RIDICĂ-TE!
Am fost vindecată! Vindecată de o boală invizibilă pentru ochiul uman, așa cum este și vântul pe care nu-l vezi dar îi poți simți puterea și vezi pe unde au trecut rafalele lui puternice. După această vindecare interioară, viața mea nu va mai fi la fel!
Eram într-o etapă a vieții mele, când mă simțeam frustrată, nemulțumită de viața mea insipidă, și Domnul mi-a dat un vis extraordinar despre vremurile din urmă. Știam deja de mai muți ani, că am o chemare peste viața mea, pentru vremurile sfârșitului. Știam că începuse socoteala inversă. Dar cu toate acestea, mă simțeam frustrată și toate aceste nemulțumiri, cântăreau enorm pe umerii mei - parcă mă apăsa un munte.
De-a lungul anilor, aceste frustrări veneau și plecau. Aveam perioade când eram bine, dar era suficient să se întâmple ceva rău, că treceam din nou prin toate acele stări negative. Erau greșeli pe care le-am făcut eu, altele pe care le-au făcut părinții sau soțul meu, sau alte persoane din viața mea, toate acele lucruri din viața mea pe care le consideram nedrepte sau pur și simplu, extrem de frustrante. Toate acestea mă făceau să mă simt neajutorată, o biată victimă care-și plângea de milă. Dacă m-aș fi născut în altă parte, dacă aș fi luat decizii mai înțelepte, dacă aș fi învățat mai bine la școală etc, etc. Ce e mai ciudat, este că m-am rugat de multe ori contra acestor emoții negative. Da, de multe, multe ori, dar încă erau acolo.
Oricum, am ajuns să învăț să trăiesc cu aceste frustrări. Nu puteam schimba trecutul, nici să anulez ce nu-mi convenea și știam asta foarte bine. Așa că, am decis că cea mai bună alegere era să învăț cum să trăiesc cu ele. Să încerc să mă ridic deasupra lor și să fac lucrurile să meargă, cum fac cei din jurul meu...
Dar acest munte al frustrărilor, continua să se ridice.”Dacă eram mai deșteaptă, dacă asta, dacă cealaltă...” În inima mea nu-mi doream deloc să mai existe acest munte care mă strivea tot mai des. Așa că am început să strig la Domnul să schimbe această stare de fapt: ”Te rog Domnul meu, ajută-mă! Frustrările acestea trebuie să dispară. Nu pot să-mi schimb trecutul și nici urmările lui asupra prezentului meu. Știu toate astea, dar nu mă pot elibera de ele, ajută-mă Doamne!”
Apoi am avut un vis sau o viziune. Nu pot explica pe deplin, dar voi încerca. Dintr-o dată m-am trezit că sunt într-o bază militară și am remarcat un grup de creștini la o oarecare distanță, într-o clădire care arăta ca o baracă militară. Pe unii i-am recunoscut, dar alții erau oameni pe care nu-i mai văzusem niciodată. Știam că la toți li s-a cerut să se ridice și să iasă în fața bărăcii. Motivul era unul important, venea un ofițer!
Teroarea plutea în aer! Numai puțini dintre ei s-au supus și au ieșit la apel. Restul erau atât de adânc răniți și se concentrau pe propriile răni, încât păreau că nici nu puteau auzi atenționarea făcută. Unul avea mâna ruptă, altul avea piciorul rănit. Cel cu piciorul rănit, zăcea întins pe verandă și ar fi vrut să răspundă apelului, dar avea dureri atât de mari, încât nu se putea mișca, cu atât mai puțin, să se ridice în picioare. Puteai vedea agonia de pe fața lui, în timp ce încerca să se rostogolească ca să se ridice. Apoi am văzut altă persoană cu fața rănită, care suspina incontrolabil. Alții plângeau în surdină, culcați într-o parte și sprijiniți pe coate. Alții păreau că sunt sănătoși, și totuși nu se puteau ridica. Concluzia generală, era că în loc să se ridice să salute ofițerul care urma să vină, acești creștini, își plângeau de milă, agonizau din cauza propriilor răni.
