CREDINȚA SOCOTITĂ CA NEPRIHĂNIRE
Ce a fost valabil pentru Avraam, este și pentru noi: „Credința i-a fost socotită ca neprihănire”
Credința consideră real, ceva ce încă nu s-a materializat în lumea fizică, este substanța a ceea ce dorim să avem sau să obținem și pentru care ne rugăm Tatălui Ceresc în Numele Lui Isus Cristos. Cred că nu este creștin care să nu fi auzit măcar un mesaj despre credința infailibilă a lui Avraam. Când e nevoie de un exemplu de credință, Avraam este primul citat, iar versetele din Noul Testament, care spun că Lui Avraam, „credința i-a fost socotită ca neprihănire”, sunt foarte cunoscute printre creștini.
Romani 4:17-24 „După cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească. De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire”. Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,”
Versetul original citat de apostolii Pavel și Iacov este din cartea Genezei:
În continuare, Domnul îi reamintește lui Avram că El a fost Cel care l-a scos din țara lui, dintre neamurile lui, din casa tatălui său, din tot ce îi era familiar și ce reprezenta zona lui de confort, siguranță și protecție, iar Avram s-a încrezut ferm în Domnul și a ascultat împlinind ceea ce i-a cerut Dumnezeu (Geneza 12:1,2). Oare nu face la fel și cu noi? Când urmează să trecem prin situații grele care ne vor testa credința, sau înainte de o schimbare majoră, fără de care nu vom putea împlini planul minunat pe care Domnul îl are pentru viețile noastre, Duhul Sfânt ne reamintește alți pași importanți pe care i-am făcut prin credință.
Viața de credință se construiește „cărămidă peste cărămidă”. Avram a trebuit să-și părăsească confortul și protecția locurilor bine cunoscute în care a trăit până atunci ca să devină „tatăl multor mulțimi”, și urmașii lui să ajungă să stăpânească țara promisă. Viața lui Avram a fost un lung șir de promisiuni, pe care le-a crezut și care s-au împlinit, chiar dacă nu toate au devenit realitate în timpul vieții lui.
Și versetul următor, definește condiția esențială a împlinirii oricărei promisiuni făcute de Dumnezeu, fiilor oamenilor:
„Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam.”
Deci de cine depinde ca promisiunile Lui Dumnezeu să se împlinească? Dumnezeu își face totdeauna partea, cel care poate zădărnicii împlinirea promisiunilor este doar omul, prin neascultare.
Dumnezeu i-a vorbit lui Avram să plece spre țara promisă, când avea 75 de ani. Tot atunci, i-a spus că va fi Avraam, adică „tatăl unei mari mulțimi. Au trecut zece ani, în care el și Sara au așteptat cu credință nașterea fiului promis. Dar nu era încă timpul.
Ce facem când Domnul ne promite ceva? Am vrea ca profeția să se împlinească imediat! Unii sunt mai răbdători, alții trec repede de la a crede exact ce a vorbit Dumnezeu, la un amestec de gânduri și logică proprie cu fărâme din promisiunea Domnului... Avram și Sarai au avut răbdare 10 ani... dar chiar și pentru „părintele credinței” deja era prea mult. Când Sara, femeie cu gândire practică (sau poate nu?), a venit cu idea de a-i oferi șansa procreării cu sclava ei egipteancă, Agar, amăgindu-se că copiii născuți de aceasta ar fi ca și ai ei (doar ea era stăpâna frumoasei tinere, nu-i așa?), Avram ca un soț ascultător, n-a avut nimic de comentat. Ce bine era dacă ar fi avut... Se pare că ispita de a avea o soție tânără și probabil și urmași, i-au transformat credința până și lui Avram. Astăzi știm că Ismael, fiul lui Avram născut de Agar, este tatăl musulmanilor, care luptă contra creștinilor, de la începuturi.
Dacă Avram ar fi continuat să creadă că Sara va fi mama fiului promis de Dumnezeu, istoria omenirii s-ar fi derulat cu totul altfel. Oare cu ar fi decurs viața fiecăruia dintre noi, dacă nu ne-am fi îndoit nici o clipă de adevărul promisiunilor Scripturii sau al cuvintelor profetice pe care Dumnezeu ni le-a dat de-a lungul anilor ? Mi-e teamă că nu este nici un om care să trăiască o viață de credință prin care să împlinească complet planul perfect pe care Dumnezeu i l-a pregătit, cu excepția Lui Isus Cristos Cel întrupat.
