Începând din grădina Edenului și până în zilele noastre, „tatăl minciunii” n-a încetat să înșele omenirea, în încercarea lui de a-l detrona pe Dumnezeu. Atacurile devin tot mai intense, pe măsură ce copilul devine adolescent și apoi ajunge la maturitate. Cele mai devastatoare efecte ale atacurilor celui rău survin, după ce acesta reușește să distrugă respectul față de sine al persoanei atacate și s-o facă să-și piardă demnitatea. Este important să recunoaștem modul lui de operare, care se repetă de mii de ani pe aceleași tipare, folosind aceleași elemente cheie. Iată șase minciuni mari pe care diavolul le inoculează ca fiind adevărate în mințile adolescenților:
1- Nevoia imperioasă de a comunica tot timpul cu ceilalți la telefon sau pe interne.
- Aceste minunate descoperiri tehnologice, ajung să controleze viața celor care le folosesc, dacă nu sunt atenți. Atât internetul cât și telefonia mobilă, au adus comunicarea dintre oameni aflați în zone diferite de pe glob, la cel mai înalt nivel; dar în același timp i-a separat mai mult decât oricând, oamenii preferând să-și petreacă timpul în spațiul virtual cu prietenii de la distanță, neglijând relațiile cu cei apropiați. Niciodată în istorie, oamenii nu și-au neglijat atât de mult îndatoririle de la locul de muncă, de la școală sau chiar concentrarea la volan, cum o fac în ultimii ani, din cauza dependenței de a scrie mesaje pe telefon sau pe media socială. Presiunea de grup care se manifestă prin a avea ultima versiune de telefon, tabletă sau alte tehnologii la modă, face ca generația tânără să fie mai stresată ca niciodată. Obsesia și dependența de telefoane, a cauzat și continuă să cauzeze mult rău pentru mulți. Avalanșa de reclame cu așa zisele avantaje, care inundă spațiul media și orice panou publicitar, îi face pe mulți să nu se gândească deloc la efectele potențial negative ale microundelor energiei magnetice implicate în telefonia fără fir, televiziune, internet, sateliți ș.a.m.d. Faptul că internetul i-a învățat pe oameni să găsească rapid orice informație doresc, a dus la pierderea răbdării, a concentrării și a toleranței față de orice proces care se derulează la o viteză normală. Oamenii își folosesc propriul creier tot mai puțin, pentru că pot găsi totul „gândit” de alții, atât de ușor. Numai Dumnezeu știe exact toate beneficiile și toate aspectele negative ale acestor tehnologii, dar un lucru este cert, aceste beneficii vin „la pachet” cu capcane ascunse și tinerii (precum și părinții lor) ar trebui să fie mult mai atenți, decât în trecut.
2- Identitatea și valoarea ta sunt determinate de părerea altora despre tine.
- Total fals. Dumnezeu este Cel care ne definește valoarea, iar diavolul este cel care vrea s-o distorsioneze. Dacă până acum nu ați acceptat nici una din minciunile care spun că nu vă ridicați la cerințele impuse de societate, foarte bine, n-o faceți nici de acum înainte! Iar dacă ați fost înșelați că nu sunteți la nivelul cerut de ceilalți, e timpul să vă opuneți acestei minciuni și să n-o mai credeți! Dumnezeu nu creează rebuturi! Isus a murit ca să aveți viață! Dacă auziți chemarea Lui Dumnezeu ca să ieșiți din lume, aceasta este dovada dragostei pe care v-o poartă. Acea chemare o face Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu L-a trimis ca să vă ghideze și să vă conducă, pentru că vă iubește și vă apreciază! Tot ce a pus Dumnezeu în persoana dumneavoastră fizică (culoarea părului și a ochilor, forma și trăsăturile feței, talentele și abilitățile, tot ceea ce vă definește, tot ce vă place și ce nu vă place despre sine), a fost pus cu scopul de a vă da identitatea unică și specială care nu se regăsește în nimeni altcineva. Fiecare suntem unici, așa cum sunt și fulgii de zăpadă, dar cu mult mai valoroși decât orice altă creație a Lui Dumnezeu! Poate că nu vă place totul la propria persoană, dar să nu uitați că acest lucru nu-L oprește pe Dumnezeu să vă prețuiască! El v-a creat! Și nu a făcut-o pentru a fi la fel cu altcineva. Adevărul este că fiecare dintre noi am fi o replică proastă a unei alte persoane. Așa că, fiți cine v-a creat Domnul să fiți și creșteți în scopul pentru care ați fost creați! Care este acela? Dacă-I permiteți, Dumnezeu vă va ghida zi de zi, în aflarea și împlinirea acestui scop, fie că e soare, fie că e furtună, și vă va duce cu bine la destinație!