Apoi, mi-am dat seama, că rănile erau vechi, dar cu toate acestea nu au fost niciodată vindecate. Unii le-au bandajat, alții continuau să le trateze cu unguente, dar toate tratamentele pe care și le aplicau, păreau total ineficiente, comparativ cu severitatea rănilor.
Toți gemeau și își plângeau de milă. Slujba pe care o aveau în armata spirituală, era complet ignorată, pentru că au ales să se concentreze pe propriile răni în loc să fie alerți, atenți la ce aveau de făcut. Doar că acum, venea un superior, un ofițer! Cum puteau ei să meargă la luptă? Din cine își va forma ofițerul armata? Premisele erau sumbre. Ei toți ar fi trebuit să fie gata de luptă în orice moment... dar numai 15% dintre ei, au putut răspunde apelului.
Văzând toate acestea, m-au făcut să realizez starea mea și să-I spun Domnului: „Oh Doamne! Asta am făcut și eu! Sunt unul dintre cei răniți. Eu n-ar trebui să trăiesc așa! Eu ar fi trebuit să mă îngrijesc de treburile Împărăției Cerurilor, și n-o făceam!” Am început să-mi văd toate rănile, iar încercările de a le bandaja și trata, erau de fapt frustrările pe care le aveam, încercând să învăț să trăiesc cu rănile mele. Este una să fiu rănită și frustrată, dacă asta mă afectează doar pe mine, dar este cu totul altceva, când îl dezamăgesc pe Dumnezeu! În cele din urmă am înțeles, că în loc să contribui la creșterea Împărăției Lui Dumnezeu, o creșteam pe cea a dușmanului, fiind total incapabilă să duc lupta spirituală pe care ar fi trebuit s-o duc. Nu mai puteam continua sub această povară! Așa că am strigat către Domnul din adâncul inimii mele!
Apoi scena s-a schimbat! Stăteam în picioare, și Domnul Isus era lângă mine. În fața noastră era un container de gunoi, foarte mare și lângă container era o grămadă mare de saci de gunoi plini, unul peste altul. Era gunoiul meu - și mirosea îngrozitor. Atitudinea mea critică față de trecutul meu, eșecurile mele, greșelile părinților mei etc. Era muntele meu de greșeli și frustrări, precum și faptul că am tolerat opresiunea diavolului asupra mea, lăsându-l să șteargă podeaua cu mine. Acum stăteam lângă Isus, în fața muntelui de gunoaie.
Apoi, împreună cu Isus am început să aruncăm sacii în container, unul câte unul.
Nu i-am dat nici unul din saci lui Isus și nici El nu a luat nici unul. Împreună cu Isus am aruncat sacii, unul câte unul, în containerul uriaș de gunoi, al Tatălui Ceresc. Văzând sacii cum cad în container, știam unde ajunge gunoiul meu! Acel container urma să fie pentru mine ca marea uitării. Cel mai uimitor era că nici măcar nu auzeam sacii atingând fundul containerului, de fapt știam că era fără fund. Toată acea încărcătură de frustrări nu mai era, s-a dus, a dispărut definitiv! Isus a ridicat ce era mai greu și împreună am făcut efortul de a scăpa de toți sacii. Marginile containerului erau mai înalte decât statura noastră, trebuia să ridicăm sacii până la marginea containerului și apoi să-i facem să treacă peste. Toate mișcările le-am făcut la unison, dar puterea Lui Isus a fost principala forță în acest proces. De fapt Domnul a făcut aproape totul, dar a vrut să-mi dea sentimentul că am participat și eu, că am ajutat și eu. Putea foarte bine să facă totul singur, dar m-a lăsat să particip și eu la procesul de curățenie.
