De-a lungul vieții creștine, ajungem să fim eliberați de multe ori! Când ne predăm viața Lui Isus și suntem mântuiți, ajungem eliberați de pedeapsa și robia păcatului! Pe parcursul vieții de credință, sau uneori chiar de la început suntem eliberați de lucruri care ne-au legat strâns. Dependențe, obiceiuri, tradiții etc... Dar subiectul pe care vreau să-l abordez aici, ține de „procesul înnoirii minții”. Toți creștinii încep de la „a fi născuți din nou” și apoi „cresc” și se maturizează în credință.
În călătoria pe „calea îngustă” a vieții de creștin, începem să citim și să auzim despre „puterea cuvintelor” pe care le rostim și despre „puterea gândurilor” pe care le lăsăm să ne umple mintea. Umplerea inimii cu sentimente pozitive și a minții cu gânduri pozitive, ne va face să avem o viață plină de putere și o vorbire similară. Opusul este adevărat de asemenea: sentimentele și gândurile negative ne vor face să fim slabi în credință și în umblarea cu Isus, iar vorbirea noastră va deveni negativă, de asemenea. De-a lungul anilor am fost eliberată de dependența de nicotină, de co-dependența de anumite persoane și de multe altele, dar ultima eliberare a fost cu adevărat extraordinară!
Mulți oameni sunt crescuți în familii unde nerăbdarea și înjurăturile sunt ceva obișnuit. Trăirea într-un astfel de mediu induce o doză de teamă în membrii familiei; teama de a nu vărsa ceva, a nu te îmbolnăvi, de a nu lua o notă mică, de a nu greși, de a nu face ce nu le place sau orice altceva care i-ar putea înfuria și motiva să înjure sau să recurgă și la alte opresiuni, pe părinți sau chiar pe frați. Toate acestea, din păcate afectează multe familii. Mai grav, este faptul că cei care au crescut într-un astfel de mediu, repetă aceleași practici în viitoarele lor familii, cu proprii lor copii.
Am crescut într-un astfel de mediu. Din fericire, am fost eliberată de limbajul injurios, cu mulți ani în urmă, dar părea că nu voi reuși niciodată să nu mă supăr foarte tare când lucrurile iau o turnură greșită și mai ales când totul „scapă grav de sub control”. Am încercat să-L laud pe Domnul „în orice vreme”, dar unele situații cer mult mai mult efort decât altele. Recent, Dumnezeu mi-a dat ceva care să mă ajute tocmai în acele situații grele și sper să fie de folos și altora.
Citeam capitolele mele favorite despre Răpirea Bisericii la cer, și anume: Matei 24, Marcu 13 și Luca 21. În timp ce meditam la cuvintele rostite de Domnul Isus din capitolul din Evanghelia după Luca, am realizat că a spus ceva extraordinar: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre” (Luca 21:19).
Dintr-o dată, mi s-a făcut lumină! De fiecare dată când m-am supărat pe mine pentru că am vărsat sau am scăpat ceva din mână, sau la volan fiind, m-a supărat comportamentul incorect al altui șofer sau pieton etc (lista poate continua la nesfârșit), supărându-mă, îmi pierdeam sufletul. Literalmente! Când îmi pierd pacea, bucuria, gândirea corectă, nu-i fac pe plac Domnului și toate acestea mă separă de Duhul Sfânt. Da, Dumnezeu nu ne lasă și nu ne părăsește, dar când păcătuim, nu mai este El pe tronul vieții noastre. Când ne pierdem calmul și răbdarea, devenim mai frustrați și putem scoate din gură injurii, judecăți și alte cuvinte care ne fac rău.
Uneori referirile la noi se fac prin termenii „inima, sufletul și duhul”. Este adevărat că toți acești termeni fac „parte” din noi. Nici unul dintre noi nu ne îndoim de faptul că avem creier și trup fizic. Dar avem mai mult de atât. Poate părea ciudat, dar sunt mulți care știu din proprie experiență sau din relatările altora (sau din pasajele biblice despre proroci ai Vechiului Testament – Isaia, Ezechiel; sau Apostolul Ioan în Apocalipsa), că omul, atunci când părăsește trupul fizic, continuă să vadă, să audă, să simtă, să se miște etc. Este cert că nu toate funcțiile trupului fizic sunt și în duhul separat de trup, dar multe sunt. De fapt, vreau să subliniez că, eu cred că mintea face parte din suflet. De asemenea cred că gândirea noastră vine din omul interior, care este numit în Biblie, inimă, (omul interior al inimii, adică duhul omului). Nu suntem obișnuiți să ne gândim la acești termeni și la felul în care funcționăm, pentru că e suficient să fim în viață, pentru ca „tot ceea ce ne formează” să funcționeze ca un tot unitar.
