NU DĂM ÎNAPOI!
„Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”” (Faptele Apostolilor 9:12)
Când Domnul Isus i s-a arătat lui Saul din Tars, „fariseu din farisei”, cum el însuși se întitulează, folosește o expresie comună acelor timpuri, dar rar întâlnită în zilele noastre. Ce vrea, de fapt, să spună acest proverb de origine greacă? Este un avertisment serios, demn de toată atenția.
Faptele Apostolilor 9:3-5 „Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.4 El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” 5 „Cine eşti Tu, Doamne?”, a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”
Domnul Isus i s-a arătat lui Saul înainte să intre în Damasc, într-o lumină care i-a luat lumina acestei lumi, orbindu-l. Din acel moment, Saul a știut că Isus este cu adevărat Cristosul, Mesia așteptat de evrei.
1 Corinteni 12:3 „De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.”
Până când Duhul Sfânt nu convinge omul că Isus este Fiul Lui Dumnezeu, acesta nu-L poate primi pe Isus ca Domn. Pentru Saul din Tars, timpul în care i s-a permis să nu creadă că Isus este Fiul Lui Dumnezeu, s-a încheiat. După ce Dumnezeu se revelează unei persoane, dacă aceasta continuă să trăiască ca și mai înainte, va plăti prețul. Cât timp nu am știut adevărul, ni s-a tolerat ignoranța, dar a continua să ne purtăm ca și înainte de a știi că Isus Cristos este Fiul Lui Dumnezeu și că a murit pentru păcatele noastre, ca noi să putem fi mântuiți fără să mai plătim prețul păcatului (care este moartea), este o insultă la adresa Domnului. („Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” Galateni 6:7)
Domnul îi spune lui Pavel că îl conduce pe drumul pe care trebuie să meargă, pentru că, chiar dacă-L iubea pe Dumnezeu și era plin de râvnă, prin faptul că nu a crezut că Isus este Mesia și îi persecuta pe creștini, a părăsit drumul drept și trebuia adus înapoi pe drumul cel bun. Dacă nu accepta corecția, urma să sufere. Cu cât se răzvrătea mai mult, cu atât „se înțepa mai adânc și îl durea mai tare”. Expresia folosită de Domnul este foarte sugestivă. Boii care erau puși să tragă în jug, dacă schimbau direcția de mers, împotriva voinței celui care-i conducea, se înțepau în țepușele cu care acesta îi strunea. Proverbul citat de Isus este de origine greacă și nu apare în cultura ebraică. Dar cu siguranță, Pavel fiind o persoană cultă (a fost educat la școala lui Gamaliel, cel mai renumit învățător al vremii), cunoștea foarte bine scrierile poeților greci, unde apare consemnat acest proverb. Domnul în omnisciența Sa, nu ar fi folosit ceva fără sens pentru Pavel, pentru simplul motiv, că știe tot ce avem în mintea, memoria și inima noastră. („Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.” Evrei 4:13)
Faptele apostolilor 8:3 „Saul, de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei şi-i arunca în temniţă.”
Marele Saul, cel care era stăpân pe situație, indiferent de circumstanțe, cel care insufla teroare printre creștini și i se părea prea puțin să-i prigonească doar pe creștinii din Ierusalim, ajunge atât de umilit, încât orb fiind, să fie nevoit să fie ajutat de slujitorii care-l însoțeau și care ei înșiși erau îngroziți de lumina puternică pe care au văzut-o și de auzirea vocii Domnului, chiar dacă nu L-au văzut pe Cel care vorbea.
Faptele Apostolilor 9:1-3 „Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot. 2 şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. 3 Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.”
Ce a intenționat diavolul să folosească pentru distrugerea bisericii, Dumnezeu a făcut să devină catalizatorul creșterii acesteia. Persecuțiile contra creștinilor din Ierusalim, i-a făcut pe aceștia să se împrăștie prin cetățile vecine și să facă noi ucenici. Așa au ajuns să predice Evanghelia iudeilor până în Fenicia, Cipru și Antiohia – unde celor care-L urmau pe Isus li s-a dat prima dată numele de creștini (Faptele Apostolilor 11:9). Era nevoie de un predicator pentru neamuri, unul care să aibă suficient curaj să calce interdicțiile incluse de farisei în Talmud (un set de legi și explicații, de sorginte omenească, adăugate la Legea lui Moise) care interzicea legăturile iudeilor cu celelalte popoare. Cine s-ar fi așteptat ca acesta să fie tocmai Saul, care, așa cum se descrie singur în Epistola către Filipeni 3:5b,6 era „evreu din evrei; în ceea ce priveşte Legea, fariseu; 6 în ceea ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.”
Acest fariseu, mândru și arogant a avut o întâlnire dramatică cu Isus, care l-a smerit, și l-a transformat în așa măsură, încât din prigonitor al Bisericii, devine urmaș al Lui Cristos, el însuși ajungând prigonit:
Faptele Apostolilor 9:6-9 „Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” 7 Oamenii care-l însoţeau au rămas încremeniţi; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. 8 Saul s-a sculat de la pământ; şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini şi l-au dus în Damasc. 9 Trei zile n-a văzut şi n-a mâncat, nici n-a băut nimic. 10 În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne”, a răspuns el. 11 Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă „Dreaptă” şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă; 12 şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.” 13 „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim; 14 ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.” 15 Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; 16 şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”
Faptul că Domnul i s-a arătat tocmai pe drumul Damascului, în Siria, și nu în Ierusalim și apoi Îi spune lui Anania că Saul este un vas ales ca să predice Evanghelia neamurilor, ne arată că planul Domnului era bine pus la punct, dacă cumva se îndoiește cineva că planurile Domnului pot fi altfel decât perfecte. Dumnezeu nu trece peste voința omului și nu-l forțează să facă nimic, cu toate acestea, nimeni nu poate aduce omul în postura în care i-ar fi tare greu să nu aleagă binele, mai bine decât Domnul Însuși. Și asta pentru simplul motiv că ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine și nimic nu-L ia prin surprindere. Dumnezeu a avut mult mai multă răbdare cu Saul decât și-ar fi dorit cei din Biserica Primară. În acest timp în care i s-a permis să persecute creștinii, biserica a crescut și s-a extins mult în afara Ierusalimului, pregătind terenul pentru slujirea la care era chemat Saul, adică să predice evanghelia celor care făceau parte dintre „neamuri”. Numele lui era semnificativ; Saul în limba greacă înseamnă „dorit”, nume care rezona cu părerea sa bună despre sine. După convertire, când și-a început slujirea apostolică, a ales să se numească Pavel, care înseamnă „mic, neimportant”, tocmai pentru a reflecta inima sa transformată și faptul că se considera insignifiant în sine însuși, Isus fiind adevărata sa valoare. O lecție bună și pentru noi. Cel mai de preț bun al creștinului este viața nouă, primită prin credința în Isus Cristos.