Și știți ce a urmat? În sfârșit am înțeles ce înseamnă ”lasă-le, dă-le drumul, renunță la ele!”
A fost ceva uimitor! Parcă eram cu o mie de kilograme mai ușoară. Înainte, parcă aveam o greutate imensă care mă apăsa din cap până în picioare, și acum nu mai era. Am devenit atât de liberă, încât mi-am dat seama că m-am iertat și am ajuns să-i iert și pe ceilalți care m-au rănit de-a lungul vieții. Pacea mi-a umplut ființa și am început să am pace și în ce-i privea pe alții. Nu mă mai consider vinovată de trecutul meu și nu-i mai consider vinovați nici pe ceilalți. Domnul ține toate înregistrările importante ale faptelor în ceruri și unele, care sunt încălcări ale legilor umane, sunt îndosariare în tribunale aici pe Pământ, dar ”departamentul meu de răni dureroase/frustrări” nu mai are NICI UN DOSAR! Este GOL!
Era gunoiul meu! Ce-mi amintesc acum este doar ce a ieșit bun din el. Dacă mi se amintește de vreunul din gunoaiele mele, e în regulă, nu mă mai doare, pentru că le-am dat drumul, am scăpat de ele și de efectul lor nefast. Greșelile mele, ale altora, tot ce au făcut alții în detrimentul meu și tot ce am considerat eu că n-am făcut bine, toate au dispărut! Slavă Domnului!!!!
Poate sunteți unul dintre cei 15%, care au răspuns ”Prezent!” la apel și vă bucurați pentru mine. Dar poate faceți parte din cei care n-au reușit să se elibereze de propriul trecut, de propriile răni, de amintiri dureroase, deficiențe, nemulțumiri sau frustrări. Dacă aveți anumite lucruri (sau poate un singur lucru, dar foarte, foarte frustrant) pe care le-ați purtat ani la rând, ascunse undeva în adâncul inimii, sperând să dispară odată și odată, DOMNUL ISUS VĂ VA AJUTA SĂ LE DUCEȚI LA CONTAINERUL IMENS DE GUNOI AL TATĂLUI CERESC ȘI SĂ LE ARUNCAȚI ÎN EL! INDIFERENT CÂT SUNT DE GRELE!!! Dacă sunteți în sfârșit pregătit să fiți liber, e esențial să înțelegeți că eliberarea nu se va produce decât dacă doriți cu adevărat să dați drumul greșelilor și eșecurilor personale sau ale altora, precum și oricăror alte poveri. Sunteți în sfârșit gata să le dați drumul? V-ați săturat să vă tot toace diavolul cu aceste lucruri? Nu-l mai lăsați să șteargă pe jos cu dumneavoastră și să vă oprească să contribuiți la înaintarea Împărăției Cerești... Chiar puteți ajunge LIBER!
Este o alegere. Dar nu o alegere mentală! Cred că trebuie să ajungeți la o ”răscruce”: ”Continui așa, sau vreau din toată inima să fiu liber?”
Vreți să continuați să răscoliți gunoiul, făcându-l să continue să crească și să miroase tot mai urât? Cu ce v-a ajutat să-l țineți?? De ce mai este în preajmă? De ce n-ați reușit să scăpați de el?
Să ne luăm un moment și să ne gândim serios dacă vrem să fim parte din ceea ce face Dumnezeu. Vrem să fim soldați viabili în armata Lui? Vrem să contribuim la creșterea Împărăției Cerurilor? Vrem să fim soldați adevărați care sunt integri și plini de dragoste de Dumnezeu și de semeni și care să aibă autoritate în Cristos, peste Satan și demonii lui? Sau vrem să-i dăm mai multă putere diavolului și să avem rugăciuni lipsite de putere și care nu primesc răspuns? Vrem să continuăm să fim cârpe de șters pe jos?