3- Părinții nu știu nimic, sunt proști și nici nu le pasă ce ți se întâmplă.
- Dacă diavolul reușește să vă convingă că această minciună ar fi adevărată, veți deveni o pradă mult mai ușoară pentru el. De la naștere, viața familiei este fundamentul pe care se formează copilul. Dar, cu trecerea anilor, oamenii ajung să se îndepărteze de părinți și chiar de frații lor. Când diavolul reușește să deconecteze tinerii de susținerea, dragostea și înțelepciunea părinților, aceștia vor căuta o altă sursă pentru toate acestea și de cele mai multe ori, caută în cele mai greșite locuri. Nu spun că părinții sunt perfecți, din păcate mulți sunt frustrați la rândul lor și au propriile lor probleme. Dar asta nu înseamnă că sunt proști, nu știu nimic și nu le pasă, ci doar că și ei sunt oameni. Poate că chiar și lor le-ar prinde bine puțină dragoste și ajutor de la copiii lor. Cea mai veche tactică a diavolului este: „divide și condu”.
4- Dacă încă sunteți virgini și nu v-ați implicat într-o relație „romantică”, înseamnă că ceva nu e în regulă.
- Ce minciună grosolană și subtilă! Doar pentru că nu păcătuiți prin sex, nu înseamnă că faceți ceva greșit. Dimpotrivă, faceți foarte bine! Asta arată că aveți înțelepciune și integritate. Virginitatea odată pierdută, nu mai poate fi adusă înapoi. Dumnezeu ne ajută și ne iartă când ne cerem iertare pentru păcatele noastre. Dar dacă nu ați păcătuit, păstrați ce aveți, pentru că merită. Mă rog ca și cea/cel care vă va fi soție/soț, să facă la fel! Dragostea a fost creată să fie ceva frumos, iar când cei doi descoperă ce are Dumnezeu pentru ei, în cadrul căsătoriei, atunci se vor putea bucura de adevărata ei frumusețe și valoare. Acesta a fost planul Lui Dumnezeu de la început. Dacă ați greșit, puteți de acum încolo să nu mai faceți asta. Dumnezeu vă poate ierta trecutul și să vă dea tăria de care aveți nevoie ca să nu mai păcătuiți de acum încolo. Diavolul vrea să credeți că toți am făcut astfel de greșeli și nimeni nu poate trăi curat. Fals! Dumnezeu ne poate ajuta! Așa cum Tatăl din pilda fiului risipitor, continua să-și aștepte fiul plecat, la fel Dumnezeu Tatăl, așteaptă să ne întoarcem la El. Nici un om nu e condamnat să trăiască tot restul vieții în mizerie și păcat, pentru fiecare există șansa iertării, oricât de mult a greșit. Dumnezeu Tatăl continuă să cheme fiecare persoană să se întoarcă „acasă, la El” Iar în ce privește „dragostea romantică”... Când va apărea persoana potrivită, veți știi. Nu este un anumit timp când ar trebui să găsiți persoana potrivită, important este să nu vă grăbiți. Prima impresie nu este neapărat și cea corectă. Fiți înțelepți. Dacă cumva n-a ieșit cum ați sperat, nu disperați, ridicați-vă și căutați ca data viitoare să fiți mai prudenți. Nu am avea multe din invențiile care ne fac viața ușoară, dacă cei care le-au inventat s-ar fi dat bătuți la primele sau poate la sutele de eșecuri. A fi înțelept, este o alegere, de asemenea și a continua să ne ridicăm, de câte ori cădem.
