseamnă să fim demni de Domnul, să merităm mântuirea. Viața veșnică cu Isus, ni se cuvine de drept, dacă trăim pentru El până la capăt.
 

• Apocalipsa 2:10b „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.”

 
Faptul că Domnul Isus spune că nu va șterge nicidecum numele celui vrednic, din cartea vieții, arată că există posibilitatea să fie șters. Mesajul este pentru cei care au fost născuți din nou, li s-a scris „numele în Cartea vieții” și reconfirmă faptul că trebuie să trăim pentru Domnul până la capăt, ca să ajungem în Rai. Dacă Isus nu ne mărturisește numele înaintea Tatălui Ceresc, nu suntem acoperiți de neprihănirea Lui, ceea ce înseamnă că păcatele nu ne sunt iertate și vom plăti pentru ele ajungând separați de Dumnezeu pentru eternitate (moartea a doua).
 
Doamne te rugăm ajută-ne să ne păstrăm urechile spirituale deschise, sensibile la vocea Duhului Sfânt, împlinind ce ne spui și trăind în ascultare de Tine zi de zi, pentru că dorim să încheiem călătoria pe acest pământ, în brațele Tale.
 
 
 
Carmen Pușcaș

• Ioan 1:14-17 Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”. Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui [abundența la superlativ a harului și adevărului Lui] şi har după har [binecuvântare spirituală peste binecuvântare spirituală, și cadou peste cadou]; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul [favoarea nemeritată și necâștigată a lui Dumnezeu] şi adevărul au venit prin Isus Cristos.” (textele din paranteze sunt traducere din Biblia Amplificată)

 
Isus Cristos, Cuvântul întrupat, Dumnezeu Fiul, Calea, Adevărul și Viața, este sursa păcii, a vieții veșnice, a bucuriei, a dragostei, a tot ce este curat, frumos și pur, precum și a HARULUI. Isus este Adevărul și tot El este Cuvântul, deci Scriptura este de asemenea Adevărul. Cu cât cunoaștem mai profund ce spune Biblia, cu atât vom înțelege mai bine cine este Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
 
Apostolul Ioan scrie că „noi toți am primit” abundența maximă a harului și a adevărului lui Isus, a atributelor Sale precum și „har peste har”(conform traducerii BVA - Biblia în versiune actualizată, mai apropiată de sensul termenului din limba greacă), adică binecuvântare spirituală, peste binecuvântare spirituală. Toate acestea arată că Dumnezeu nu oferă fărâme din darurile Sale, ci tot ce ne-a dat prin Isus ne-a dat din abundență. Dacă nu fac parte din viața noastră, problema e la noi, nu la Domnul. Nu putem beneficia de ceea ce nu înțelegem, nu suntem conștienți că ne aparține și nu știm cum să accesăm. Din păcate, nu toți oamenii au vieți binecuvântate și împlinite în Cristos. Pentru a avea ceea ce a câștigat Isus la cruce pentru noi, este esențial să fim născuți din nou, și să avem dorința de a înțelege cine este Isus, cine suntem noi în El și care sunt binecuvântările care ne aparțin în El. Cu ajutorul revelației Duhului Sfânt, prin studiul Bibliei, putem înțelege ce este harul lui Dumnezeu, ca să devină ce a intenționat Dumnezeu să fie, în viețile noastre.
 
„Strong's Concordance” definește termenul „charis” tradus prin har, astfel: grație divină, dar, calitate, bunăvoință, favoare, îndurare, milă.
 
Conform „Strong's Exhaustive Concordance”, termenul original din limba greacă, este mai complex decât cuvântul har din limba noastră și are mai multe sensuri. Unul este cel de „grație”, ceea ce conferă bucurie, plăcere, încântare, farmec, drăgălășenie; un alt sens este cel de: bunăvoință, bunătate, favoare.
 