Totul depinde de decizia și determinarea personală. Nu putem continua să ne plângem de milă, la infinit, încheind fiecare sesiune de nemulțumire și frustrare cu acceptarea stării de fapt. Dacă vrem să stăm verticali și să fim persoane active în planul Domnului, atunci trebuie „să ne ridicăm în picioare”. Trebuie să recunoaștem că nu putem singuri, că avem nevoie de ajutorul Lui Isus. Dacă am fi putut, eram deja liberi.
Să-I cerem ajutorul Lui Isus, ca să putem arunca toate durerile sufletești, toate frustrările, în containerul de gunoi al Tatălui Ceresc. Să le aruncăm pe toate și să ne iertăm pe noi înșine și pe cei care ne-au rănit. Dragostea adevărată ”acopere totul” (1 Corinteni 13:7), fără să țină socoteala greșelilor făcute de alții. Justiția se va ocupa de încălcările legilor, și Dumnezeu de asemenea. Răzbunarea este a Domnului, ne spune Biblia. Vorbesc aici despre frustrări personale, dureri sufletești, răni emoționale și faptul că, continuăm să le cântărim, să le întoarcem pe toate fețele. Dar de fapt, toate sunt gunoaie, nu ne ajută, doar ne fac rău, și e timpul să scăpăm de ele.
Dacă sunteți liber, haideți să-L slăvim pe Domnul împreună. Dacă sunteți împovărat, gândiți-vă la ce mi s-a întâmplat mie și acționați ca atare.
Domnul e gata să vă ajute!
Eram într-o etapă a vieții mele, când mă simțeam frustrată, nemulțumită de viața mea insipidă, și Domnul mi-a dat un vis extraordinar despre vremurile din urmă. Știam deja de mai muți ani, că am o chemare peste viața mea, pentru vremurile sfârșitului. Știam că începuse socoteala inversă. Dar cu toate acestea, mă simțeam frustrată și toate aceste nemulțumiri, cântăreau enorm pe umerii mei - parcă mă apăsa un munte.
De-a lungul anilor, aceste frustrări veneau și plecau. Aveam perioade când eram bine, dar era suficient să se întâmple ceva rău, că treceam din nou prin toate acele stări negative. Erau greșeli pe care le-am făcut eu, altele pe care le-au făcut părinții sau soțul meu, sau alte persoane din viața mea, toate acele lucruri din viața mea pe care le consideram nedrepte sau pur și simplu, extrem de frustrante. Toate acestea mă făceau să mă simt neajutorată, o biată victimă care-și plângea de milă. Dacă m-aș fi născut în altă parte, dacă aș fi luat decizii mai înțelepte, dacă aș fi învățat mai bine la școală etc, etc. Ce e mai ciudat, este că m-am rugat de multe ori contra acestor emoții negative. Da, de multe, multe ori, dar încă erau acolo.
Oricum, am ajuns să învăț să trăiesc cu aceste frustrări. Nu puteam schimba trecutul, nici să anulez ce nu-mi convenea și știam asta foarte bine. Așa că, am decis că cea mai bună alegere era să învăț cum să trăiesc cu ele. Să încerc să mă ridic deasupra lor și să fac lucrurile să meargă, cum fac cei din jurul meu...
Dar acest munte al frustrărilor, continua să se ridice.”Dacă eram mai deșteaptă, dacă asta, dacă cealaltă...” În inima mea nu-mi doream deloc să mai existe acest munte care mă strivea tot mai des. Așa că am început să strig la Domnul să schimbe această stare de fapt: ”Te rog Domnul meu, ajută-mă! Frustrările acestea trebuie să dispară. Nu pot să-mi schimb trecutul și nici urmările lui asupra prezentului meu. Știu toate astea, dar nu mă pot elibera de ele, ajută-mă Doamne!”