Vi se pare că Domnul i-a dat multe lămuriri lui Saul? Nu-i așa că nu găsim nici o altă situație biblică în care Dumnezeu oferă multe lămuriri, până în cele mai mici detalii? Oare de ce? Pentru simplul motiv că ni se cere să trăim prin credință, mergând pas la pas cu Isus, dorind să aflăm care este următorul pas, de la Cel care a făurit planul perfect pentru noi. La fel era și-n cazul lui Pavel. Domnul îi spune simplu: „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” Adică să pășească prin credința că Domnul urma să-i reveleze următorii pași cel mai probabil prin alți frați de credință. Ce ironie! Să ajungă să depindă tocmai de cei pe care cu câteva minute mai înainte îi considera eretici și mai mult chiar, să devină la fel ca ei. Oare ce se petrecea în mintea și în inima lui Saul? Atâția ani și-a formulat foarte clar toate argumentele de ce Isus nu era Cristos-ul, știa foarte bine ce credea și acum totul s-a năruit ca un castel de nisip. Istoria lui Saul s-a repetat și continuă să se repete la infinit de-a lungul istoriei, până când Isus va reveni pe norii cerului. Dar contrar a ceea ce spune logica, Saul era super fericit. Cred că regreta tot răul pe care l-a făcut contra creștinilor, dar era fericit, pentru că Duhul Sfânt l-a transformat! Din inima lui acum curgeau „izvoare de apă vie” cum spune Isus. Slavă Domnului! Bucuria mântuirii, nu poate fi umbrită de nimic, atunci când are loc nașterea din nou a celui în cauză!
Avea nevoie Isus de ajutorul lui Anania, ca să-l vindece pe Pavel? Cu siguranță că nu, mai ales că știm că Pavel se ruga și postea. Dar, prin trimiterea unuia dintre slujitorii Săi de încredere din Damasc, Domnul vroia să schimbe părerea bisericii locale cu privire la Saul, să-i facă să creadă că e cu adevărat frate cu ei, să nu se teamă de el, ci dimpotrivă, să-l inițieze în lucrare.
Îmi place mult atenția Domnului la detalii. Dintre toți copiii Săi din Damasc, a ales să-l trimită pe Saul tocmai la cel numit Iuda (care în ebraică înseamnă „va fi lăudat”) și care locuia pe strada „Dreaptă” (termenul în greacă însemnând – „drept, adevărat, sincer precum și dreptatea sfântă a Lui Dumnezeu”). Cu alte cuvinte, doar aflând destinația, Pavel urma să-L laude pe Dumnezeu mergând pe calea adevărului și a dreptății. Cu Domnul, drumul este drept, fără ocoluri inutile și fără devieri costisitoare. Umblarea în ascultare de conducerea Duhului Sfânt, pas cu pas, este garanția unei vieți împlinite și cu adevărat roditoare.
Dumnezeu nu face nimic la întâmplare și nici dintr-un capriciu. Ne este de mare ajutor să fim conștienți de acest adevăr. Când Domnul alege să lucreze prin semne și minuni, să ne contacteze prin viziuni, vise sau profeții, are un scop important și am face bine să Îi acordăm atenția și ascultarea cuvenite. Dumnezeu nu ne va conduce niciodată într-o direcție opusă a ceea ce ne învață Scriptura. Instrucțiunile Lui sunt totdeauna conforme Cuvântului Său scris, adică conforme Bibliei. Saul cunoștea foarte bine Tora (Legea primită de evrei prin Moise, cuprinsă în Pentateuh care erau primele cinci cărți ale Bibliei) precum și cărțile profetice ale Vechiului Testament, ca să ia foarte în serios viziunea pe care a avut-o. Toată viața lui ulterioară demonstrează acest lucru.
Poate spuneți că Pavel a avut serios de suferit, chiar slujind Domnului. Da, Pavel a suferit prigoniri și persecuții multiple de-a lungul celor aproximativ 32 de ani de slujire în câmpul Evangheliei (Din 36 d. Hr. când a fost convertit până în 68 d. Hr. când a fost decapitat la ordinul lui Nero, în închisoarea din Roma). Dar dacă nu asculta de Domnul și continua să-L nege și să omoare creștinii, cu siguranță mâna Domnului s-ar fi ridicat împotriva lui și l-ar fi costat mult mai scump cât mai trăia pe Pământ, precum și condamnarea veșnică. Suferințele lui, pe care le enumeră în 2 Corinteni 11, au fost așa cum el însuși spune în 2 Corinteni 12:7, „un sol al Satanei”, și nu erau provocate de Dumnezeu. Domnul i-a dat putere să treacă cu bine peste toate, și să le socotească „întristări ușoare de o clipă” care lucrau pentru el „o greutate veșnică de slavă” (2 Corinteni 4:17). Lecția primită de Saul este valabilă și azi. Puteți citi mai multe despre suferințele lui Pavel în articolul „Ce era țepușul lui Pavel?"