Ne este ușor să-l judecăm pe Avram... dar nu avem nevoie de mult timp de meditație asupra a ceea ce a crezut și a făcut Avram, ca să realizăm, că merită să fie numit părintele credinței.
Dumnezeu nu face nimic la întâmplare. Dacă a decis că Avram trebuie să aștepte 25 de ani până să i se nască fiul promis, a avut motive serioase. Cea mai în vârstă mamă înregistrată, până la data scrierii acestui articol este din India și avea 70 de ani, la prima naștere. A devenit mamă prin însămânțare artificială.
Dumnezeu a întârziat împlinirea promisiunii suficient de mult, pentru ca nimeni să nu se poată îndoi de minunea Sa. Isaac a fost un copil dăruit de Dumnezeu, ca împlinire a promisiunilor făcute lui Avram, pe parcursul a 25 de ani. La 99 de ani, urma să conceapă un fiu prin soția sa de 90 de ani. Ni se mai pare atât de nefiresc faptul că Avraam s-a îndoit, a râs și că a încercat să-i amintească Domnului că există Ismael? Dar Dumnezeu este ferm în promisiunea Sa și în planul de mântuire pentru omenire. Trebuia să fie un fiu promis, care era imposibil să se nască fără miracolul înfăptuit de Dumnezeu, și din care să se nască mult mai târziu, Cristos-ul întrupat prin care și noi neamurile să fim înfiați în poporul Lui Dumnezeu. De la început Dumnezeu a spus că prin Isaac se vor naște și împărați (toți liderii de-a lungul istoriei, care s-au întors la Dumnezeu).
Oare doar Avraam a râs, reauzind promisiunea Domnului?
Pentru Avraam și Sara, Isaac a fost un miracol fără nici un fel de dubiu. Domnul știa că la acel moment nu puteau crede. Dacă cu un an înainte de a li se naște fiul, amândoi s-au îndoit că așa va fi, vedem că după ce Dumnezeu le-a reconfirmat promisiunea, credința lor a început să crească. Faptul că amândoi sunt menționați în „galeria celebrităților” credinței, din Evrei capitolul 11 (versetele 8-14) precum și celelalte referiri din Epistolele lui Pavel și Iacov, mă conduc la concluzia că înainte ca copilul să fie conceput, deja amândoi aveau credința fermă că așa va fi. Doar credința fermă ajunge să primească concretizarea promisiunii.
Ce ne spune nouă, azi viața de credință a lui Avraam? Ne arată că nici măcar Avraam nu a crezut constant, total, neîntrerupt, în toți anii în care a trebuit să aștepte împlinirea promisiunii; dar meritul lui a fost că n-a lăsat îndoiala să câștige și a luptat ca să-și întărească credința; și dacă cumva speram că totul ar trebui să se împlinească acum (doar suntem în secolul vitezei, al formulelor instant!), viața lui Avraam ne reamintește de câtă răbdare e nevoie uneori (de cele mai multe ori...) până ajungem să vedem roadele credinței...
Avraam a fost testat de-a lungul vieții lui de nenumărate ori. Și-a început umblarea în ascultare de Dumnezeu, fără să aibă modele de credință în jur, sau vreun cuvânt scris al Lui Dumnezeu. Relația lui cu Dumnezeu era atât de pură și adâncă, încât Isaia scrie că Dumnezeu l-a numit prietenul Său (Isaia 41:8, Iacov 2:23). Și ce prietenie minunată aveau, dacă Dumnezeu n-a vrut să-i ascundă planurile de distrugere ale Sodomei și Gomorei! (Geneza 18:17-32) În versetul 19 Dumnezeu spune: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit””
Domnul acceptă să negocieze cu Avraam anularea planului de distrugere a cetății Sodomei pentru cinzeci de oameni buni până la numai 10. Dar nici măcar 10 oameni curați, nu erau în cetate. Știm că Dumnezeu îi ascultă pe cei care se tem de El și trăiesc pe placul Lui. Când se roagă copiii Săi, Dumnezeu ascultă și mila și bunătatea Lui se manifestă ca răspuns la rugăciuni.