Apoi am avut un vis sau o viziune. Nu pot explica pe deplin, dar voi încerca. Dintr-o dată m-am trezit că sunt într-o bază militară și am remarcat un grup de creștini la o oarecare distanță, într-o clădire care arăta ca o baracă militară. Pe unii i-am recunoscut, dar alții erau oameni pe care nu-i mai văzusem niciodată. Știam că la toți li s-a cerut să se ridice și să iasă în fața bărăcii. Motivul era unul important, venea un ofițer!
Teroarea plutea în aer! Numai puțini dintre ei s-au supus și au ieșit la apel. Restul erau atât de adânc răniți și se concentrau pe propriile răni, încât păreau că nici nu puteau auzi atenționarea făcută. Unul avea mâna ruptă, altul avea piciorul rănit. Cel cu piciorul rănit, zăcea întins pe verandă și ar fi vrut să răspundă apelului, dar avea dureri atât de mari, încât nu se putea mișca, cu atât mai puțin, să se ridice în picioare. Puteai vedea agonia de pe fața lui, în timp ce încerca să se rostogolească ca să se ridice. Apoi am văzut altă persoană cu fața rănită, care suspina incontrolabil. Alții plângeau în surdină, culcați într-o parte și sprijiniți pe coate. Alții păreau că sunt sănătoși, și totuși nu se puteau ridica. Concluzia generală, era că în loc să se ridice să salute ofițerul care urma să vină, acești creștini, își plângeau de milă, agonizau din cauza propriilor răni.
Apoi, mi-am dat seama, că rănile erau vechi, dar cu toate acestea nu au fost niciodată vindecate. Unii le-au bandajat, alții continuau să le trateze cu unguente, dar toate tratamentele pe care și le aplicau, păreau total ineficiente, comparativ cu severitatea rănilor.
Toți gemeau și își plângeau de milă. Slujba pe care o aveau în armata spirituală, era complet ignorată, pentru că au ales să se concentreze pe propriile răni în loc să fie alerți, atenți la ce aveau de făcut. Doar că acum, venea un superior, un ofițer! Cum puteau ei să meargă la luptă? Din cine își va forma ofițerul armata? Premisele erau sumbre. Ei toți ar fi trebuit să fie gata de luptă în orice moment... dar numai 15% dintre ei, au putut răspunde apelului.
Văzând toate acestea, m-au făcut să realizez starea mea și să-I spun Domnului: „Oh Doamne! Asta am făcut și eu! Sunt unul dintre cei răniți. Eu n-ar trebui să trăiesc așa! Eu ar fi trebuit să mă îngrijesc de treburile Împărăției Cerurilor, și n-o făceam!” Am început să-mi văd toate rănile, iar încercările de a le bandaja și trata, erau de fapt frustrările pe care le aveam, încercând să învăț să trăiesc cu rănile mele. Este una să fiu rănită și frustrată, dacă asta mă afectează doar pe mine, dar este cu totul altceva, când îl dezamăgesc pe Dumnezeu! În cele din urmă am înțeles, că în loc să contribui la creșterea Împărăției Lui Dumnezeu, o creșteam pe cea a dușmanului, fiind total incapabilă să duc lupta spirituală pe care ar fi trebuit s-o duc. Nu mai puteam continua sub această povară! Așa că am strigat către Domnul din adâncul inimii mele!
Apoi scena s-a schimbat! Stăteam în picioare, și Domnul Isus era lângă mine. În fața noastră era un container de gunoi, foarte mare și lângă container era o grămadă mare de saci de gunoi plini, unul peste altul. Era gunoiul meu - și mirosea îngrozitor. Atitudinea mea critică față de trecutul meu, eșecurile mele, greșelile părinților mei etc. Era muntele meu de greșeli și frustrări, precum și faptul că am tolerat opresiunea diavolului asupra mea, lăsându-l să șteargă podeaua cu mine. Acum stăteam lângă Isus, în fața muntelui de gunoaie.