Saul a știut de la început că era vinovat de atrocitățile pe care le-a comis contra copiilor Lui Dumnezeu și că urma să înțeleagă ce trebuie să sufere pentru Numele Lui Isus. Domnul i-a spus lui Anania:
„Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” (Faptele Apostolilor 9:15,16)
Pavel îi chinuise pe creștini din neștiință și poate la un moment dat, din încăpățânare. Probabil că nu vroia să vadă că numai adevărul îi putea face pe creștini să fie gata să moară pentru Domnul lor. Sunt multe speculații pe această temă, oricum un lucru este cert, Pavel a ajuns prigonit la rândul lui și a ales să moară pentru credința în Isus. Măreția revelațiilor pe care le-a primit prin Duhul Sfânt, cunoașterea Scripturii și relația puternică pe care o avea cu Domnul Isus, i-au dat puterea să continue lucrarea cu bucurie, indiferent de greutăți, să rabde cu stoicism și să nu dea înapoi.
Pavel nu încerca să-și ascundă trecutul, iată ce îi scria lui Timotei, „copilul lui de suflet”: „Mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui, măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă!” (1 Timotei 1:12,13)
Se pare că era chiar convins că le face o favoare creștinilor, forțându-i să renunțe la credința lor și să se întoarcă sub Lege. Pentru că în sfârșit Pavel a ales să creadă în Isus, să postească și să se roage, așteptând să i se spună ce are de făcut, după trei zile și trei nopți, Domnul face următorul pas, pregătind ajutor prin Anania. Acesta credea că este de datoria lui să-L informeze pe Dumnezeu cu privire la faptele lui Saul. De ce? Părea incredibil ca Dumnezeu să vrea binele celui care-i persecuta pe sfinții Săi. Domnul a avut răbdare să asculte ce avea de spus, oricum știa deja ce credea și ce trebuia să-i spună ca să-l convingă să meargă să se roage pentru Saul, care avea nevoie să-și recapete vederea și să fie umplut de Duhul Sfânt ca să poată face lucrarea la care era chemat.
Luca 12:4-5,47-48 „Vă spun vouă, prietenii Mei: să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic.5 Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi... 47 Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său, şi nu s-a pregătit deloc şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. 48 Dar cine n-a ştiut-o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.”
Domnul Isus ne spune de cine trebuie să ne temem. Dacă nu realizăm că viața pe Pământ, este doar o etapă a veșniciei, și nu una oarecare, ci cea care decide unde ne vom petrece restul eternității, vom putea sfârși acolo unde nu ne dorim.
Domnul Isus ne arată clar că condamnarea veșnică, nu este identică pentru toți cei care mor fără a-L avea pe Isus Domn peste viața lor. Cei care mor fără să-L fi cunoscut pe Isus și fără să știe care este voia Lui Dumnezeu, „vor fi bătuți cu puține lovituri”, adică pedeapsa lor veșnică din iad, va fi la un nivel mai mic decât pentru cei care au cunoscut adevărul și au continuat să trăiască ca și când nu l-au cunoscut.
De asemenea, dacă ni „s-a dat mult,” ni „se va cere mult”. Duhul Sfânt nu face risipă de darurile Sale. Cei care le primim, suntem datori să le folosim spre Slava Lui Dumnezeu, spre „zidire, sfătuire și mângâiere” în cadrul trupului Lui Cristos, precum și pentru a evangheliza pe cei care nu sunt creștini sau care au fost și au rătăcit calea Domnului. Toți suntem chemați să predicăm Evanghelia, vestea bună a mântuirii prin Isus Cristos. Cu cât dorim mai mult să spunem altora despre Cristos, cu atât ne va crește pasiunea de a studia Cuvântul Lui Dumnezeu, ca să-L cunoaștem mai bine pe Domnul. Cu cât cunoaștem mai profund ce spune Cuvântul Lui Dumnezeu, cu atât ne vom schimba mai mult , devenind exemple mai bune de urmat și vom putea răspunde mai corect și mai folositor la întrebările celor pe care îi evanghelizăm. Vom crește și în ce privește rugăciunea, pentru că ne vom ruga mai mult, ca Domnul să ne deschidă „uși pentru Cuvânt”, să ne lumineze mintea să înțelegem Scriptura și să deschidă inimile celor cărora le spunem despre Domnul ca să-și dorească să -L urmeze. Cuvântul Lui Dumnezeu va deveni viu, ni se va descoperi sensul a ceea ce citim și ne va întări credința pe tema respectivă. Pentru a-i putea uceniciza pe cei care se întorc la Dumnezeu, avem nevoie de o relație strânsă cu Duhul Sfânt, ca să fim eficienți în ceea ce îi învățăm. Doar puterea ungerii Duhului Sfânt îi poate schimba pe cei care ne ascultă. Oamenii nu se pocăiesc auzind cuvinte frumoase. Duhul Sfânt este Cel care convinge omul de păcat și îl face să recunoască nevoia de a se întoarce la Cristos. Tot ce ne învață Scriptura să facem ca și creștini, ne este de mare folos și fiecare acțiune este interdependentă de celelalte: pocăința și renunțarea la păcat, citirea și studierea Bibliei, rugăciunea, predicarea Evangheliei, lauda și închinarea spre Slava Lui Dumnezeu, trăirea în ascultare de Domnul, operarea în darurile Duhului Sfânt. Nu putem neglija nici una dintre ele, fără să avem de pierdut.
Dumnezeu, în marea Sa înțelepciune, nu ne cere nimic pentru care nu ne pune la dispoziție tot ce avem nevoie și nimic care să ne coste mai mult decât ne aduce beneficii. Slujirea în via Domnului nu este doar slujire. Dacă slujim păstrând relația corectă cu Domnul și ascultând de ghidarea Duhului Sfânt, vom culege beneficiile creșterii și maturizării spirituale. Mântuirea noastră, L-a costat pe Dumnezeu mult mai mult decât credem că ne costă pe noi. Ni se pare că noi trebuie să renunțăm la tot, ca să-L putem urma. În realitate, Dumnezeu Tatăl și-a trimis Fiul să trăiască în limitele impuse de un trup uman, într-o lume murdară, meschină, prăfuită și urât mirositoare... A trebuit să-Și privească Fiul batjocorit, schingiuit, biciuit, plin de sânge, epuizat, fără să intervină și chiar mai mult, să-L vadă pe Fiul Său împovărat de păcatul întregii lumi, de toate suferințele și bolile omenirii (Isaia 53:4-5). Pe Fiul Său, care nu a păcătuit niciodată, să-L vadă atârnând pe cruce, între doi tâlhari, în rândul celor „fărădelege”, suferind cea mai josnică moarte a acelei vremi. Când „Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46 ) durerea Tatălui și a Fiului au atins apogeul. Tatăl Sfânt nu putea fi alături de Fiul care purta tot păcatul lumii... și toate acestea din dragoste pentru noi. Cum am putea sta pasivi față de o dragoste atât de mare? Cine a plătit mai mult? Dumnezeu Tatăl Fiul și Duhul Sfânt sau noi??? La ce a trebuit să renunțăm ca să fim ai Domnului? La tot ceea ce ne distrugea și ne făcea rău: păcate, relații care ne trăgeau înapoi, precum și stilul vechi de viață... Oricât de mare ni s-ar părea prețul care trebuie plătit pentru a fi mântuiți, dacă-l analizăm mai serios, realizăm că nu este un cost, ci un câștig inestimabil pe termen lung. Câștigăm viața veșnică, a cărei valoare nu poate fi calculată în nimic material.