Poate că supunerea la cererea de jertfire a fiului promis și așteptat 25 de ani e dovada celei mai mari credințe și supuneri, manifestate vreodată de un muritor. Dumnezeu nu i-a cerut ceva ce El nu ar face; Și-a jertfit Fiul pe cruce, Dumnezeu avea o relație apropiată cu prietenul lui Avraam, totuși, după ceva ani, Domnul a decis să-i testeze credința. Știm că relația lor a fost constantă, pentru că Domnul doar i-a pronunțat numele iar Avraam a răspuns urgent: „Iată-mă!”, n-a stat pe gânduri, nu s-a întrebat oare ce se aude? Avraam era obișnuit ca Dumnezeu să-l strige pe nume, și chiar dacă era în timpul nopții, a răspuns urgent. Biblia consemnează că s-a trezit „dis-de-dimineață” ca să împlinească ce-i cerea Domnul. Nu a pus la îndoială cerința Domnului,n-a amânat-o, nu s-a plâns... de fapt, Dumnezeu de la început i-a oprit orice argumentație: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.”” (Geneza 22:2)
Nu-i așa că ne simțim datori să-L informăm pe Domnul lucruri care, credem că nu le știe... pentru că dacă le-ar știi, nu ar putea să ne ceară să facem asta sau cealaltă? Ce s-ar face Domnul fără noi?? Acum lăsând gluma la o parte... Dumnezeu i-a arătat lui Avraam că știe foarte bine că Isaac este singurul fiu, foarte iubit și îndrăznesc să cred că tocmai asta era problema. Avraam era în pericolul de a-l pune pe fiul său înaintea Domnului în inima lui. Cred că Avraam a înțeles ce-i cerea Domnul, și pentru că știa cât de minunat și iubitor este Dumnezeu și avea credința fermă că îi „va purta de grijă!”, a ascultat de Dumnezeu până la capăt.
Avraam cu slugile și fiul său trebuiau să meargă 3 zile până în țara Moria. N-a găsit Dumnezeu un loc mai aproape? Cred că era nevoie ca lui Avraam să i se acorde timp pentru a i se testa credința. Nu-i așa că în prima zi e mai ușor să credem ce spune Domnul ca fiind ceva bun pentru noi... dar, pe măsură ce trece timpul și „întoarcem problema pe toate fețele”, doar o credință fermă, neclintită va rezista tirului nostru de „dar dacă”, „oare?”. Mintea noastră poate născoci suficiente motive de îndoială, dar ca și cum acestea nu ar fi destule, diavolul ne va șopti restul... Avraam n-a ascultat minciunile diavolului și nu s-a oprit din a face ceea ce Domnul i-a cerut să facă! Nu s-a abătut din drum, nici n-a comentat, ci a urmat instrucțiunile, așa cum le-a primit.
Biblia nu spune ce vârstă avea Isaac, dar dacă a putut să poarte în spate suficiente lemne ca să fie ars pe altar, și să urce cu ele pe munte, nu putea fi un copil. Nu citim nicăieri că Isaac s-ar fi opus încercării tatălui său de a-l lega pe altar. El știa foarte bine ce înseamnă altarul și care erau etapele aducerii unei jertfe. Nu cred că i-a luat mult timp să-și dea seama că el era mielul de jertfă și probabil așa putem explica lipsa lui de reacție. În acele timpuri, jertfele umane aduse falșilor dumnezei erau destul de des întâlnite, deci părea mai ușor de acceptat o astfel de idee decât, în zilele noastre.
Cred că nici chiar lui Avraam nu i-a fost ușor să continue să creadă că Dumnezeu nu i-ar cere ceva spre răul lui și nici al fiului său sau că l-ar putea învia, după ce-l va jertfi. La urma urmei, Dumnezeu i-a întărit de mai multe ori promisiunea că va fi un neam mare și că toate popoarele pământului vor fi binecuvântate în „sămânța” lui... și acum „sămânța” lui, fiului lui promis și preaiubit era legat pe altar, știind că urma ca propriul lui tată iubitor să-i curme viața... Ce emoții intense și puternice erau în tată și în fiu! Și deodată, binecunoscuta voce a Domnului Isus, numit Îngerul Domnului, l-a strigat pe Avraam pe nume din ceruri! Avraam a răspuns uimitor de repede, pentru că spera să fie salvarea, pe care o aștepta și la care spera din momentul în care Domnul i-a dat misiunea jertfei! Domnul îl strigă de două ori, imperativ, pentru a fi sigur că cuțitul din mâna lui Avraam nu va atinge pieptul lui Isaac. Vocea Domnului rostește în continuare cuvintele mult așteptate de Avraam! Dacă Avraam n-ar fi trecut testul credinței ferme, neclintite, promisiunea binecuvântării pentru următoarele generații n-ar mai fi ajuns să se împlinească. De ce? Pentru că promisiunea era urmată de: „„Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam””.