Ce ne spunea Isus de fapt prin fraza: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.”? Prin păstrarea calmului, prin a fi răbdători, vom continua să gândim corect și să găsim cele mai bune soluții pentru situația în care ne aflăm. Dacă nu ne pierdem cumpătul, putem cu adevărat să-L lăudăm pe Domnul în orice circumstanțe (în special în cele care ne iau prin surprindere) și chiar să auzim ce ne spune Domnul ca soluție pentru problemele la care trebuie să facem față.
Pierderea „cumpătului” - nerăbdarea, ne va face să izbucnim incontrolabil. Primul cost este mental, sufletesc. Dar acesta e doar începutul efectelor nerăbdării. Pe termen lung, trăirea unei vieți repezite, fără răbdare, poate costa persoana în cauză pentru eternitate.
Răbdarea este roada Duhului Sfânt. Aceasta înseamnă că unde merge Duhul și unde i se permite să fie Domn și să conducă, acolo este răbdare! Dacă nu reușim să ne păstrăm calmul, înseamnă că avem nevoie de ajutor.
Când Isus a spus ce am citat mai sus, de fapt le explica ucenicilor cum vor putea face față perioadei Necazului cel Mare. Termenul folosit în greacă, pentru necaz, înseamnă a fi strâns, apăsat sub o presiune enormă. Deci, Isus a spus că atunci când vom trece prin necazuri mari, fiind supuși unor presiuni enorme, prin răbdare ne vom câștiga sufletele noastre.
Ne ajută mult să înțelegem pe deplin cât de mare este prețul pe care-l plătim când ne pierdem cumpătul, atât pe moment cât și în perspectiva veșniciei. Știu cât de mult m-a ajutat pe mine. Păstrarea calmului este esențială pentru a putea trăi așa cum ne învață Biblia și ne face mai puternici. Când realizăm aceste adevăruri, ne dorim să ne schimbăm, să devenim mai calculați, mai răbdători. Înțelegând că luăm decizii mult mai bune și mai corecte când avem mintea limpede, ne ajută chiar mai mult.
Ce câștigăm dacă suntem frustrați? Nu-i putem face pe plac Lui Dumnezeu, când suntem frustrați și supărați. Aceste stări, fac rău celui care le are și, mai grav, se revarsă și peste cei din jur, făcându-le rău. Cui îi face plăcere să fie în preajma cuiva supărat și nervos? Înțelepciunea duce la păstrarea calmului. Nebunia duce la pierderea cumpătului. Ascultând de Duhul Sfânt, operând prin roada Sa, răbdarea, vom fi binecuvântați. Ascultând de natura umană, de felul greșit în care am fost învățați, sau de îndemnurile diavolului, și enervându-ne, ne va costa scump. Pierderea cumpătului nu produce nimic bun, pe nici un plan (personal, social, la locul de muncă și mai ales spiritual).
În schimb păstrarea calmului este foarte benefică. Ne simțim foarte bine când nu lăsăm ca ceea ce nu este cum ne-am dorit, să ne facă să ne enervăm. Îi face plăcere Tatălui ceresc și e mult mai bine și pentru cei din jur, inclusiv pentru copiii noștri, care ne urmăresc și învață mai mult din comportamentul nostru, decât din ce le spunem. Dăm dovadă de maturitate înaintea superiorilor la servici, clienților, colegilor, angajaților. Aduce pace în orice mediu. Ne face să fim o mai bună mărturie pentru cei pierduți din jurul nostru. Deschide ușa Duhului Sfânt ca să lucreze spre binele nostru, în loc să dea dreptul diavolului și demonilor lui să ne facă rău.
Am ajuns să am o bucurie naturală în timpurile când lucrurile nu merg bine. Nu trebuie să trăiesc cum am fost învățată! Pot trăi cum m-a învățat și mă conduce Duhul Sfânt! Pot chiar să râd când circumstanțele îmi sunt potrivnice. Făcând așa mă simt mai bine și sunt mai sănătoasă. Stresul afectează tensiunea arterială și toate organele interne și este efectul pierderii calmului. Diavolul vrea să credem că dacă avem un limbaj injurios ne ajută să ne eliberăm de nervi. Total greșit, mai ales pentru un creștin, care ar trebui să fie Templul Duhului Sfânt. De ce ar asculta cineva mărturia despre Isus, făcută de un creștin care înjură și care vorbește murdar? Și doar din acest motiv, ar trebui ca fiecare creștin să vrea să se controleze și să nu se lase pradă nervilor, ci să se supună Duhului Sfânt.