Viața cu Dumnezeu este o relație constant benefică pentru noi, în primul rând. Glorificând-ul pe Dumnezeu, în mod constant, ne face să ne luăm atenția de la problemele de fiecare zi și să ne concentrăm pe Cel care merită toată dragostea, adorarea, onoarea, ascultarea și închinarea noastră. Când ne detașăm de ceea ce ne face să suferim, vom putea vedea imaginea de ansamblu și vom știi că Dumnezeu va scoate ceva bun și din ceea ce acum pare răul cel mai mare.
Romani 8:28 „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.”
Nimic din ceea ce diavolul intenționează spre răul nostru, nu este peste puterea Lui Dumnezeu de a folosi spre binele nostru, al celor care-L iubim și suntem chemați după planul Său. Acest verset este primul care-mi vine de obicei în minte când trec prin greutăți, și trebuie să spun că nu m-a dezamăgit niciodată. De fiecare dată, Duhul Sfânt m-a întărit aducându-mi aminte nu doar acest verset ci și alte situații similare prin care am trecut și care păreau fără scăpare, dar Domnul m-a scos cu bine din toate. Toți avem astfel de experiențe, nu-i așa?
Odată ce gustăm bunătatea și dragostea Lui Dumnezeu și ne bucurăm de siguranța protecției Sale peste viața noastră, nu mai putem avea nici un motiv „să dăm înapoi”. Dacă sunteți cumva ispitiți de diavolul să gustați din așa zisele plăceri ale lumii, nu vă lăsați înșelați. Nimic nu se poate compara cu ce are Domnul pentru noi în această viață și mai mult, cu ceea ce ne-a pregătit pentru viața veșnică.
Așa cum scrie Pavel, condus de Duhul Sfânt, în:
Romani 8:1,2 „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. 2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Cristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.”
Vina ne-a fost ridicată, suntem curați, neprihăniți, cu păcatul iertat și cu efectele lui anulate, cu o singură condiție: „să trăim după îndemnurile Duhului Sfânt”, ceea ce înseamnă, în ascultare de Domnul.
Romani 8:31b-38 „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? 32 El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? 33 Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! 34 Cine-i va osândi? Cristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! 35 Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? 36 După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”. 37 Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.38 Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, 39 nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru. ”
Dacă Biblia spune că nu este nimeni și nimic care să ne poată despărți de Domnul nostru, putem fi siguri că doar de noi depinde să fim ai Lui și să rămânem cu El pentru eternitate! Vom petrece o veșnicie cu Cel care a murit în locul fiecăruia dintre noi, din dragoste pură! O veșnicie în Rai, unde nu există nimic murdar, meschin, greșit, ci totul este curat, perfect, frumos, unde totul este desăvârșit : dragostea, pacea, bucuria, veselia, liniștea interioară, adevărul, mulțumirea... Acolo ne vom simți împliniți, fără să avem ranchiună, ură, gelozii sau invidii meschine unul față de celălalt. În Rai nu trebuie să demonstrăm nimic nimănui, vom fi cine ne-a creat Dumnezeu să fim, după chipul și asemănarea Sa. Nu vom mai fi în competiție cu nimeni și nici nu va trebui să facem totul pe placul celor din jur. În Rai, vom acționa și vom face totul bine, spre slava Lui Dumnezeu, fără să ne mai ispitească diavolul sau firea umană, pentru că nici diavolul și nici trupurile de carne nu vor mai fi în Ceruri. Diavolul va fi aruncat în Adânc, pentru eternitate, după bătălia de la Armaghedon, iar natura noastră firească, nu va ajunge în cer! Acolo vom avea trupuri de slavă, perfecte, fără stări de indispoziție, supărare, tristețe, apatie, frică sau boală. Pentru mine prima revelație plină de bucurie despre viața veșnică, a fost când am realizat că nu voi mai supăra pe nimeni! Ca și copii ai Lui Dumnezeu nu trebuie să ne mai temem de moarte, dimpotrivă, așa cum le scria Pavel Filipenilor: „Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine, dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.” (Filipeni 1:23,24)
Apostolul Ioan, condus de Duhul Sfânt sintetizează cum vom trăi în Rai în câteva fraze:
Apocalipsa 21:3,4 „Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Faptele Apostolilor 9:3-5 „Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.4 El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” 5 „Cine eşti Tu, Doamne?”, a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”
Domnul Isus i s-a arătat lui Saul înainte să intre în Damasc, într-o lumină care i-a luat lumina acestei lumi, orbindu-l. Din acel moment, Saul a știut că Isus este cu adevărat Cristosul, Mesia așteptat de evrei.