Împlinirea promisiunilor Lui Dumnezeu în viețile noastre depinde de credința că acele promisiuni sunt pentru noi și de trăirea unei vieți în ascultare de El și de poruncile Lui.
Deci, ce este credința?
Cât de mult contează să avem credință?
Credința lui Avraam era baza unei relații sincere, profunde, reale cu Dumnezeul Cel Viu în care se încredea cu din toată inima lui, cu toată viața lui, a familiei lui, cu toate averile și robii săi. Planul Lui Dumnezeu pentru Avraam viza pe toți urmașii lui precum și pe cei care urmau să fie mântuiți prin Isus Cristos, pentru că Isus s-a întrupat prin descendenții lui Avraam. Era nevoie de măsuri extreme pentru testarea credinței celui ales pentru împlinirea unei asemenea promisiuni. Nu este de mirare că toate generațiile care i-au urmat, au văzut în Avraam un exemplu de urmat.
Numele lui Avraam („Tatăl multor mulțimi”) este citat de 251 de ori în Biblie, iar Isus Cristos îl dă exemplu cărturarilor, fariseilor și saducheilor. Aceștia se mândreau că sunt fiii lui Avraam, dar nu lăsau cuvintele Lui Isus să pătrundă în inimile lor, nu aveau credința lui Avraam și nici o relație vie cu Dumnezeu, pentru că păzirea poruncilor Talmudului (legea adăugată de ei pe lângă Tora - Legea dată de Dumnezeu prin Moise) a devenit „dumnezeul” lor.
Fără ajutorul Duhului Sfânt, nimeni nu poate crede că Isus este Fiul Lui Dumnezeu, că s-a jertfit pentru iertarea păcatelor fiecăruia dintre noi și nici nu-L poate numi Domnul său. Credința începe cu ajutorul Duhul Sfânt și continuăm să creștem în credință, tot cu ajutorul Lui, pe măsură ce ne revelează și ne învață adevărul Cuvântului Lui Dumnezeu și ne echipează cu tot ce avem nevoie pentru a deveni ce vrea Dumnezeu să devenim.
Ce facem pentru a ajunge să avem o credință neclintită, fermă în promisiunile pe care ni le-a făcut Dumnezeu în Biblie și prin profeții? Știm că profețiile de la Domnul vin să confirme ce spune Biblia, deci, vom căuta versetele pe care le confirmă și vom medita asupra lor zilnic, proclamându-le cu voce tare, rugându-L pe Duhul Sfânt să ni le reveleze, ca să înțelegem tot ce are Domnul să ne spună prin ele. Când cuvântul scris, „logos”, devine cuvântul revelat, „rhema”, adică cuvântul viu și lucrător, cum e numit în Evrei 4:12.
Cuvântul Lui Dumnezeu are putere ca să ne transforme și să ne întărească credința. Doamne te rugăm, ajută-ne!
- Romani 4:9 „Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire”. ”
Romani 4:17-24 „După cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească. De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire”. Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,”
- Galateni 3:6 „Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”.”
Versetul original citat de apostolii Pavel și Iacov este din cartea Genezei:
- Geneza 15:1-6 „După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.” Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.” Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.
În continuare, Domnul îi reamintește lui Avram că El a fost Cel care l-a scos din țara lui, dintre neamurile lui, din casa tatălui său, din tot ce îi era familiar și ce reprezenta zona lui de confort, siguranță și protecție, iar Avram s-a încrezut ferm în Domnul și a ascultat împlinind ceea ce i-a cerut Dumnezeu (Geneza 12:1,2). Oare nu face la fel și cu noi? Când urmează să trecem prin situații grele care ne vor testa credința, sau înainte de o schimbare majoră, fără de care nu vom putea împlini planul minunat pe care Domnul îl are pentru viețile noastre, Duhul Sfânt ne reamintește alți pași importanți pe care i-am făcut prin credință.
Viața de credință se construiește „cărămidă peste cărămidă”. Avram a trebuit să-și părăsească confortul și protecția locurilor bine cunoscute în care a trăit până atunci ca să devină „tatăl multor mulțimi”, și urmașii lui să ajungă să stăpânească țara promisă. Viața lui Avram a fost un lung șir de promisiuni, pe care le-a crezut și care s-au împlinit, chiar dacă nu toate au devenit realitate în timpul vieții lui.
- Geneza 17:5-8 „„Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri. Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi. Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.””
Și versetul următor, definește condiția esențială a împlinirii oricărei promisiuni făcute de Dumnezeu, fiilor oamenilor:
„Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam.”