Apoi, împreună cu Isus am început să aruncăm sacii în container, unul câte unul.
Nu i-am dat nici unul din saci lui Isus și nici El nu a luat nici unul. Împreună cu Isus am aruncat sacii, unul câte unul, în containerul uriaș de gunoi, al Tatălui Ceresc. Văzând sacii cum cad în container, știam unde ajunge gunoiul meu! Acel container urma să fie pentru mine ca marea uitării. Cel mai uimitor era că nici măcar nu auzeam sacii atingând fundul containerului, de fapt știam că era fără fund. Toată acea încărcătură de frustrări nu mai era, s-a dus, a dispărut definitiv! Isus a ridicat ce era mai greu și împreună am făcut efortul de a scăpa de toți sacii. Marginile containerului erau mai înalte decât statura noastră, trebuia să ridicăm sacii până la marginea containerului și apoi să-i facem să treacă peste. Toate mișcările le-am făcut la unison, dar puterea Lui Isus a fost principala forță în acest proces. De fapt Domnul a făcut aproape totul, dar a vrut să-mi dea sentimentul că am participat și eu, că am ajutat și eu. Putea foarte bine să facă totul singur, dar m-a lăsat să particip și eu la procesul de curățenie.
Și știți ce a urmat? În sfârșit am înțeles ce înseamnă ”lasă-le, dă-le drumul, renunță la ele!”
A fost ceva uimitor! Parcă eram cu o mie de kilograme mai ușoară. Înainte, parcă aveam o greutate imensă care mă apăsa din cap până în picioare, și acum nu mai era. Am devenit atât de liberă, încât mi-am dat seama că m-am iertat și am ajuns să-i iert și pe ceilalți care m-au rănit de-a lungul vieții. Pacea mi-a umplut ființa și am început să am pace și în ce-i privea pe alții. Nu mă mai consider vinovată de trecutul meu și nu-i mai consider vinovați nici pe ceilalți. Domnul ține toate înregistrările importante ale faptelor în ceruri și unele, care sunt încălcări ale legilor umane, sunt îndosariare în tribunale aici pe Pământ, dar ”departamentul meu de răni dureroase/frustrări” nu mai are NICI UN DOSAR! Este GOL!
Era gunoiul meu! Ce-mi amintesc acum este doar ce a ieșit bun din el. Dacă mi se amintește de vreunul din gunoaiele mele, e în regulă, nu mă mai doare, pentru că le-am dat drumul, am scăpat de ele și de efectul lor nefast. Greșelile mele, ale altora, tot ce au făcut alții în detrimentul meu și tot ce am considerat eu că n-am făcut bine, toate au dispărut! Slavă Domnului!!!!
Poate sunteți unul dintre cei 15%, care au răspuns ”Prezent!” la apel și vă bucurați pentru mine. Dar poate faceți parte din cei care n-au reușit să se elibereze de propriul trecut, de propriile răni, de amintiri dureroase, deficiențe, nemulțumiri sau frustrări. Dacă aveți anumite lucruri (sau poate un singur lucru, dar foarte, foarte frustrant) pe care le-ați purtat ani la rând, ascunse undeva în adâncul inimii, sperând să dispară odată și odată, DOMNUL ISUS VĂ VA AJUTA SĂ LE DUCEȚI LA CONTAINERUL IMENS DE GUNOI AL TATĂLUI CERESC ȘI SĂ LE ARUNCAȚI ÎN EL! INDIFERENT CÂT SUNT DE GRELE!!! Dacă sunteți în sfârșit pregătit să fiți liber, e esențial să înțelegeți că eliberarea nu se va produce decât dacă doriți cu adevărat să dați drumul greșelilor și eșecurilor personale sau ale altora, precum și oricăror alte poveri. Sunteți în sfârșit gata să le dați drumul? V-ați săturat să vă tot toace diavolul cu aceste lucruri? Nu-l mai lăsați să șteargă pe jos cu dumneavoastră și să vă oprească să contribuiți la înaintarea Împărăției Cerești... Chiar puteți ajunge LIBER!