Serviciul ne poate epuiza. Creșterea copiilor poate fi cea mai mare provocare. Situațiile care pot fi foarte stresante, sunt infinit de multe. Poate că am ales să facem credite enorme și acum suntem copleșiți de ratele care trebuie plătite. Uneori suferim din cauza propriilor noastre alegeri greșite. Oricare ar fi situația, Domnul așteaptă să admitem necazul pe care îl avem și să i-l dăm Lui. Domnul poate să ne elibereze de toate necazurile și să ne treacă cu bine prin orice situație. Uneori s-ar putea să fie nevoie de un efort mai mare. Dacă Îl căutăm pe Domnul și Îi dăm Lui poverile noastre, El este acolo, în orice moment, pentru orice inimă smerită sau zdrobită și pentru orice duh care se pocăiește. El este Tatăl nostru iubitor care știe că copiii Lui mai fac și greșeli. Știe că uneori suferim din cauza greșelilor altora. Indiferent care este cauza, Dumnezeu este Tatăl nostru și dacă ne supunem Lui și îl lăsăm să ne conducă, vom putea avea pace în mijlocul furtunii. Putem știi că ne va trece cu bine pe „malul celălalt”.
„Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.” Când ne punem încrederea în Domnul în loc să ne încredem în forțele proprii, ale celor de lângă noi sau în orice altceva, Domnul ne va scoate „la loc larg” din strâmtorarea în care suntem. El este Tatăl nostru iubitor.
În concluzie, ce este mai bine? Să ne pierdem cumpătul, pacea și bucuria ( și de fapt să pierdem mult mai mult de atât) sau să ne păstrăm calmul și să ne înălțăm ca vulturul, deasupra furtunii?
În călătoria pe „calea îngustă” a vieții de creștin, începem să citim și să auzim despre „puterea cuvintelor” pe care le rostim și despre „puterea gândurilor” pe care le lăsăm să ne umple mintea. Umplerea inimii cu sentimente pozitive și a minții cu gânduri pozitive, ne va face să avem o viață plină de putere și o vorbire similară. Opusul este adevărat de asemenea: sentimentele și gândurile negative ne vor face să fim slabi în credință și în umblarea cu Isus, iar vorbirea noastră va deveni negativă, de asemenea. De-a lungul anilor am fost eliberată de dependența de nicotină, de co-dependența de anumite persoane și de multe altele, dar ultima eliberare a fost cu adevărat extraordinară!
Mulți oameni sunt crescuți în familii unde nerăbdarea și înjurăturile sunt ceva obișnuit. Trăirea într-un astfel de mediu induce o doză de teamă în membrii familiei; teama de a nu vărsa ceva, a nu te îmbolnăvi, de a nu lua o notă mică, de a nu greși, de a nu face ce nu le place sau orice altceva care i-ar putea înfuria și motiva să înjure sau să recurgă și la alte opresiuni, pe părinți sau chiar pe frați. Toate acestea, din păcate afectează multe familii. Mai grav, este faptul că cei care au crescut într-un astfel de mediu, repetă aceleași practici în viitoarele lor familii, cu proprii lor copii.
Am crescut într-un astfel de mediu. Din fericire, am fost eliberată de limbajul injurios, cu mulți ani în urmă, dar părea că nu voi reuși niciodată să nu mă supăr foarte tare când lucrurile iau o turnură greșită și mai ales când totul „scapă grav de sub control”. Am încercat să-L laud pe Domnul „în orice vreme”, dar unele situații cer mult mai mult efort decât altele. Recent, Dumnezeu mi-a dat ceva care să mă ajute tocmai în acele situații grele și sper să fie de folos și altora.
Citeam capitolele mele favorite despre Răpirea Bisericii la cer, și anume: Matei 24, Marcu 13 și Luca 21. În timp ce meditam la cuvintele rostite de Domnul Isus din capitolul din Evanghelia după Luca, am realizat că a spus ceva extraordinar: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre” (Luca 21:19).
Dintr-o dată, mi s-a făcut lumină! De fiecare dată când m-am supărat pe mine pentru că am vărsat sau am scăpat ceva din mână, sau la volan fiind, m-a supărat comportamentul incorect al altui șofer sau pieton etc (lista poate continua la nesfârșit), supărându-mă, îmi pierdeam sufletul. Literalmente! Când îmi pierd pacea, bucuria, gândirea corectă, nu-i fac pe plac Domnului și toate acestea mă separă de Duhul Sfânt. Da, Dumnezeu nu ne lasă și nu ne părăsește, dar când păcătuim, nu mai este El pe tronul vieții noastre. Când ne pierdem calmul și răbdarea, devenim mai frustrați și putem scoate din gură injurii, judecăți și alte cuvinte care ne fac rău.