Deci de cine depinde ca promisiunile Lui Dumnezeu să se împlinească? Dumnezeu își face totdeauna partea, cel care poate zădărnicii împlinirea promisiunilor este doar omul, prin neascultare.
Dumnezeu i-a vorbit lui Avram să plece spre țara promisă, când avea 75 de ani. Tot atunci, i-a spus că va fi Avraam, adică „tatăl unei mari mulțimi. Au trecut zece ani, în care el și Sara au așteptat cu credință nașterea fiului promis. Dar nu era încă timpul.
Ce facem când Domnul ne promite ceva? Am vrea ca profeția să se împlinească imediat! Unii sunt mai răbdători, alții trec repede de la a crede exact ce a vorbit Dumnezeu, la un amestec de gânduri și logică proprie cu fărâme din promisiunea Domnului... Avram și Sarai au avut răbdare 10 ani... dar chiar și pentru „părintele credinței” deja era prea mult. Când Sara, femeie cu gândire practică (sau poate nu?), a venit cu idea de a-i oferi șansa procreării cu sclava ei egipteancă, Agar, amăgindu-se că copiii născuți de aceasta ar fi ca și ai ei (doar ea era stăpâna frumoasei tinere, nu-i așa?), Avram ca un soț ascultător, n-a avut nimic de comentat. Ce bine era dacă ar fi avut... Se pare că ispita de a avea o soție tânără și probabil și urmași, i-au transformat credința până și lui Avram. Astăzi știm că Ismael, fiul lui Avram născut de Agar, este tatăl musulmanilor, care luptă contra creștinilor, de la începuturi.
Dacă Avram ar fi continuat să creadă că Sara va fi mama fiului promis de Dumnezeu, istoria omenirii s-ar fi derulat cu totul altfel. Oare cu ar fi decurs viața fiecăruia dintre noi, dacă nu ne-am fi îndoit nici o clipă de adevărul promisiunilor Scripturii sau al cuvintelor profetice pe care Dumnezeu ni le-a dat de-a lungul anilor ? Mi-e teamă că nu este nici un om care să trăiască o viață de credință prin care să împlinească complet planul perfect pe care Dumnezeu i l-a pregătit, cu excepția Lui Isus Cristos Cel întrupat.
Ne este ușor să-l judecăm pe Avram... dar nu avem nevoie de mult timp de meditație asupra a ceea ce a crezut și a făcut Avram, ca să realizăm, că merită să fie numit părintele credinței.
Dumnezeu nu face nimic la întâmplare. Dacă a decis că Avram trebuie să aștepte 25 de ani până să i se nască fiul promis, a avut motive serioase. Cea mai în vârstă mamă înregistrată, până la data scrierii acestui articol este din India și avea 70 de ani, la prima naștere. A devenit mamă prin însămânțare artificială.
Dumnezeu a întârziat împlinirea promisiunii suficient de mult, pentru ca nimeni să nu se poată îndoi de minunea Sa. Isaac a fost un copil dăruit de Dumnezeu, ca împlinire a promisiunilor făcute lui Avram, pe parcursul a 25 de ani. La 99 de ani, urma să conceapă un fiu prin soția sa de 90 de ani. Ni se mai pare atât de nefiresc faptul că Avraam s-a îndoit, a râs și că a încercat să-i amintească Domnului că există Ismael? Dar Dumnezeu este ferm în promisiunea Sa și în planul de mântuire pentru omenire. Trebuia să fie un fiu promis, care era imposibil să se nască fără miracolul înfăptuit de Dumnezeu, și din care să se nască mult mai târziu, Cristos-ul întrupat prin care și noi neamurile să fim înfiați în poporul Lui Dumnezeu. De la început Dumnezeu a spus că prin Isaac se vor naște și împărați (toți liderii de-a lungul istoriei, care s-au întors la Dumnezeu).
- Geneza 17:17-22 „Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta, Sara, îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare. Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.” Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălţat de la Avraam.”
Oare doar Avraam a râs, reauzind promisiunea Domnului?
- Geneza 18:9-15 „Atunci ei i-au zis: „Unde este nevasta ta, Sara?” „Uite-o în cort”, a răspuns el. Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui. Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor. Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.” Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat, să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână?” Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.” Sara a tăgăduit şi a zis: „N-am râs!” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs!””