1 Corinteni 12:3 „De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.”
Până când Duhul Sfânt nu convinge omul că Isus este Fiul Lui Dumnezeu, acesta nu-L poate primi pe Isus ca Domn. Pentru Saul din Tars, timpul în care i s-a permis să nu creadă că Isus este Fiul Lui Dumnezeu, s-a încheiat. După ce Dumnezeu se revelează unei persoane, dacă aceasta continuă să trăiască ca și mai înainte, va plăti prețul. Cât timp nu am știut adevărul, ni s-a tolerat ignoranța, dar a continua să ne purtăm ca și înainte de a știi că Isus Cristos este Fiul Lui Dumnezeu și că a murit pentru păcatele noastre, ca noi să putem fi mântuiți fără să mai plătim prețul păcatului (care este moartea), este o insultă la adresa Domnului. („Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” Galateni 6:7)
Domnul îi spune lui Pavel că îl conduce pe drumul pe care trebuie să meargă, pentru că, chiar dacă-L iubea pe Dumnezeu și era plin de râvnă, prin faptul că nu a crezut că Isus este Mesia și îi persecuta pe creștini, a părăsit drumul drept și trebuia adus înapoi pe drumul cel bun. Dacă nu accepta corecția, urma să sufere. Cu cât se răzvrătea mai mult, cu atât „se înțepa mai adânc și îl durea mai tare”. Expresia folosită de Domnul este foarte sugestivă. Boii care erau puși să tragă în jug, dacă schimbau direcția de mers, împotriva voinței celui care-i conducea, se înțepau în țepușele cu care acesta îi strunea. Proverbul citat de Isus este de origine greacă și nu apare în cultura ebraică. Dar cu siguranță, Pavel fiind o persoană cultă (a fost educat la școala lui Gamaliel, cel mai renumit învățător al vremii), cunoștea foarte bine scrierile poeților greci, unde apare consemnat acest proverb. Domnul în omnisciența Sa, nu ar fi folosit ceva fără sens pentru Pavel, pentru simplul motiv, că știe tot ce avem în mintea, memoria și inima noastră. („Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.” Evrei 4:13)
Faptele apostolilor 8:3 „Saul, de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei şi-i arunca în temniţă.”
Marele Saul, cel care era stăpân pe situație, indiferent de circumstanțe, cel care insufla teroare printre creștini și i se părea prea puțin să-i prigonească doar pe creștinii din Ierusalim, ajunge atât de umilit, încât orb fiind, să fie nevoit să fie ajutat de slujitorii care-l însoțeau și care ei înșiși erau îngroziți de lumina puternică pe care au văzut-o și de auzirea vocii Domnului, chiar dacă nu L-au văzut pe Cel care vorbea.
Faptele Apostolilor 9:1-3 „Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot. 2 şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. 3 Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.”
Ce a intenționat diavolul să folosească pentru distrugerea bisericii, Dumnezeu a făcut să devină catalizatorul creșterii acesteia. Persecuțiile contra creștinilor din Ierusalim, i-a făcut pe aceștia să se împrăștie prin cetățile vecine și să facă noi ucenici. Așa au ajuns să predice Evanghelia iudeilor până în Fenicia, Cipru și Antiohia – unde celor care-L urmau pe Isus li s-a dat prima dată numele de creștini (Faptele Apostolilor 11:9). Era nevoie de un predicator pentru neamuri, unul care să aibă suficient curaj să calce interdicțiile incluse de farisei în Talmud (un set de legi și explicații, de sorginte omenească, adăugate la Legea lui Moise) care interzicea legăturile iudeilor cu celelalte popoare. Cine s-ar fi așteptat ca acesta să fie tocmai Saul, care, așa cum se descrie singur în Epistola către Filipeni 3:5b,6 era „evreu din evrei; în ceea ce priveşte Legea, fariseu; 6 în ceea ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.”
Acest fariseu, mândru și arogant a avut o întâlnire dramatică cu Isus, care l-a smerit, și l-a transformat în așa măsură, încât din prigonitor al Bisericii, devine urmaș al Lui Cristos, el însuși ajungând prigonit:
Faptele Apostolilor 9:6-9 „Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” 7 Oamenii care-l însoţeau au rămas încremeniţi; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. 8 Saul s-a sculat de la pământ; şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini şi l-au dus în Damasc. 9 Trei zile n-a văzut şi n-a mâncat, nici n-a băut nimic. 10 În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne”, a răspuns el. 11 Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă „Dreaptă” şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă; 12 şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.” 13 „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim; 14 ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.” 15 Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; 16 şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”
Faptul că Domnul i s-a arătat tocmai pe drumul Damascului, în Siria, și nu în Ierusalim și apoi Îi spune lui Anania că Saul este un vas ales ca să predice Evanghelia neamurilor, ne arată că planul Domnului era bine pus la punct, dacă cumva se îndoiește cineva că planurile Domnului pot fi altfel decât perfecte. Dumnezeu nu trece peste voința omului și nu-l forțează să facă nimic, cu toate acestea, nimeni nu poate aduce omul în postura în care i-ar fi tare greu să nu aleagă binele, mai bine decât Domnul Însuși. Și asta pentru simplul motiv că ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine și nimic nu-L ia prin surprindere. Dumnezeu a avut mult mai multă răbdare cu Saul decât și-ar fi dorit cei din Biserica Primară. În acest timp în care i s-a permis să persecute creștinii, biserica a crescut și s-a extins mult în afara Ierusalimului, pregătind terenul pentru slujirea la care era chemat Saul, adică să predice evanghelia celor care făceau parte dintre „neamuri”. Numele lui era semnificativ; Saul în limba greacă înseamnă „dorit”, nume care rezona cu părerea sa bună despre sine. După convertire, când și-a început slujirea apostolică, a ales să se numească Pavel, care înseamnă „mic, neimportant”, tocmai pentru a reflecta inima sa transformată și faptul că se considera insignifiant în sine însuși, Isus fiind adevărata sa valoare. O lecție bună și pentru noi. Cel mai de preț bun al creștinului este viața nouă, primită prin credința în Isus Cristos.
