Ați fost odată „născuți din nou” și „împăcați cu Dumnezeu”, dar a intervenit ceva care a schimbat această stare de fapt? Ați pierdut drumul drept și acum vreți să vă întoarceți acasă la Domnul?
Diavolul și chiar unii dintre semenii noștri au reușit să-i convingă pe unii dintre cei care au abandonat relația cu Isus, că nu se mai pot întoarce la El. Acesta este un mare neadevăr.
Ca și tatăl fiului risipitor, Domnul tânjește să vă întoarceți la El.
Ca dovadă, stau următoarele versete:
Diavolul este mincinos. Atâta timp cât puteți auzi vocea Duhului Sfânt, care vă cheamă înapoi la Dumnezeu, mai aveți speranță. Fără Duhul Sfânt, nici un om nu poate avea dorința să se împace cu Dumnezeu. Oricine susține că Biblia spune că „o persoană nu se mai poate întoarce la Dumnezeu”, scoate versete din context fără să țină cont de ce spune restul.
Să ne uităm la ucenicul care a ajuns să fie apostolul Petru. A petrecut trei ani și jumătate ca ucenic al Domnului Isus. Știa lucruri pe care doar Duhul Sfânt i le putea revela; ca de exemplu, faptul ca Isus era Mesia. A fost cu Isus pe Muntele Schimbării la față. El a fost cel care a pășit afară din barcă și a mers pe apă spre Isus. A fost unul dintre cei trei cei mai apropiați ucenici de Domnul Isus, și tot el a fost cel care l-a negat pe Domnul, de trei ori înainte să cânte cocoșul. Și Domnul l-a adus pe Petru înapoi la El, având răbdare cu el și ajutându-l să-și revină și să treacă peste acea etapă grea din viața lui. Dacă sunteți în situația în care a fost Petru, Domnul Isus vă așteaptă să vă aducă înapoi la El.
Întoarceți-vă la Domnul Isus ca să nu-L mai părăsiți niciodată. Isus și Tatăl vă așteaptă!

- Zaharia 1:3-4 „Spune-le dar: ‘Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi,zice Domnul oştirilor.» Nu fiţi ca părinţii voştri, cărora le vorbeau prorocii de mai înainte, zicând: «Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!» Dar n-au ascultat şi n-au luat aminte la Mine, zice Domnul.”
- Ioel 2:13 „Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi-I pare rău de relele pe care le trimite. ”
- Romani 11:22-23 Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu. Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.
- Luca 15:3-7 Dar El le-a spus pilda aceasta: „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz şi se duce după ceapierdută, până când o găseşte? După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: ‘Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.’ Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăinţă.”
Diavolul este mincinos. Atâta timp cât puteți auzi vocea Duhului Sfânt, care vă cheamă înapoi la Dumnezeu, mai aveți speranță. Fără Duhul Sfânt, nici un om nu poate avea dorința să se împace cu Dumnezeu. Oricine susține că Biblia spune că „o persoană nu se mai poate întoarce la Dumnezeu”, scoate versete din context fără să țină cont de ce spune restul.
- Luca 15:21-24 „Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.’ Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit.’ Şi au început să se veselească.”
Să ne uităm la ucenicul care a ajuns să fie apostolul Petru. A petrecut trei ani și jumătate ca ucenic al Domnului Isus. Știa lucruri pe care doar Duhul Sfânt i le putea revela; ca de exemplu, faptul ca Isus era Mesia. A fost cu Isus pe Muntele Schimbării la față. El a fost cel care a pășit afară din barcă și a mers pe apă spre Isus. A fost unul dintre cei trei cei mai apropiați ucenici de Domnul Isus, și tot el a fost cel care l-a negat pe Domnul, de trei ori înainte să cânte cocoșul. Și Domnul l-a adus pe Petru înapoi la El, având răbdare cu el și ajutându-l să-și revină și să treacă peste acea etapă grea din viața lui. Dacă sunteți în situația în care a fost Petru, Domnul Isus vă așteaptă să vă aducă înapoi la El.
- Luca 22:31-32 Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.”
Întoarceți-vă la Domnul Isus ca să nu-L mai părăsiți niciodată. Isus și Tatăl vă așteaptă!
ALTE ARTICOLE DESPRE MÂNTUIRE:
A FI SALVAT CU ADEVĂRAT
Nu este suficient să repetăm rugăciunea păcătosului după altcineva, pentru a ajunge la mântuire.
CALEA SPRE CER
Când a venit Isus pe Pământ, nu doar a făcut posibilă intrarea noastră în rai, dar ne-a și arătat „adevărata cale” pentru a ajunge acolo.
CE SPUNE BIBLIA DESPRE HARUL LUI DUMNEZEU
Semnificația, atributele și importanța favorii nemeritate pe care o avem în Isus Cristos.
HARUL LUI DUMNEZEU - VERSETE BIBLICE
Versete Biblice despre Harul lui Dumnezeu, pentru studiu și analiză.
MÂNTUIREA
Care sunt bazele biblice ale întoarcerii la Dumnezeu.
MULȚI CHEMAȚI, DAR PUȚINI ALEȘI
Să înțelegem ce spune de fapt acest verset din Evanghelia după Matei.
O DATĂ MÂNTUIT, VEȘNIC MÂNTUIT?
O abordare pe baze biblice a acestei doctrine controversate.
„O DATĂ MÂNTUIT VEȘNIC MÂNTUIT”, DEMASCAREA UNEI IMPOSIBILITĂȚI
Cum explicăm multe versete biblice, dacă este adevărată doctrina că „o dată mântuit ești veșnic mântuit”?
VREDNIC
„Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine.” Să înțelegem cât de serios este avertismentul dat de Isus în Matei 10:38.
MENIU PRINCIPAL
Copyright © 2014 E. Cockrell, acest material poate fi folosit pentru studiu biblic oriunde, dar nu va fi retipărit sau folosit integral sau parțial pentru a obţine profit financiar.