Pentru Avraam și Sara, Isaac a fost un miracol fără nici un fel de dubiu. Domnul știa că la acel moment nu puteau crede. Dacă cu un an înainte de a li se naște fiul, amândoi s-au îndoit că așa va fi, vedem că după ce Dumnezeu le-a reconfirmat promisiunea, credința lor a început să crească. Faptul că amândoi sunt menționați în „galeria celebrităților” credinței, din Evrei capitolul 11 (versetele 8-14) precum și celelalte referiri din Epistolele lui Pavel și Iacov, mă conduc la concluzia că înainte ca copilul să fie conceput, deja amândoi aveau credința fermă că așa va fi. Doar credința fermă ajunge să primească concretizarea promisiunii.
Ce ne spune nouă, azi viața de credință a lui Avraam? Ne arată că nici măcar Avraam nu a crezut constant, total, neîntrerupt, în toți anii în care a trebuit să aștepte împlinirea promisiunii; dar meritul lui a fost că n-a lăsat îndoiala să câștige și a luptat ca să-și întărească credința; și dacă cumva speram că totul ar trebui să se împlinească acum (doar suntem în secolul vitezei, al formulelor instant!), viața lui Avraam ne reamintește de câtă răbdare e nevoie uneori (de cele mai multe ori...) până ajungem să vedem roadele credinței...
Avraam a fost testat de-a lungul vieții lui de nenumărate ori. Și-a început umblarea în ascultare de Dumnezeu, fără să aibă modele de credință în jur, sau vreun cuvânt scris al Lui Dumnezeu. Relația lui cu Dumnezeu era atât de pură și adâncă, încât Isaia scrie că Dumnezeu l-a numit prietenul Său (Isaia 41:8, Iacov 2:23). Și ce prietenie minunată aveau, dacă Dumnezeu n-a vrut să-i ascundă planurile de distrugere ale Sodomei și Gomorei! (Geneza 18:17-32) În versetul 19 Dumnezeu spune: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit””
Domnul acceptă să negocieze cu Avraam anularea planului de distrugere a cetății Sodomei pentru cinzeci de oameni buni până la numai 10. Dar nici măcar 10 oameni curați, nu erau în cetate. Știm că Dumnezeu îi ascultă pe cei care se tem de El și trăiesc pe placul Lui. Când se roagă copiii Săi, Dumnezeu ascultă și mila și bunătatea Lui se manifestă ca răspuns la rugăciuni.
Poate că supunerea la cererea de jertfire a fiului promis și așteptat 25 de ani e dovada celei mai mari credințe și supuneri, manifestate vreodată de un muritor. Dumnezeu nu i-a cerut ceva ce El nu ar face; Și-a jertfit Fiul pe cruce, Dumnezeu avea o relație apropiată cu prietenul lui Avraam, totuși, după ceva ani, Domnul a decis să-i testeze credința. Știm că relația lor a fost constantă, pentru că Domnul doar i-a pronunțat numele iar Avraam a răspuns urgent: „Iată-mă!”, n-a stat pe gânduri, nu s-a întrebat oare ce se aude? Avraam era obișnuit ca Dumnezeu să-l strige pe nume, și chiar dacă era în timpul nopții, a răspuns urgent. Biblia consemnează că s-a trezit „dis-de-dimineață” ca să împlinească ce-i cerea Domnul. Nu a pus la îndoială cerința Domnului,n-a amânat-o, nu s-a plâns... de fapt, Dumnezeu de la început i-a oprit orice argumentație: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.”” (Geneza 22:2)
Nu-i așa că ne simțim datori să-L informăm pe Domnul lucruri care, credem că nu le știe... pentru că dacă le-ar știi, nu ar putea să ne ceară să facem asta sau cealaltă? Ce s-ar face Domnul fără noi?? Acum lăsând gluma la o parte... Dumnezeu i-a arătat lui Avraam că știe foarte bine că Isaac este singurul fiu, foarte iubit și îndrăznesc să cred că tocmai asta era problema. Avraam era în pericolul de a-l pune pe fiul său înaintea Domnului în inima lui. Cred că Avraam a înțeles ce-i cerea Domnul, și pentru că știa cât de minunat și iubitor este Dumnezeu și avea credința fermă că îi „va purta de grijă!”, a ascultat de Dumnezeu până la capăt.
Avraam cu slugile și fiul său trebuiau să meargă 3 zile până în țara Moria. N-a găsit Dumnezeu un loc mai aproape? Cred că era nevoie ca lui Avraam să i se acorde timp pentru a i se testa credința. Nu-i așa că în prima zi e mai ușor să credem ce spune Domnul ca fiind ceva bun pentru noi... dar, pe măsură ce trece timpul și „întoarcem problema pe toate fețele”, doar o credință fermă, neclintită va rezista tirului nostru de „dar dacă”, „oare?”. Mintea noastră poate născoci suficiente motive de îndoială, dar ca și cum acestea nu ar fi destule, diavolul ne va șopti restul... Avraam n-a ascultat minciunile diavolului și nu s-a oprit din a face ceea ce Domnul i-a cerut să facă! Nu s-a abătut din drum, nici n-a comentat, ci a urmat instrucțiunile, așa cum le-a primit.