Vi se pare că Domnul i-a dat multe lămuriri lui Saul? Nu-i așa că nu găsim nici o altă situație biblică în care Dumnezeu oferă multe lămuriri, până în cele mai mici detalii? Oare de ce? Pentru simplul motiv că ni se cere să trăim prin credință, mergând pas la pas cu Isus, dorind să aflăm care este următorul pas, de la Cel care a făurit planul perfect pentru noi. La fel era și-n cazul lui Pavel. Domnul îi spune simplu: „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” Adică să pășească prin credința că Domnul urma să-i reveleze următorii pași cel mai probabil prin alți frați de credință. Ce ironie! Să ajungă să depindă tocmai de cei pe care cu câteva minute mai înainte îi considera eretici și mai mult chiar, să devină la fel ca ei. Oare ce se petrecea în mintea și în inima lui Saul? Atâția ani și-a formulat foarte clar toate argumentele de ce Isus nu era Cristos-ul, știa foarte bine ce credea și acum totul s-a năruit ca un castel de nisip. Istoria lui Saul s-a repetat și continuă să se repete la infinit de-a lungul istoriei, până când Isus va reveni pe norii cerului. Dar contrar a ceea ce spune logica, Saul era super fericit. Cred că regreta tot răul pe care l-a făcut contra creștinilor, dar era fericit, pentru că Duhul Sfânt l-a transformat! Din inima lui acum curgeau „izvoare de apă vie” cum spune Isus. Slavă Domnului! Bucuria mântuirii, nu poate fi umbrită de nimic, atunci când are loc nașterea din nou a celui în cauză!
Avea nevoie Isus de ajutorul lui Anania, ca să-l vindece pe Pavel? Cu siguranță că nu, mai ales că știm că Pavel se ruga și postea. Dar, prin trimiterea unuia dintre slujitorii Săi de încredere din Damasc, Domnul vroia să schimbe părerea bisericii locale cu privire la Saul, să-i facă să creadă că e cu adevărat frate cu ei, să nu se teamă de el, ci dimpotrivă, să-l inițieze în lucrare.
Îmi place mult atenția Domnului la detalii. Dintre toți copiii Săi din Damasc, a ales să-l trimită pe Saul tocmai la cel numit Iuda (care în ebraică înseamnă „va fi lăudat”) și care locuia pe strada „Dreaptă” (termenul în greacă însemnând – „drept, adevărat, sincer precum și dreptatea sfântă a Lui Dumnezeu”). Cu alte cuvinte, doar aflând destinația, Pavel urma să-L laude pe Dumnezeu mergând pe calea adevărului și a dreptății. Cu Domnul, drumul este drept, fără ocoluri inutile și fără devieri costisitoare. Umblarea în ascultare de conducerea Duhului Sfânt, pas cu pas, este garanția unei vieți împlinite și cu adevărat roditoare.
Dumnezeu nu face nimic la întâmplare și nici dintr-un capriciu. Ne este de mare ajutor să fim conștienți de acest adevăr. Când Domnul alege să lucreze prin semne și minuni, să ne contacteze prin viziuni, vise sau profeții, are un scop important și am face bine să Îi acordăm atenția și ascultarea cuvenite. Dumnezeu nu ne va conduce niciodată într-o direcție opusă a ceea ce ne învață Scriptura. Instrucțiunile Lui sunt totdeauna conforme Cuvântului Său scris, adică conforme Bibliei. Saul cunoștea foarte bine Tora (Legea primită de evrei prin Moise, cuprinsă în Pentateuh care erau primele cinci cărți ale Bibliei) precum și cărțile profetice ale Vechiului Testament, ca să ia foarte în serios viziunea pe care a avut-o. Toată viața lui ulterioară demonstrează acest lucru.
Poate spuneți că Pavel a avut serios de suferit, chiar slujind Domnului. Da, Pavel a suferit prigoniri și persecuții multiple de-a lungul celor aproximativ 32 de ani de slujire în câmpul Evangheliei (Din 36 d. Hr. când a fost convertit până în 68 d. Hr. când a fost decapitat la ordinul lui Nero, în închisoarea din Roma). Dar dacă nu asculta de Domnul și continua să-L nege și să omoare creștinii, cu siguranță mâna Domnului s-ar fi ridicat împotriva lui și l-ar fi costat mult mai scump cât mai trăia pe Pământ, precum și condamnarea veșnică. Suferințele lui, pe care le enumeră în 2 Corinteni 11, au fost așa cum el însuși spune în 2 Corinteni 12:7, „un sol al Satanei”, și nu erau provocate de Dumnezeu. Domnul i-a dat putere să treacă cu bine peste toate, și să le socotească „întristări ușoare de o clipă” care lucrau pentru el „o greutate veșnică de slavă” (2 Corinteni 4:17). Lecția primită de Saul este valabilă și azi. Puteți citi mai multe despre suferințele lui Pavel în articolul „Ce era țepușul lui Pavel?"
Saul a știut de la început că era vinovat de atrocitățile pe care le-a comis contra copiilor Lui Dumnezeu și că urma să înțeleagă ce trebuie să sufere pentru Numele Lui Isus. Domnul i-a spus lui Anania:
„Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” (Faptele Apostolilor 9:15,16)
Pavel îi chinuise pe creștini din neștiință și poate la un moment dat, din încăpățânare. Probabil că nu vroia să vadă că numai adevărul îi putea face pe creștini să fie gata să moară pentru Domnul lor. Sunt multe speculații pe această temă, oricum un lucru este cert, Pavel a ajuns prigonit la rândul lui și a ales să moară pentru credința în Isus. Măreția revelațiilor pe care le-a primit prin Duhul Sfânt, cunoașterea Scripturii și relația puternică pe care o avea cu Domnul Isus, i-au dat puterea să continue lucrarea cu bucurie, indiferent de greutăți, să rabde cu stoicism și să nu dea înapoi.
Pavel nu încerca să-și ascundă trecutul, iată ce îi scria lui Timotei, „copilul lui de suflet”: „Mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui, măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă!” (1 Timotei 1:12,13)
Se pare că era chiar convins că le face o favoare creștinilor, forțându-i să renunțe la credința lor și să se întoarcă sub Lege. Pentru că în sfârșit Pavel a ales să creadă în Isus, să postească și să se roage, așteptând să i se spună ce are de făcut, după trei zile și trei nopți, Domnul face următorul pas, pregătind ajutor prin Anania. Acesta credea că este de datoria lui să-L informeze pe Dumnezeu cu privire la faptele lui Saul. De ce? Părea incredibil ca Dumnezeu să vrea binele celui care-i persecuta pe sfinții Săi. Domnul a avut răbdare să asculte ce avea de spus, oricum știa deja ce credea și ce trebuia să-i spună ca să-l convingă să meargă să se roage pentru Saul, care avea nevoie să-și recapete vederea și să fie umplut de Duhul Sfânt ca să poată face lucrarea la care era chemat.
