Cuvintele rostite de Domnul Isus, în versetele care urmează, ne arată principalii pași ai umblării creștine. Matei 16:24 „Atunci, Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.” Să privim mai atent la cuvintele Lui Isus, pe care le mai găsim și în Evangheliile lui Marcu și Luca. Marcu 8:34 „Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei o va mântui.” Luca 9:23 „ Apoi a zis tuturor:„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui." „Dacă voieşte cineva să vină după Mine” , ne arată că doar cei doritori să-L urmeze pe Cristos, pot s-o facă. A merge după Isus, înseamnă a trăi o viață de ascultare față de El. E singurul mod în care putem merge după Isus, călcând pe urmele pașilor Lui. Îl urmăm pe Cel pe care Îl iubim, adorăm și onorăm. „Să se lepede de sine”, în original este cuvântul grecesc aparneomai, care înseamnă a renega complet, a se separa cu totul de cineva. Ca și copii ai Lui Dumnezeu, trebuie să ne separăm total de vechea noastră fire păcătoasă. Când am venit la Cristos, am renunțat de bună voie la vechea noastră natură și trăire păcătoasă și am decis să trăim o viață nouă, curată, neprihănită. Deci Isus ne spune să renunțăm la a face ce ne dictează natura noastă veche și să ne supunem conducerii Duhului Sfânt. După întoarcerea la Dumnezeu, continuăm să ”locuim în aceleași vase de lut”, deci nu putem trăi vieți perfecte și total sfinte, cât timp suntem pe acest Pământ, dar dorința inimii noastre este să ne supunem Lui Dumnezeu în toate lucrurile. Pe măsură ce continuăm să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne ajute să trăim curat, să-i facem pe plac Lui Dumnezeu în tot ce facem, spunem, simțim sau gândim și cu cât ne concentrăm mai mult pe cine suntem în Isus, decât pe greșelile noastre, vom semăna tot mai mult cu El. Cu cât Îl cunoaștem mai bine pe Isus și pe măsură ce crește ungerea Duhului Sfânt în noi, vom păcătui tot mai puțin. Suntem în continuă transformare, până ne va lua Tatăl Ceresc, sus la El. Dragostea pentru Isus ne convinge să-i predăm Lui tot, să renunțăm la dreptul de a face ce vrem noi și să dorim să facem voia Lui, în toate aspectele vieții noastre. Cu cât îi predăm mai mult conducerea vieții noastre, cu atât ne apropiem mai mult de totala lepădare de sine. „Să-şi ia crucea”, era un act foarte familiar celor care trăiau pe vremea ucenicilor. În contextul cultural al vremii, romanii îi puneau pe cei care urmau să fie răstigniți, să-și care crucea pe care urmau să fie crucificați (așa au făcut și cu Domnul Isus). Actul în sine era o recunoaștere și acceptare tacită a faptului că sentința condamnării lor la moarte a fost una corectă. Deci, pentru noi credincioșii, a ne lua zilnic crucea, înseamnă recunoașterea faptului că firea noastră trebuie dată morții în fiecare zi, și acest act este unul corect, de dreptate, pentru a fi capabili să trăim în ascultare de Dumnezeu și nu de propria fire. Doar în dragoste și ascultare totală de Domnul se poate trăi o viață sfântă. „Oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei o va mântui.”, arată foarte clar că mântuiți ajung cei care renunță să mai trăiască cum trăiau înainte să-L cunoască pe Cristos și aleg să trăiască curat, urmând exemplul Mântuitorului lor; pierderea acestei vieți pământești, pentru a o câștiga pe cea cerească, este un schimb care merită prețul! Nu suntem toți chemați să murim ca martiri, pentru gloria Lui Isus, dar suntem toți chemați să renunțăm la stilul vechi de viață și să trăim așa cum ne învață Scriptura, onorându-L pe Domnul nostru. Așa cum spunea Pavel, în: Filipeni1:21 "Căci, pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig." Domnul nostru știe ce este cel mai bine pentru noi și are planul perfect pentru fiecare în parte. Prin ascultarea de voia și cuvântul Lui, ne facem nouă o favoare imensă, pentru că Domnul ne vrea binele și mai mult decât ni-l dorim noi. Tatăl nostru ceresc ne iubește mai mult decât ne-am putea noi iubi sau oricine altcineva. Viața de ascultare este ceea ce a avut Dumnezeu în plan pentru omenire, de la momentul creației; ascultarea este esențială, pentru a rămâne sub protecția Domnului și în harul Său. Ascultarea este biletul de intrare în Ceruri. Și mai mult decât atât, viața de ascultare este singura care merită trăită! Aleluia! Mulțumim Doamne Isuse pentru că datorită Ție, toate acestea sunt posibile celor ce cred în Tine și în jertfa Ta! C.Pușcaș
0 Comments
Leave a Reply. |
BLOG-URI ORDONATE CRONOLOGIC (Datele sunt în format ZZ/LL/AN)