Biblia nu spune ce vârstă avea Isaac, dar dacă a putut să poarte în spate suficiente lemne ca să fie ars pe altar, și să urce cu ele pe munte, nu putea fi un copil. Nu citim nicăieri că Isaac s-ar fi opus încercării tatălui său de a-l lega pe altar. El știa foarte bine ce înseamnă altarul și care erau etapele aducerii unei jertfe. Nu cred că i-a luat mult timp să-și dea seama că el era mielul de jertfă și probabil așa putem explica lipsa lui de reacție. În acele timpuri, jertfele umane aduse falșilor dumnezei erau destul de des întâlnite, deci părea mai ușor de acceptat o astfel de idee decât, în zilele noastre.
- Geneza 22:8-13 „Şi au mers astfel amândoi împreună. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său, Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să înjunghie pe fiul său. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el. Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.”
Cred că nici chiar lui Avraam nu i-a fost ușor să continue să creadă că Dumnezeu nu i-ar cere ceva spre răul lui și nici al fiului său sau că l-ar putea învia, după ce-l va jertfi. La urma urmei, Dumnezeu i-a întărit de mai multe ori promisiunea că va fi un neam mare și că toate popoarele pământului vor fi binecuvântate în „sămânța” lui... și acum „sămânța” lui, fiului lui promis și preaiubit era legat pe altar, știind că urma ca propriul lui tată iubitor să-i curme viața... Ce emoții intense și puternice erau în tată și în fiu! Și deodată, binecunoscuta voce a Domnului Isus, numit Îngerul Domnului, l-a strigat pe Avraam pe nume din ceruri! Avraam a răspuns uimitor de repede, pentru că spera să fie salvarea, pe care o aștepta și la care spera din momentul în care Domnul i-a dat misiunea jertfei! Domnul îl strigă de două ori, imperativ, pentru a fi sigur că cuțitul din mâna lui Avraam nu va atinge pieptul lui Isaac. Vocea Domnului rostește în continuare cuvintele mult așteptate de Avraam! Dacă Avraam n-ar fi trecut testul credinței ferme, neclintite, promisiunea binecuvântării pentru următoarele generații n-ar mai fi ajuns să se împlinească. De ce? Pentru că promisiunea era urmată de: „„Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam””.
Împlinirea promisiunilor Lui Dumnezeu în viețile noastre depinde de credința că acele promisiuni sunt pentru noi și de trăirea unei vieți în ascultare de El și de poruncile Lui.
- Iacov 1:6-8 „Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.”
- Ioan 14:21 „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.””
Deci, ce este credința?
- Evrei 11:1 „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”
Cât de mult contează să avem credință?
- Evrei11:6 „Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.”
Credința lui Avraam era baza unei relații sincere, profunde, reale cu Dumnezeul Cel Viu în care se încredea cu din toată inima lui, cu toată viața lui, a familiei lui, cu toate averile și robii săi. Planul Lui Dumnezeu pentru Avraam viza pe toți urmașii lui precum și pe cei care urmau să fie mântuiți prin Isus Cristos, pentru că Isus s-a întrupat prin descendenții lui Avraam. Era nevoie de măsuri extreme pentru testarea credinței celui ales pentru împlinirea unei asemenea promisiuni. Nu este de mirare că toate generațiile care i-au urmat, au văzut în Avraam un exemplu de urmat.
Numele lui Avraam („Tatăl multor mulțimi”) este citat de 251 de ori în Biblie, iar Isus Cristos îl dă exemplu cărturarilor, fariseilor și saducheilor. Aceștia se mândreau că sunt fiii lui Avraam, dar nu lăsau cuvintele Lui Isus să pătrundă în inimile lor, nu aveau credința lui Avraam și nici o relație vie cu Dumnezeu, pentru că păzirea poruncilor Talmudului (legea adăugată de ei pe lângă Tora - Legea dată de Dumnezeu prin Moise) a devenit „dumnezeul” lor.