Luca 12:4-5,47-48 „Vă spun vouă, prietenii Mei: să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic.5 Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi... 47 Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său, şi nu s-a pregătit deloc şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. 48 Dar cine n-a ştiut-o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.”
Domnul Isus ne spune de cine trebuie să ne temem. Dacă nu realizăm că viața pe Pământ, este doar o etapă a veșniciei, și nu una oarecare, ci cea care decide unde ne vom petrece restul eternității, vom putea sfârși acolo unde nu ne dorim.
Domnul Isus ne arată clar că condamnarea veșnică, nu este identică pentru toți cei care mor fără a-L avea pe Isus Domn peste viața lor. Cei care mor fără să-L fi cunoscut pe Isus și fără să știe care este voia Lui Dumnezeu, „vor fi bătuți cu puține lovituri”, adică pedeapsa lor veșnică din iad, va fi la un nivel mai mic decât pentru cei care au cunoscut adevărul și au continuat să trăiască ca și când nu l-au cunoscut.
De asemenea, dacă ni „s-a dat mult,” ni „se va cere mult”. Duhul Sfânt nu face risipă de darurile Sale. Cei care le primim, suntem datori să le folosim spre Slava Lui Dumnezeu, spre „zidire, sfătuire și mângâiere” în cadrul trupului Lui Cristos, precum și pentru a evangheliza pe cei care nu sunt creștini sau care au fost și au rătăcit calea Domnului. Toți suntem chemați să predicăm Evanghelia, vestea bună a mântuirii prin Isus Cristos. Cu cât dorim mai mult să spunem altora despre Cristos, cu atât ne va crește pasiunea de a studia Cuvântul Lui Dumnezeu, ca să-L cunoaștem mai bine pe Domnul. Cu cât cunoaștem mai profund ce spune Cuvântul Lui Dumnezeu, cu atât ne vom schimba mai mult , devenind exemple mai bune de urmat și vom putea răspunde mai corect și mai folositor la întrebările celor pe care îi evanghelizăm. Vom crește și în ce privește rugăciunea, pentru că ne vom ruga mai mult, ca Domnul să ne deschidă „uși pentru Cuvânt”, să ne lumineze mintea să înțelegem Scriptura și să deschidă inimile celor cărora le spunem despre Domnul ca să-și dorească să -L urmeze. Cuvântul Lui Dumnezeu va deveni viu, ni se va descoperi sensul a ceea ce citim și ne va întări credința pe tema respectivă. Pentru a-i putea uceniciza pe cei care se întorc la Dumnezeu, avem nevoie de o relație strânsă cu Duhul Sfânt, ca să fim eficienți în ceea ce îi învățăm. Doar puterea ungerii Duhului Sfânt îi poate schimba pe cei care ne ascultă. Oamenii nu se pocăiesc auzind cuvinte frumoase. Duhul Sfânt este Cel care convinge omul de păcat și îl face să recunoască nevoia de a se întoarce la Cristos. Tot ce ne învață Scriptura să facem ca și creștini, ne este de mare folos și fiecare acțiune este interdependentă de celelalte: pocăința și renunțarea la păcat, citirea și studierea Bibliei, rugăciunea, predicarea Evangheliei, lauda și închinarea spre Slava Lui Dumnezeu, trăirea în ascultare de Domnul, operarea în darurile Duhului Sfânt. Nu putem neglija nici una dintre ele, fără să avem de pierdut.
Dumnezeu, în marea Sa înțelepciune, nu ne cere nimic pentru care nu ne pune la dispoziție tot ce avem nevoie și nimic care să ne coste mai mult decât ne aduce beneficii. Slujirea în via Domnului nu este doar slujire. Dacă slujim păstrând relația corectă cu Domnul și ascultând de ghidarea Duhului Sfânt, vom culege beneficiile creșterii și maturizării spirituale. Mântuirea noastră, L-a costat pe Dumnezeu mult mai mult decât credem că ne costă pe noi. Ni se pare că noi trebuie să renunțăm la tot, ca să-L putem urma. În realitate, Dumnezeu Tatăl și-a trimis Fiul să trăiască în limitele impuse de un trup uman, într-o lume murdară, meschină, prăfuită și urât mirositoare... A trebuit să-Și privească Fiul batjocorit, schingiuit, biciuit, plin de sânge, epuizat, fără să intervină și chiar mai mult, să-L vadă pe Fiul Său împovărat de păcatul întregii lumi, de toate suferințele și bolile omenirii (Isaia 53:4-5). Pe Fiul Său, care nu a păcătuit niciodată, să-L vadă atârnând pe cruce, între doi tâlhari, în rândul celor „fărădelege”, suferind cea mai josnică moarte a acelei vremi. Când „Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46 ) durerea Tatălui și a Fiului au atins apogeul. Tatăl Sfânt nu putea fi alături de Fiul care purta tot păcatul lumii... și toate acestea din dragoste pentru noi. Cum am putea sta pasivi față de o dragoste atât de mare? Cine a plătit mai mult? Dumnezeu Tatăl Fiul și Duhul Sfânt sau noi??? La ce a trebuit să renunțăm ca să fim ai Domnului? La tot ceea ce ne distrugea și ne făcea rău: păcate, relații care ne trăgeau înapoi, precum și stilul vechi de viață... Oricât de mare ni s-ar părea prețul care trebuie plătit pentru a fi mântuiți, dacă-l analizăm mai serios, realizăm că nu este un cost, ci un câștig inestimabil pe termen lung. Câștigăm viața veșnică, a cărei valoare nu poate fi calculată în nimic material.
Viața cu Dumnezeu este o relație constant benefică pentru noi, în primul rând. Glorificând-ul pe Dumnezeu, în mod constant, ne face să ne luăm atenția de la problemele de fiecare zi și să ne concentrăm pe Cel care merită toată dragostea, adorarea, onoarea, ascultarea și închinarea noastră. Când ne detașăm de ceea ce ne face să suferim, vom putea vedea imaginea de ansamblu și vom știi că Dumnezeu va scoate ceva bun și din ceea ce acum pare răul cel mai mare.