Este o alegere. Dar nu o alegere mentală! Cred că trebuie să ajungeți la o ”răscruce”: ”Continui așa, sau vreau din toată inima să fiu liber?”
Vreți să continuați să răscoliți gunoiul, făcându-l să continue să crească și să miroase tot mai urât? Cu ce v-a ajutat să-l țineți?? De ce mai este în preajmă? De ce n-ați reușit să scăpați de el?
Să ne luăm un moment și să ne gândim serios dacă vrem să fim parte din ceea ce face Dumnezeu. Vrem să fim soldați viabili în armata Lui? Vrem să contribuim la creșterea Împărăției Cerurilor? Vrem să fim soldați adevărați care sunt integri și plini de dragoste de Dumnezeu și de semeni și care să aibă autoritate în Cristos, peste Satan și demonii lui? Sau vrem să-i dăm mai multă putere diavolului și să avem rugăciuni lipsite de putere și care nu primesc răspuns? Vrem să continuăm să fim cârpe de șters pe jos?
Totul depinde de decizia și determinarea personală. Nu putem continua să ne plângem de milă, la infinit, încheind fiecare sesiune de nemulțumire și frustrare cu acceptarea stării de fapt. Dacă vrem să stăm verticali și să fim persoane active în planul Domnului, atunci trebuie „să ne ridicăm în picioare”. Trebuie să recunoaștem că nu putem singuri, că avem nevoie de ajutorul Lui Isus. Dacă am fi putut, eram deja liberi.
Să-I cerem ajutorul Lui Isus, ca să putem arunca toate durerile sufletești, toate frustrările, în containerul de gunoi al Tatălui Ceresc. Să le aruncăm pe toate și să ne iertăm pe noi înșine și pe cei care ne-au rănit. Dragostea adevărată ”acopere totul” (1 Corinteni 13:7), fără să țină socoteala greșelilor făcute de alții. Justiția se va ocupa de încălcările legilor, și Dumnezeu de asemenea. Răzbunarea este a Domnului, ne spune Biblia. Vorbesc aici despre frustrări personale, dureri sufletești, răni emoționale și faptul că, continuăm să le cântărim, să le întoarcem pe toate fețele. Dar de fapt, toate sunt gunoaie, nu ne ajută, doar ne fac rău, și e timpul să scăpăm de ele.
Dacă sunteți liber, haideți să-L slăvim pe Domnul împreună. Dacă sunteți împovărat, gândiți-vă la ce mi s-a întâmplat mie și acționați ca atare.
Domnul e gata să vă ajute!
ALTE ARTICOLE CU VIZIUNI, VISE, ÎNCURAJĂRI ȘI CUVINTE DE CUNOȘTINȚĂ:
CEI CARE URMEAZĂ SĂ FIE LĂSAȚI PE MÂNA DUȘMANULUI PENTRU A SE ÎNDREPTA
Ce se întâmplă cu cei care continuă să respingă corecția Domnului.
CUVÂNT DE DESCOPERIRE - O COROANĂ, UN REGE ȘI UN INEL CU SIGILIU
Un cuvânt de descoperire de la Dumnezeu primit de Tracy Anne Loosle.
FII ÎNCURAJAT
Un cuvânt de încurajare, primit de Corey Austin Shulze.
ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU - MĂRTURIE
Puterea cuvintelor Lui Isus: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.” Luca 21:19
VIS SAU VIZIUNE DESPRE VREMEA SFÂRȘITULUI
Din culisele apariției pe scena lumii a Anti-cristului.
MENIU PRINCIPAL
E Cockrell © 2015 Acest material poate fi folosit pentru studiu biblic oriunde, dar nu va fi retipărit sau folosit integral sau parțial pentru a obţine profit financiar.