Uneori referirile la noi se fac prin termenii „inima, sufletul și duhul”. Este adevărat că toți acești termeni fac „parte” din noi. Nici unul dintre noi nu ne îndoim de faptul că avem creier și trup fizic. Dar avem mai mult de atât. Poate părea ciudat, dar sunt mulți care știu din proprie experiență sau din relatările altora (sau din pasajele biblice despre proroci ai Vechiului Testament – Isaia, Ezechiel; sau Apostolul Ioan în Apocalipsa), că omul, atunci când părăsește trupul fizic, continuă să vadă, să audă, să simtă, să se miște etc. Este cert că nu toate funcțiile trupului fizic sunt și în duhul separat de trup, dar multe sunt. De fapt, vreau să subliniez că, eu cred că mintea face parte din suflet. De asemenea cred că gândirea noastră vine din omul interior, care este numit în Biblie, inimă, (omul interior al inimii, adică duhul omului). Nu suntem obișnuiți să ne gândim la acești termeni și la felul în care funcționăm, pentru că e suficient să fim în viață, pentru ca „tot ceea ce ne formează” să funcționeze ca un tot unitar.
Ce ne spunea Isus de fapt prin fraza: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.”? Prin păstrarea calmului, prin a fi răbdători, vom continua să gândim corect și să găsim cele mai bune soluții pentru situația în care ne aflăm. Dacă nu ne pierdem cumpătul, putem cu adevărat să-L lăudăm pe Domnul în orice circumstanțe (în special în cele care ne iau prin surprindere) și chiar să auzim ce ne spune Domnul ca soluție pentru problemele la care trebuie să facem față.
Pierderea „cumpătului” - nerăbdarea, ne va face să izbucnim incontrolabil. Primul cost este mental, sufletesc. Dar acesta e doar începutul efectelor nerăbdării. Pe termen lung, trăirea unei vieți repezite, fără răbdare, poate costa persoana în cauză pentru eternitate.
Răbdarea este roada Duhului Sfânt. Aceasta înseamnă că unde merge Duhul și unde i se permite să fie Domn și să conducă, acolo este răbdare! Dacă nu reușim să ne păstrăm calmul, înseamnă că avem nevoie de ajutor.
Când Isus a spus ce am citat mai sus, de fapt le explica ucenicilor cum vor putea face față perioadei Necazului cel Mare. Termenul folosit în greacă, pentru necaz, înseamnă a fi strâns, apăsat sub o presiune enormă. Deci, Isus a spus că atunci când vom trece prin necazuri mari, fiind supuși unor presiuni enorme, prin răbdare ne vom câștiga sufletele noastre.
Ne ajută mult să înțelegem pe deplin cât de mare este prețul pe care-l plătim când ne pierdem cumpătul, atât pe moment cât și în perspectiva veșniciei. Știu cât de mult m-a ajutat pe mine. Păstrarea calmului este esențială pentru a putea trăi așa cum ne învață Biblia și ne face mai puternici. Când realizăm aceste adevăruri, ne dorim să ne schimbăm, să devenim mai calculați, mai răbdători. Înțelegând că luăm decizii mult mai bune și mai corecte când avem mintea limpede, ne ajută chiar mai mult.
Ce câștigăm dacă suntem frustrați? Nu-i putem face pe plac Lui Dumnezeu, când suntem frustrați și supărați. Aceste stări, fac rău celui care le are și, mai grav, se revarsă și peste cei din jur, făcându-le rău. Cui îi face plăcere să fie în preajma cuiva supărat și nervos? Înțelepciunea duce la păstrarea calmului. Nebunia duce la pierderea cumpătului. Ascultând de Duhul Sfânt, operând prin roada Sa, răbdarea, vom fi binecuvântați. Ascultând de natura umană, de felul greșit în care am fost învățați, sau de îndemnurile diavolului, și enervându-ne, ne va costa scump. Pierderea cumpătului nu produce nimic bun, pe nici un plan (personal, social, la locul de muncă și mai ales spiritual).