Un al treilea sens al termenului „xaris” se referă la „bunătatea milostivă prin care Dumnezeu își manifestă influența sfântă asupra sufletelor, întorcându-le către Cristos, păzindu-le, întărindu-le și cauzând creștea lor în credința creștină, în cunoașterea Cuvântului și le aprinde pasiunea pentru a opera în virtuțile creștine”. Alte sensuri ale termenului „charis” sunt: „îndurare oferită ca dar, beneficii, recompense; mulțumiri aduse pentru tot ce a făcut Isus pentru omenire”.
 
Când realizăm că prin Isus am primit nu doar puțin har, sau o parte din acesta, ci abundența sa maximă, nu putem fi decât bucuroși și plini de curaj în fața loviturilor vieții. De ce? Pentru că orice ni se întâmplă, Domnul e de partea noastră și va scoate ceva bun din tot ce este rău și caută să ne distrugă. 
​
Puteți citi mai multe despre har, în articolul  „CE SPUNE BIBLIA DESPRE HARUL LUI DUMNEZEU”


Carmen Pușcaș

Dumnezeu, în marea Sa înțelepciune, nu ne cere nimic pentru care nu ne pune la dispoziție tot ce avem nevoie și nimic care să ne coste mai mult decât ne aduce beneficii. Slujirea în via Domnului nu este doar slujire. Dacă slujim păstrând relația corectă cu Domnul și ascultând de ghidarea Duhului Sfânt, vom culege beneficiile creșterii și maturizării spirituale.
 
Mântuirea noastră, L-a costat pe Dumnezeu mult mai mult decât credem că ne costă pe noi. Ni se pare că noi trebuie să renunțăm la tot, ca să-L putem urma. În realitate, Dumnezeu Tatăl și-a trimis Fiul să trăiască în limitele impuse de un trup uman, într-o lume murdară, meschină, prăfuită și urât mirositoare... A trebuit să-Și privească Fiul batjocorit, schingiuit, biciuit, plin de sânge, epuizat, fără să intervină și chiar mai mult, să-L vadă pe Fiul Său împovărat de păcatul întregii lumi, de toate suferințele și bolile omenirii (Isaia 53:4-5). Pe Fiul Său, care nu a păcătuit niciodată, să-L vadă atârnând pe cruce, între doi tâlhari, în rândul celor „fărădelege”, suferind cea mai josnică moarte a acelei vremi. Când „Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46 ) durerea Tatălui și a Fiului au atins apogeul. Tatăl Sfânt nu putea fi alături de Fiul care purta tot păcatul lumii... și toate acestea din dragoste pentru noi.
 
Cum am putea sta pasivi față de o dragoste atât de mare? Cine a plătit mai mult? Dumnezeu Tatăl Fiul și Duhul Sfânt sau noi? La ce a trebuit să renunțăm ca să fim ai Domnului? La tot ceea ce ne distrugea și ne făcea rău: păcate, relații care ne trăgeau înapoi, precum și stilul vechi de viață... Oricât de mare ni s-ar părea prețul care trebuie plătit pentru a fi mântuiți, dacă-l analizăm mai serios, realizăm că nu este un cost ci un câștig inestimabil pe termen lung. Câștigăm viața veșnică, a cărei valoare nu poate fi calculată în nimic material.
 
Viața cu Dumnezeu este o relație constant benefică pentru noi, în primul rând. Glorificând-ul pe Dumnezeu, în mod constant, ne face să ne luăm atenția de la problemele de fiecare zi și să ne concentrăm pe Cel care merită toată dragostea, adorarea, onoarea, ascultarea și închinarea noastră. Când ne detașăm de ceea ce ne face să suferim, vom putea vedea imaginea de ansamblu și vom știi că Dumnezeu va scoate ceva bun și din ceea ce acum pare răul cel mai mare.

• Romani 8:28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.