5- Ești doar un adolescent, ce poți face la vârsta asta?
- Nu vă desconsiderați potențialul, doar din cauza vârstei. Acum, diavolul vrea să vă convingă că sunteți prea tineri pentru anumite lucruri, dar după ce trec anii, va încercă să vă facă să credeți că sunteți prea bătrâni. Inadvertența imaginară, este o altă tactică preferată de dușman. S-ar putea de asemenea să vă mintă că sunteți: prea scund(ă), prea înalt(ă), prea drăguț(ă), prea urât(ă), prea gras(ă), prea slab(ă), prea prost/proastă, prea deștept/deșteaptă, prea sărac(ă), prea bogat(ă) etc. Diavolul are mult tupeu și dacă-i permiteți, vă va chinui la maxim. Este important să știți că Dumnezeu nu creează rebuturi. Care sunt standardele omului perfect, sau care este vârsta perfectă? Dacă diavolul poate face o persoană să se simtă inferioară standardelor, aceasta va ajunge să se dea bătută și să trăiască în depresie. De acea diavolul este numit „distrugătorul”. Isus, pe de altă parte, a venit ca să aducă viață și viață din belșug! Și viața cu Isus, nu este deloc plictisitoare! Dumnezeu nu minte, nu înșelă și nici nu vrea să ne rănească! Pe cine veți crede? Pe Dumnezeu care v-a creat și care vă iubește sau pe distrugătorul care vă vrea răul?
6- Ce te face să te simți bine, poți face!
- Chiar așa să fie? Poate că pe termen scurt, păcatul poate aduce satisfacții și plăcere, dar să nu uităm, că prețul lui real este mare! Este bine să ne liniștim și să gândim înainte să vorbim și înainte să acționăm. De fapt, trebuie să avem grijă la ce ne gândim și cu cine ne asociem. Doar pentru că toți cei de lângă noi sunt gata să sară în prăpastie, nu înseamnă că și noi trebuie s-o facem. Păcatul ne separă de Dumnezeu. Fiecare dintre noi trebuie să renunțăm la „toate păcatele”. Distracția curată, fără păcat, ne produce bucurie de durată și multă satisfacție. A sta departe de necazuri este cu adevărat plăcut. E foarte plăcut să faci ce este corect și bine și este și mai plăcut când culegem roadele acțiunilor noastre și ne fructificăm timpul ajutând și pe alții să facă ce este bine. Calea care duce la distrugerea veșnică este largă, dar cea care duce spre Rai, este o cale îngustă, iar poarta este strâmtă. Să ne străduim să intrăm pe poarta îngustă! Viața este un lung șir de teste, care nu se încheie decât atunci când ni se termină firul vieții. Numai Dumnezeu știe când va fi acel moment. Poate veți avea o viață lungă sau poate una mai scurtă. Este bine să nu irosim nici o zi și să trăim tot timpul curat, pentru Domnul, fără să-i dăm prilej diavolului să ne facă rău și fără să-i credem minciunile. Să citim în Cuvântul Lui Dumnezeu, Biblia, ca să vedem cum vrea Domnul să trăim ca să avem vieți cu adevărat de succes.
Pentru fiecare subiect pe care l-am dezbătut mai sus, urmează versetele care arată adevărul:
1- Singura persoană cu care trebuie „să fim tot timpul în contact” este Dumnezeu! De asemenea, El este singurul căruia trebuie să-i facem pe plac. „Presiunea de grup” spune că nu contează părerea Lui Dumnezeu, contează doar părerea celorlalți. Domnul spune să fim „conectați online cu El și să-L onorăm din toată inima”. Vocile prietenilor trebuie filtrate totdeauna prin Cuvântul Lui Dumnezeu.