În schimb păstrarea calmului este foarte benefică. Ne simțim foarte bine când nu lăsăm ca ceea ce nu este cum ne-am dorit, să ne facă să ne enervăm. Îi face plăcere Tatălui ceresc și e mult mai bine și pentru cei din jur, inclusiv pentru copiii noștri, care ne urmăresc și învață mai mult din comportamentul nostru, decât din ce le spunem. Dăm dovadă de maturitate înaintea superiorilor la servici, clienților, colegilor, angajaților. Aduce pace în orice mediu. Ne face să fim o mai bună mărturie pentru cei pierduți din jurul nostru. Deschide ușa Duhului Sfânt ca să lucreze spre binele nostru, în loc să dea dreptul diavolului și demonilor lui să ne facă rău.
Am ajuns să am o bucurie naturală în timpurile când lucrurile nu merg bine. Nu trebuie să trăiesc cum am fost învățată! Pot trăi cum m-a învățat și mă conduce Duhul Sfânt! Pot chiar să râd când circumstanțele îmi sunt potrivnice. Făcând așa mă simt mai bine și sunt mai sănătoasă. Stresul afectează tensiunea arterială și toate organele interne și este efectul pierderii calmului. Diavolul vrea să credem că dacă avem un limbaj injurios ne ajută să ne eliberăm de nervi. Total greșit, mai ales pentru un creștin, care ar trebui să fie Templul Duhului Sfânt. De ce ar asculta cineva mărturia despre Isus, făcută de un creștin care înjură și care vorbește murdar? Și doar din acest motiv, ar trebui ca fiecare creștin să vrea să se controleze și să nu se lase pradă nervilor, ci să se supună Duhului Sfânt.
Serviciul ne poate epuiza. Creșterea copiilor poate fi cea mai mare provocare. Situațiile care pot fi foarte stresante, sunt infinit de multe. Poate că am ales să facem credite enorme și acum suntem copleșiți de ratele care trebuie plătite. Uneori suferim din cauza propriilor noastre alegeri greșite. Oricare ar fi situația, Domnul așteaptă să admitem necazul pe care îl avem și să i-l dăm Lui. Domnul poate să ne elibereze de toate necazurile și să ne treacă cu bine prin orice situație. Uneori s-ar putea să fie nevoie de un efort mai mare. Dacă Îl căutăm pe Domnul și Îi dăm Lui poverile noastre, El este acolo, în orice moment, pentru orice inimă smerită sau zdrobită și pentru orice duh care se pocăiește. El este Tatăl nostru iubitor care știe că copiii Lui mai fac și greșeli. Știe că uneori suferim din cauza greșelilor altora. Indiferent care este cauza, Dumnezeu este Tatăl nostru și dacă ne supunem Lui și îl lăsăm să ne conducă, vom putea avea pace în mijlocul furtunii. Putem știi că ne va trece cu bine pe „malul celălalt”.
„Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.” Când ne punem încrederea în Domnul în loc să ne încredem în forțele proprii, ale celor de lângă noi sau în orice altceva, Domnul ne va scoate „la loc larg” din strâmtorarea în care suntem. El este Tatăl nostru iubitor.
În concluzie, ce este mai bine? Să ne pierdem cumpătul, pacea și bucuria ( și de fapt să pierdem mult mai mult de atât) sau să ne păstrăm calmul și să ne înălțăm ca vulturul, deasupra furtunii?
ALTE ARTICOLE CU VIZIUNI, VISE, ÎNCURAJĂRI ȘI CUVINTE DE CUNOȘTINȚĂ:
ALEGEREA
Când Domnul este scutul nostru, nimic nu ne poate atinge.
CEI CARE URMEAZĂ SĂ FIE LĂSAȚI PE MÂNA DUȘMANULUI PENTRU A SE ÎNDREPTA
Ce se întâmplă cu cei care continuă să respingă corecția Domnului.
CUVÂNT DE DESCOPERIRE - O COROANĂ, UN REGE ȘI UN INEL CU SIGILIU
Un cuvânt de descoperire de la Dumnezeu primit de Tracy Anne Loosle.
DRAGOSTEA FĂRĂ LIMITE A LUI DUMNEZEU
Un vis primit care explică dragostea uimitoare a Lui Dumnezeu pentru noi oamenii.
RIDICĂ-TE
Despre biruința împotriva depresiei pentru a putea deveni un adevărat soldat în armata Domnului.
VIS SAU VIZIUNE DESPRE VREMEA SFÂRȘITULUI
Din culisele apariției pe scena lumii a Anti-cristului.
MENIU PRINCIPAL
Copyright © 2016 E.Cockrell. Poate fi folosit pentru studiu biblic oriunde, dar nu pentru a fi tipărit sau folosit pentru profit financiar, în integralitatea lui sau parțial.