 
Nimic din ceea ce diavolul intenționează spre răul nostru, nu este peste puterea Lui Dumnezeu de a folosi spre binele nostru, al celor care-L iubim și suntem chemați după planul Său. Acest verset este primul care-mi vine de obicei în minte când trec prin greutăți, și trebuie să spun că nu m-a dezamăgit niciodată. De fiecare dată, Duhul Sfânt m-a întărit aducându-mi aminte nu doar acest verset ci și alte situații similare prin care am trecut și care păreau fără scăpare, dar Domnul m-a scos cu bine din toate. Toți avem astfel de experiențe, nu-i așa?
 
Odată ce gustăm bunătatea și dragostea Lui Dumnezeu, ne bucurăm de siguranța protecției Sale peste viața noastră, nu mai putem avea niciun motiv „să dăm înapoi”. Dacă sunteți cumva ispitiți de diavolul să gustați din așa zisele plăceri ale lumii, nu vă lăsați înșelați. Nimic nu se poate compara cu ce are Domnul pentru noi în această viață și mai mult, cu ceea ce ne-a pregătit pentru viața veșnică.
 
Așa cum scrie Pavel, condus de Duhul Sfânt, în:

• Romani 8:1-2 Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Cristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.”

 
Vina ne-a fost ridicată, suntem curați, neprihăniți, cu păcatul iertat și cu efectele lui anulate, cu o singură condiție: „să trăim după îndemnurile Duhului Sfânt”, ceea ce înseamnă, în ascultare de Domnul.
 
Eu știu că pe mine nu m-a costat nimic, dacă mă gândesc mai bine, de fapt schimbarea felului de a trăi, de a gândi, de a fi, au fost toate spre binele meu. Nu m-aș întoarce pentru nimic în lume, la vechiul stil de viață plin de griji, teamă, nesiguranță! Deci prețul plătit de mine a fost de fapt câștig, în schimb, Domnul meu a plătit scump în locul meu. Nu pot decât să-L iubesc și să nu încetez să-I mulțumesc! Iubindu-L pe Isus, de fapt îmi fac mie cel mai mare bine! Glorie Domnului!
 
 
Carmen Pușcaș

Ce vrea să spună acest proverb de origine greacă, folosit de Domnul Isus când i s-a arătat lui Saul din Tars?
 

• Faptele Apostolilor 9:3-5 Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” „Cine eşti Tu, Doamne?”, a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”

 
Domnul Isus i s-a arătat lui Saul înainte să intre în Damasc, într-o lumină care i-a luat lumina acestei lumi, orbindu-l. Din acel moment, Saul a știut că Isus este cu adevărat Cristos-ul, Mesia așteptat de evrei.
 
Domnul îi spune lui Pavel că îl va conduce pe drumul pe care trebuie să meargă, pentru că, chiar dacă-L iubea pe Dumnezeu și era plin de râvnă, prin faptul că nu a crezut că Isus este Mesia și îi persecuta pe creștini, a părăsit drumul drept și trebuia adus înapoi pe drumul cel bun. Dacă nu accepta corecția, urma să sufere. Cu cât se răzvrătea mai mult, cu atât „se înțepa mai adânc și îl durea mai tare”. Expresia folosită de Domnul este foarte sugestivă. Boii care erau puși să tragă în jug, dacă schimbau direcția de mers, împotriva voinței celui care-i conducea, se înțepau în țepușele cu care acesta îi strunea. Saul a înțeles imediat ce voia Domnul să spună.
 

• Faptele Apostolilor 9:6-16 Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” 7 Oamenii care-l însoţeau au rămas încremeniţi; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. 8 Saul s-a sculat de la pământ; şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini şi l-au dus în Damasc. 9 Trei zile n-a văzut şi n-a mâncat, nici n-a băut nimic. 10 În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne”, a răspuns el. 11 Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă „Dreaptă” şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă; 12 şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.” 13 „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim; 14 ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.” 15 Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; 16 şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”

 
Nu putea Isus să-l vindece pe Pavel fără ajutorul lui Anania? Totuși, Domnul a ales să-l trimită pe unul dintre slujitorii Săi de încredere din Damasc, pentru că voia să schimbe părerea bisericii locale cu privire la Saul, să-i facă să creadă că e cu adevărat frate cu ei, să nu se teamă de el, ci dimpotrivă, să-l inițieze în lucrare.
 