AȚI FOST VREODATĂ ÎNTR-UN „JUG NEPOTRIVIT”? 2/2/2019 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 1/15/2019 LUPTA DE ZI CU ZI 12/4/2018 FIUL RISIPITOR 10/11/2018 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 4/28/2018 ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 2/21/18 VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 2/15/2018 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 2/15/2018 DE CE SĂ FIM RĂBDĂTORI ȘI CALMI? 1/11/2018 BUCURIA ÎN DOMNUL ESTE SURSA TĂRIEI NOASTRE 12/8/2017 UNGEREA DUHULUI SFÂNT 29/11/2017 DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 11/13/2017 PECETEA DUHULUI SFÂNT 9/18/2017 BOTEZUL ÎN APĂ ESTE O PORUNCĂ SAU O OPȚIUNE? 8/26/2017 FRICA SĂNĂTOASĂ VERSUS FRICA NESĂNĂTOASĂ 7/13/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 6/13/2017 PACEA ÎN ISUS 5/26/2017 ÎN CE/CINE NE ÎNCREDEM? 5/16/2017 DACĂ TRĂIM PRIN DUHUL SĂ ȘI UMBLĂM PRIN DUHUL 4/7/2017 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 TOȚI AM PRIMIT „HAR DUPĂ HAR” 2/24/2017 PE CINE A COSTAT MAI MULT? 1/28/2017 NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ 1/26/2017 ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU! 1/11/2017 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 11/27/2016 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 11/9/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 10/14/2016 RĂZBOIUL DINTRE DUMNEZEU ȘI SATAN, OMUL FIIND LA MIJLOC 10/7/2016 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 9/24/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ COPIILOR SĂI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 9/10/2016 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 9/7/2016 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ? 8/24/2016 „UMBLAREA PE APE” 8/23/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 8/20/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 7/25/2016 DE CE NE RUGĂM? 6/30/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 6/4/2016 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 5/26/2016 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 3/10/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 AVEM NEVOIE DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU 1/25/2016 PREȚUL SEPARĂRII DE DUMNEZEU 1/20/2016 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 LIBERI ÎN ISUS 8/21/2015 CRISTOS ÎN NOI, NĂDEJDEA SLAVEI! 8/13/2015 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 LA UN NIVEL NOU... CERINȚE NOI 8/13/2015 BLOG-URI PE CATEGORII ADEVĂR BIBLIC IISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 BIBLIA, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 11/9/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 10/14/2016 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 5/26/2016 CREDINȚĂ, ÎNCREDERE CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ? 8/24/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 9/24/2016 ÎN CE/CINE NE ÎNCREDEM? 5/16/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 6/13/2017 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 „UMBLAREA PE APE” 8/23/2016 DUMNEZEU TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT AVEM NEVOIE DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU 1/25/2016 CRISTOS ÎN NOI, NĂDEJDEA SLAVEI! 8/13/2015 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ COPIILOR SĂI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 9/10/2016 ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU! 1/11/2017 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 LIBERI ÎN ISUS 8/21/2015 PACEA ÎN ISUS 5/26/2017 PREȚUL SEPARĂRII DE DUMNEZEU 1/20/2016 RĂZBOIUL DINTRE DUMNEZEU ȘI SATAN, OMUL FIIND LA MIJLOC 10/7/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 3/10/2016 HARUL TOȚI AM PRIMIT „HAR DUPĂ HAR” 2/24/2017 PE CINE A COSTAT MAI MULT? 1/28/2017 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 PERSEVERENȚĂ ȘI TĂRIE SPIRITUALĂ CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 2/21/18 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 2/15/2018 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 LUPTA DE ZI CU ZI 12/4/2018 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 RUGĂCIUNEA CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 7/25/2016 DE CE NE RUGĂM? 6/30/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 TRĂIRE CREȘTINĂ ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 AȚI FOST VREODATĂ ÎNTR-UN „JUG NEPOTRIVIT”? 2/2/2019 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 9/7/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 6/4/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 LA UN NIVEL NOU... CERINȚE NOI 8/13/2015 FIUL RISIPITOR 10/11/2018 NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ 1/26/2017 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 11/27/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 8/20/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 1/15/2019 VINDECARE VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 2/15/2018 Arhive
February 2019
Categorii
All
|