Să fim conectați cu Dumnezeu:
- 1 Tesaloniceni 5:16-17 Rugați-vă neîncetat.
- Galateni 5:25 Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
„Prietenii” sau mai bine zis, cunoștințele care nu sunt copiii Domnului (cum ar fi colegii de școală/ servici, unele rude, vecini, ș,a.), ar trebui să le ținem „la distanță”, adică să nu facă parte din cercul intim de prieteni. Nici chiar prietenii creștini, nu trebuie să fie mai importanți decât Dumnezeu pentru noi, în nici o situație.
- Galateni 1:10 Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Cristos.
Noi suntem cei care trebuie să ne păzim inima și viața, și în ce privește felul în care folosim telefonul sau internetul.
- 1 Corinteni 15:33 Nu vă lăsați înșelați: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune."
Cel pe care trebuie să-L avem aproape non-stop este Domnul. Avem nevoie să ascultăm de Dumnezeu și de chemarea Lui și nu de oricine sau orice altceva.
- 2 Petru 2:9 înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:
- Proverbe 14:12 Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.
Întotdeauna și în tot ce facem trebuie să ascultăm în primul rând de vocea Domnului. Ca să-L putem auzi când ne vorbește, trebuie să facem ce ne cere și asta înseamnă că Domnul trebuie să ocupe primul loc, întotdeauna.
- 1 Tesaloniceni 5:21-22 Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău.
Să testăm toate lucrurile. Totul se mișcă foarte rapid în jurul nostru. De noi depinde să vrem să încetinim ritmul, să ne luăm timp să gândim, să analizăm situațiile, să ascultăm ce are Domnul de spus și să-L lăsăm pe El să ne arate felul în care să acționăm, cu cine să avem relații și cu cine nu, precum și ce să ascultăm sau să vizionăm. Fiecare dintre noi suntem formați din ceea ce Dumnezeu a pus în noi, însumat cu ceea ce am acumulat noi înșine, precum și efectul deciziilor pe care le-am luat de-a lungul vieții. De cele mai multe ori, nu putem face nimic ca să schimbăm lumea în care trăim, dar putem determina cum ne afectează lumea pe noi! Puteți citi mai mult aici: „Prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele voastre"
- Luca 21:19 „Prin răbdarea voastră, vă veți câștiga sufletele voastre.”
2- Adevărata identitate și valoare vine din Domnul. Atât de valoroși suntem, că Dumnezeu Tatăl a considerat că a meritat să-și trimită Fiul să moară pentru fiecare dintre noi:
- 1 Ioan 4:9-10 Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
- Romani 8:35-39 Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Cristos, Domnul nostru.
- Psalmii 139:1-14 Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine. O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!” Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, și întunericul, ca lumina. Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
3- Chiar dacă sunt și unii părinți care nu se comportă ca atare, marea majoritate a acestora sunt părinți care-și iubesc copiii și le vor binele. Majoritatea părinților le doresc copiilor lor, o viață mai bună decât au avut ei. Dumnezeu este Cel care a creat acest sistem părinți-copii, și dacă urmăm sfaturile Scripturii, se va dovedi că poate fi o mare binecuvântare.
- Exodul 20:12 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
- Proverbe 1:8 Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!
- Proverbe 10:1 Pildele lui Solomon. Un fiu înţelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale.
- Proverbe 23:25 Să se bucure tatăl tău şi mama ta, să se înveselească cea care te-a născut.
- Proverbe 23:24 „atăl celui neprihănit se înveseleşte, şi cel ce dă naştere unui înţelept se bucură.
- Efeseni 6:1 Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.
- Coloseni 3:20-21 Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului. Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.