Dumnezeu nu face nimic la întâmplare și nici dintr-un capriciu. Ne este de mare ajutor să fim conștienți de acest adevăr. Când Domnul alege să se manifeste prin semne și minuni, să ne contacteze prin viziuni, vise sau profeții, are un scop important și am face bine să-i acordăm atenția și ascultarea cuvenite. Dumnezeu nu ne va conduce niciodată într-o direcție opusă a ceea ce ne învață Scriptura. Instrucțiunile Lui sunt totdeauna conforme Cuvântului Său scris, adică conforme Bibliei. Saul cunoștea foarte bine Tora (Legea primită de evrei prin Moise, cuprinsă în Pentateuh care erau primele cinci cărți ale Bibliei) precum și cărțile profetice ale Vechiului Testament, ca să ia foarte în serios viziunea pe care a avut-o. Toată viața lui ulterioară demonstrează acest lucru.
 
Poate spuneți că Pavel a avut serios de suferit, chiar slujind Domnului. Da, Pavel a suferit prigoniri și persecuții multiple de-a lungul celor 32 de ani de slujire în câmpul Evangheliei (Din 36 d. Hr. când a fost născut din nou, până în 68 d. Hr. când a fost decapitat la ordinul lui Nero, în închisoarea din Roma). Dar dacă nu asculta de Domnul și continua să-L nege și să omoare creștinii, cu siguranță mâna Domnului s-ar fi ridicat împotriva lui și l-ar fi costat mult mai scump cât mai trăia în trup, precum și condamnarea veșnică. Suferințele lui, pe care le enumeră în 2 Corinteni 11, au fost așa cum el însuși spune în 2 Corinteni 12:7, „un sol al Satanei”, și nu erau provocate de Dumnezeu. Domnul i-a dat putere să treacă cu bine peste toate, și să le socotească „întristări ușoare de o clipă” care lucrau pentru el „o greutate veșnică de slavă” (2 Corinteni 4:17). Lecția primită de Saul este valabilă și azi. Puteți citi mai multe despre suferințele lui Pavel în articolul „Ce era Țepușul lui Pavel?”.

Saul a știut de la început că era vinovat de atrocitățile pe care le-a comis contra copiilor Lui Dumnezeu și că urma să înțeleagă ce trebuie să sufere pentru Numele Lui. Domnul i-a spus lui Anania:
 

• „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” (Faptele Apostolilor 9:15,16)

 
Saul, devenit Pavel, îi chinuise pe creștini din neștiință și poate la un moment dat, din încăpățânare. Probabil că nu voia să vadă că numai faptul că credeau adevărul îi putea face pe creștini să fie gata să moară pentru Domnul lor. Sunt multe speculații pe această temă, oricum un lucru este cert, Pavel a ajuns prigonit la rândul lui și la final a ales să moară pentru credința în Isus. Măreția revelațiilor pe care le-a primit prin Duhul Sfânt, cunoașterea Scripturii și relația puternică pe care o avea cu Domnul Isus, i-au dat puterea să continue lucrarea pentru înaintarea Evangheliei cu bucurie, indiferent de greutăți, să rabde cu stoicism și să nu dea înapoi.
 
Pavel a ales corect, când a fost pus față în față cu Domnul Isus. Mă rog ca toți cei care citesc aceste cuvinte, să păstreze până la sfârșit relația corectă cu Isus Cristos. Chiar dacă pe termen scurt pare greu să facem asta, să nu ne temem, Duhul Sfânt ne va întări și vom putea spune ca și Pavel: „Pot totul în Cristos care mă întărește” (Filipeni 4:13).
 