Fără ajutorul Duhului Sfânt, nimeni nu poate crede că Isus este Fiul Lui Dumnezeu, că s-a jertfit pentru iertarea păcatelor fiecăruia dintre noi și nici nu-L poate numi Domnul său. Credința începe cu ajutorul Duhul Sfânt și continuăm să creștem în credință, tot cu ajutorul Lui, pe măsură ce ne revelează și ne învață adevărul Cuvântului Lui Dumnezeu și ne echipează cu tot ce avem nevoie pentru a deveni ce vrea Dumnezeu să devenim.
- 1 Corinteni 12:3 „De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.”
Ce facem pentru a ajunge să avem o credință neclintită, fermă în promisiunile pe care ni le-a făcut Dumnezeu în Biblie și prin profeții? Știm că profețiile de la Domnul vin să confirme ce spune Biblia, deci, vom căuta versetele pe care le confirmă și vom medita asupra lor zilnic, proclamându-le cu voce tare, rugându-L pe Duhul Sfânt să ni le reveleze, ca să înțelegem tot ce are Domnul să ne spună prin ele. Când cuvântul scris, „logos”, devine cuvântul revelat, „rhema”, adică cuvântul viu și lucrător, cum e numit în Evrei 4:12.
Cuvântul Lui Dumnezeu are putere ca să ne transforme și să ne întărească credința. Doamne te rugăm, ajută-ne!
- Romani 10:17 „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”
ARTICOLE CORELATE:
ÎNCREDE-TE ÎN DOMNUL
„Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.”
Psalmii 62:5
DUMNEZEU ESTE O STÂNCĂ PENTRU COPIII SĂI
„Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.”
Isaia 26:4
ALTE ARTICOLE DESPRE „CREDINȚĂ ȘI ÎNCREDERE ÎN DOMNUL”:
CREDINȚA SOCOTITĂ CA NEPRIHĂNIRE - VERSETE BIBLICE
Versete pe aceste subiect, pentru studiu și meditație.
VINDECAREA PRIN CREDINȚĂ
Ce spune Biblia despre rugăciune credinței pentru vindecare și voia Lui Dumnezeu.
VINDECAREA PRIN CREDINȚĂ - VERSETE BIBLICE
Versete biblice care ne încurajează să creștem în credință, învingând negativitatea și îndoiala ca să putem primi vindecarea.
ALTE ARTICOLE DESPRE „DEDICARE ȘI MATURITATE SPIRITUALĂ”:
CAPCANE COMUNE CARE POT CONDUCE LA CĂDEREA CREȘTINULUI
Dacă identificăm din timp pericolele vom putea mai ușor să ne ferim de ele.
CINA DOMNULUI ISUS
Să înțelegem libertatea, bucuria și beneficiile pe care le aduce actul împărțășirii cu trupul și sângele Lui Isus.
CUM SĂ-L PĂSTRĂM PE ISUS DOMN PESTE VIAȚA NOASTRĂ
Biblia conține învățăturile cheie pentru a trăi sub domnia Lui Isus și a rămâne lângă El, până la sfârșit.
DE UNDE VINE TĂRIA CREȘTINULUI?
Suntem noi conștienți câtă putere ne pune Dumnezeu la dispoziție și care sunt căile prin care o activăm?
DUMNEZEU NU NE PĂRĂSEȘTE
De noi depinde să rămânem copiii Lui, pentru că nimeni altcineva nu ne poate smulge din mâna Domnului.
DUMNEZEU NU NE PĂRĂSEȘTE - VERSETE BIBLICE
Versete care demonstrează acest adevăr, pentru studiu și meditație.
GRĂDINA INIMII
Un mesaj despre ce cultivăm în inima noastră, menit să ne îndemne la introspecție.
ÎNNOIREA MINȚII
Ce spune biblia și știința despre creier și minte.
NEPRIHĂNIREA DE SINE - PUTERNICUL NOSTRU DUȘMAN
Fiecare creștin este dator să-și învingă natura firească, zilnic. Dușmanul auto-neprihănirii este foarte perfid și toți ajungem să luptăm contra lui de câte ori ni se pare că suntem foarte sfinți prin eforturile noastre.
PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU
Ce efecte are Cuvântul Scripturii în viața credinciosului.
TOATĂ ARMURA LUI DUMNEZEU
Luptă noastră contra diavolului nu poate fi dusă decât dacă avem armura Lui Dumnezeu. Pavel folosește analogia cu armura soldatului roman, ca să înțelegem mai ușor ce ne pune Domnul la dispoziție.
MENIU PRINCIPAL
Copyright © 2015 C. Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu biblic oriunde, dar nu pentru a fi tipărit sau folosit pentru profit financiar, în integralitatea lui sau parțial.