- 1 Petru 5:5-6 Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţ
- 1 Timotei 5:1 Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi;
4- Nu este nimic greșit ca cineva să-și păstreze virginitatea și să nu aibă „relații romantice”, până la momentul potrivit. Acesta este modul corect de comportament. A face ce fac cei mai mulți și a cădea în capcanele diavolului este de fapt modul greșit, indiferent ce spun ceilalți. Cuvântul Lui Dumnezeu este Adevărul și doar ce spune acesta contează.
- Exodul 20:14 Să nu preacurveşti.
- Evrei 13:4 Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.
- Matei 5:27-28 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.
- 1 Corinteni 6:18-20 Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
- 1 Tesaloniceni 4:3-5 Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. (Puteți citi și Proverbe 5:15-21,6:24-25, Romani 13:13, 1 Corinteni 6:12-13)
- Coloseni 3:5,12,15 De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli... Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. Pacea lui Cristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.”
- 1 Ioan 2:1 Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos, Cel Neprihănit.
- Filipeni 4:13 Pot totul în Cristos care mă întăreşte.
5- Nu sunteți „doar un adolescent” restricționat de vârsta sa; nu vă uitați la ce nu puteți face, în schimb, concentrați-vă pe ce puteți face!
- Ieremia 29:11-13 Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.
- 1 Timotei 4:12 Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
6- Dacă este un păcat care vă face plăcere, nu-l înfăptuiți! Fugiți de el!
- Iacov 4:7-8a Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi..
Versetele următoare, explică cum ispita se poate transforma în păcat.
- Iacov 1:12-16 Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi.
- Efeseni 5:3-7 Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi. Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire. Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Cristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei.
- Romani 6:22-23 Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.
Și-n încheiere, merită să repetăm aceste versete pline de putere:
- Filipeni 4:13 Pot totul în Cristos care mă întăreşte.
- Ieremia 29:11-13 Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.
ARTICOL CORELAT:
RECUNOSCÂND STRATEGIILE DIAVOLULUI
Dacă știm care sunt capcanele și minciunile diavolului, ne vom putea feri de ele.
ARTICOLE SUGERATE:
CE SPUNE BIBLIA DESPRE HARUL LUI DUMNEZEU
Semnificația, atributele și importanța favorii nemeritate pe care o avem în Isus Cristos.
HARUL LUI DUMNEZEU - VERSETE BIBLICE
Versete Biblice despre Harul lui Dumnezeu, pentru studiu și analiză.
CUM SĂ-L PĂSTRĂM PE ISUS DOMN PESTE VIAȚA NOASTRĂ
Ce ne învață scriptura despre trăirea în ascultare și predare totală lui Dumnezeu.
FELURITE ÎNCERCĂRI ALE VIEȚII
Cum ne învață Biblia să răspundem diferitelor încercări ale vieții. Ce spune de fapt Iacov 1:2-8?
NU DĂM ÎNAPOI!
„Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”” Ce îi spunea de fapt Isus lui Saul/Pavel în Faptele Apostolilor 9:12?
PRIN RĂBDAREA VOASTRĂ VĂ VEȚI CÂȘTIGA SUFLETELE VOASTRE
Prin răbdarea noastră, sufletele noastre vor fi mântuite. Acest adevăr este plin de putere pentru veșnicie dar și pentru ce trăim aici, acum.
ROADA DUHULUI SFÂNT VERSUS LUCRĂRILE FIRII, EVOLUȚII, BENEFICII ȘI COSTURI
Să analizăm puterea benefică a roadei Duhului Sfânt versus puterea distrugătoare a firii.
ROADA DUHULUI SFÂNT ȘI OPUSUL, VERSETE BIBLICE
Versete pe această temă, pentru analiză și meditație.
SUNT TOATE PĂCATELE ȘI PEDEPSELE PENTRU ACESTEA EGALE?
Articol inspirat de ceea ce auzim des: păcatul e păcat, nu este păcat mic sau mare.
MENIU PRINCIPAL
Copyright © 2017 E. Cockrell traducere Carmen Pușcaș Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.