Carmen Pușcaș

De-a lungul anilor, Domnul m-a eliberat de păcat, de plata și robia lui, precum și de diferite obiceiuri rele. Prin Isus am scăpat de multe dependențe, cum ar fi fumatul și de a cheltui banii fără chibzuință. Și n-a încetat să mă ajute pe parcursul vieții de credință.
 
Nu toți oamenii au șansa să se nască în familii bune, creștine, unde Isus Cristos este Domn. Și pentru că eu nu am avut această șansă, ci provin dintr-un mediu dur, în care se muncea din greu, a trebuit să învăț multe lucruri pe care Domnul le avea deja pregătite ca să-mi vină în ajutor și să aleg să aplic metodele Lui, nu ceea ce știam deja. Știm că atunci când ne-am născut din nou, „toate lucrurile s-au făcut noi.” Această afirmație se referă la duhul nostru. În plan fizic, dacă am cântărit 100 kg înainte de nașterea din nou, vom cântări la fel și după. Duhul născut din nou ne-a afectat obiceiurile pe care le-am avut înainte, dar tot trebuie să fim transformați prin înnoirea minții noastre, prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă doriți, puteți citi mai multe pe acest subiect la click aici: „Înnoirea minții”

• Romani 12:1-2 Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

 
Și în acest proces al schimbării care durează cât trăim pe acest pământ, Isus mi-a dat încă o „mână de ajutor”. Reciteam versetele mele preferate despre Răpirea bisericii din Matei 24, Marcu 13 și Luca 21 și meditam la cuvintele Domnului, când am realizat că a spus ceva uimitor. Isus a spus: “Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.” (Luca 21:19)
 
Dintotdeauna, răbdarea a fost o mare provocare pentru mine. Cu toate că am fost eliberată de limbajul injurios cu mulți ani în urmă, cu răbdarea continuam să am probleme. Până când aceste cuvinte ale Lui Isus parcă au devenit vii, pe pagina Bibliei: “Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.”
 
Ceva extraordinar s-a întâmplat! Dintr-o dată am înțeles, că doar așa putem trece biruitori prin necazurile vremii sfârșitului, despre care ne avertiza Isus, dar și prin necazurile vieții de zi cu zi.
 
Știm toți foarte bine că atunci când ne pierdem calmul, este cel mai greu să nu criticăm, să nu judecăm sau să nu rostim cuvinte injurioase sau calomnioase. Totdeauna am căutat „să-L laud pe Domnul în orice vreme”. Dar dintr-o dată am realizat un adevăr profund și anume, faptul că pierderea răbdării, nu duce doar la posibilitatea pierderii sufletului pentru veșnicie, ci este și un efect imediat; cât timp suntem nervoși, îl dezamăgim și-L supărăm pe Domnul, care caută să ne conducă și să ne direcționeze pe drumul bun. În schimb, când ne păstrăm calmul și avem răbdare, ne câștigăm sufletele noastre!
 
Studiind Scriptura, de-a lungul anilor, am înțeles că termenul „suflet”, nu înseamnă totdeauna „duh”, ci este folosit și cu sensul de „minte”. Deci acest verset ne spune că păstrarea răbdării, ne face să ne păstrăm atât duhul cât și mintea!

• Efeseni 4:20-24 Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Cristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.”

 
Această descoperire a fost doar începutul călătoriei. Mărturia mea personală o puteți citi la click pe „Isus m-a eliberat...din nou – Mărturie”. De asemenea, avem un articol pe această temă: Prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele voastre.

Dacă aveți probleme cu nerăbdarea și păstrarea calmului în situații critice, vă rog să citiți articolele menționate. Duhul Sfânt ne-a luminat și ne-a învățat multe pe acest subiect și nu doar atât, ci ne-a ajutat să avem mai mult calm, putere și bucurie, chiar și în situații limită.


Domnul să vă binecuvânteze și să vă țină tari până la șfârșit,



E. Cockrell