Romani 8:28 „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.”
Nimic din ceea ce diavolul intenționează spre răul nostru, nu este peste puterea Lui Dumnezeu de a folosi spre binele nostru, al celor care-L iubim și suntem chemați după planul Său. Acest verset este primul care-mi vine de obicei în minte când trec prin greutăți, și trebuie să spun că nu m-a dezamăgit niciodată. De fiecare dată, Duhul Sfânt m-a întărit aducându-mi aminte nu doar acest verset ci și alte situații similare prin care am trecut și care păreau fără scăpare, dar Domnul m-a scos cu bine din toate. Toți avem astfel de experiențe, nu-i așa?
Odată ce gustăm bunătatea și dragostea Lui Dumnezeu și ne bucurăm de siguranța protecției Sale peste viața noastră, nu mai putem avea nici un motiv „să dăm înapoi”. Dacă sunteți cumva ispitiți de diavolul să gustați din așa zisele plăceri ale lumii, nu vă lăsați înșelați. Nimic nu se poate compara cu ce are Domnul pentru noi în această viață și mai mult, cu ceea ce ne-a pregătit pentru viața veșnică.
Așa cum scrie Pavel, condus de Duhul Sfânt, în:
Romani 8:1,2 „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. 2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Cristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.”
Vina ne-a fost ridicată, suntem curați, neprihăniți, cu păcatul iertat și cu efectele lui anulate, cu o singură condiție: „să trăim după îndemnurile Duhului Sfânt”, ceea ce înseamnă, în ascultare de Domnul.
Romani 8:31b-38 „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? 32 El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? 33 Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! 34 Cine-i va osândi? Cristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! 35 Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? 36 După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”. 37 Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.38 Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, 39 nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru. ”
Dacă Biblia spune că nu este nimeni și nimic care să ne poată despărți de Domnul nostru, putem fi siguri că doar de noi depinde să fim ai Lui și să rămânem cu El pentru eternitate! Vom petrece o veșnicie cu Cel care a murit în locul fiecăruia dintre noi, din dragoste pură! O veșnicie în Rai, unde nu există nimic murdar, meschin, greșit, ci totul este curat, perfect, frumos, unde totul este desăvârșit : dragostea, pacea, bucuria, veselia, liniștea interioară, adevărul, mulțumirea... Acolo ne vom simți împliniți, fără să avem ranchiună, ură, gelozii sau invidii meschine unul față de celălalt. În Rai nu trebuie să demonstrăm nimic nimănui, vom fi cine ne-a creat Dumnezeu să fim, după chipul și asemănarea Sa. Nu vom mai fi în competiție cu nimeni și nici nu va trebui să facem totul pe placul celor din jur. În Rai, vom acționa și vom face totul bine, spre slava Lui Dumnezeu, fără să ne mai ispitească diavolul sau firea umană, pentru că nici diavolul și nici trupurile de carne nu vor mai fi în Ceruri. Diavolul va fi aruncat în Adânc, pentru eternitate, după bătălia de la Armaghedon, iar natura noastră firească, nu va ajunge în cer! Acolo vom avea trupuri de slavă, perfecte, fără stări de indispoziție, supărare, tristețe, apatie, frică sau boală. Pentru mine prima revelație plină de bucurie despre viața veșnică, a fost când am realizat că nu voi mai supăra pe nimeni! Ca și copii ai Lui Dumnezeu nu trebuie să ne mai temem de moarte, dimpotrivă, așa cum le scria Pavel Filipenilor: „Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine, dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.” (Filipeni 1:23,24)
Apostolul Ioan, condus de Duhul Sfânt sintetizează cum vom trăi în Rai în câteva fraze:
Apocalipsa 21:3,4 „Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
ALTE ARTICOLE DESPRE „PERSEVERENȚĂ ȘI TĂRIE SPIRITUALĂ”:
CUM SĂ-L PĂSTRĂM PE ISUS DOMN PESTE VIAȚA NOASTRĂ
Biblia conține învățăturile cheie pentru a trăi sub domnia Lui Isus și a rămâne lângă El, până la sfârșit.
DE UNDE VINE TĂRIA CREȘTINULUI?
Suntem noi conștienți câtă putere ne pune Dumnezeu la dispoziție și care sunt căile prin care o activăm?
PRIN RĂBDAREA VOASTRĂ VĂ VEȚI CÂȘTIGA SUFLETELE VOASTRE
Prin răbdarea noastră, sufletele noastre vor fi mântuite. Acest adevăr este plin de putere pentru veșnicie dar și pentru ce trăim aici, acum.
PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU
Ce efecte are Cuvântul Scripturii în viața credinciosului.
TOATĂ ARMURA LUI DUMNEZEU
Luptă noastră contra diavolului nu poate fi dusă decât dacă avem armura Lui Dumnezeu. Pavel folosește analogia cu armura soldatului roman, ca să înțelegem mai ușor ce ne pune Domnul la dispoziție.
ARTICOLE DESPRE RĂZBOIUL SPIRITUAL:
AUTORITATEA CREDINCIOSULUI
Doar în Isus avem autoritatea, adică puterea de a acționa împotriva forțelor răului și a oricăror atacuri ale acestora la un nivel pe care nici nu ni l-am putea imagina.
AUTORITATEA CREDINCIOSULUI - VERSETE BIBLICE
Versete biblice despre autoritatea creștinului, identitatea în Isus și războiul spitiual.
RĂZBOIUL SPIRITUAL
Cum luptăm ca să învingem în lupta continuă cu propria fire, cu diavolul și slujitorii lui?
RĂZBOIUL SPIRITUAL - VERSETE BIBLICE
Versete biblice despre lupta spirituală pentru studiu și analiză.
MENIU PRINCIPAL
Copyright 2017 C. Pușcaș. Acest material poate fi folosit pentru studiu biblic oriunde, dar nu va fi retipărit sau folosit integral sau parțial pentru a obţine profit financiar.
