„DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI”

​Marcu 11:23 Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te şi aruncă-te în mare’ şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”

V-ați întrebat vreodată de ce Domnul Isus nu asociază îndoiala cu mintea ci cu inima? 

Conform „Strong' s Concordance”, cuvântul grecesc folosit în textul original tradus prin „inimă” este „kardia” („καρδία”) și înseamnă: caracterul, mintea, omul interior, centrul voinței și al intențiilor. 
În „Helps Word-Studies” , G. Archer numește inima ca fiind „centrul afectiv al ființei umane”, iar P. Hughs scrie că „kardia” este „totalitatea dorințelelor voliționale care conduc la alegerile pe care le facem”.

Rădăcina cuvântului inimă, apare de 902 ori în Scriptură, dar niciodată nu face referire la organul fizic, care pompează sângele în organism, ci de fiecare dată este folosit în sens literar, figurat.

Prin minte ne trec tot felul de gânduri. Când trecem prin situații grele, nu este ușor să ne păstrăm credința fermă că Dumnezeu ne iubește, este cu noi și are soluția optimă pentru problema noastră. Când suntem înconjurați de oameni puternici în credință, plini de Duhul Sfânt, e ușor să credem. Adevărata luptă începe când suntem singuri și îndoiala începe să se cuibărească în minte. 

Isus nu se referă la gândurile de îndoială care ne trec prin cap, în versetele de mai sus, ci la sentimentele de îndoială din inimă, care dau naștere la decizii.

Marcu 9:23-24 „Isus a răspuns: „Tu zici: „Dacă poţi!”… Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”

Am putea crede că tatăl copilului demonizat despre care relatează Marcu, nu știe ce vorbește. Cum poate spune că crede și apoi să ceară ajutor pentru necredința lui? Și Domnul Isus nu comentează, dimpotrivă i-a eliberat fiul, certând duhul necurat care-l chinuia. De fapt, tatăl copilului a decis să creadă la nivelul minții, dar încă inima lui nu a ajuns pătrunsă de credință și pentru asta cerea ajutor Domnului. Nu facem și noi la fel de multe ori? 

Romani 10:17 „Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”

Citim sau auzim anumite versete sau mesaje care ne stârnesc credința, care în prima fază e doar la nivelul minții. Dacă nu continuăm să repetăm versetele respective până când ne pătrund în omul interior al inimii, orice gând de îndoială își va croi repede drumul spre inimă și va deveni mai puternic decât credința care a rămas doar la nivelul minții. Locul credinței care „mută munții” este în omul interior al inimii, în duhul nostru, în partea născută din nou prin Duhul Sfîânt. Dacă nu ne îndoim în adâncul inimii, vom primi lucrul cerut!

Îndoiala este dușmanul credinței. Diavolul are mii de ani de experiență în semănarea îndoielii în mințile oamenilor. El știe că primul pas este să ne facă să punem la îndoială faptul că am merita să primim ceea ce cerem de la Dumnezeu. Dacă cădem în capcana lui și vom accepta gândul îndoielii, repetându-l și dezvoltându-l, vom ajunge să nu mai credem că Domnul ne va împlini cererea făcută. Ce este de făcut? 

Îndoiala nu vine de la Dumnezeu. Odată ce o identificăm, ne opunem, cu versetele biblice care declară opusul ei. Nu este ușor să ne zidim credința, dar nici imposibil. Dumnezeu nu ne cere ceva ce nu putem face. Știm că „... fără credință este imposibil să-I fim plăcuți Lui Dumnezeu...” (Evrei 11:6)

Efeseni 6:10,11 „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.”

De noi depinde să ne întărim în Domnul! Este un act de voință, să-i permitem Duhului Sfânt să ne reveleze adevărul biblic pe care-l studiem; să insistăm în rugăciune, când nu avem dorința s-o facem; să ne închinăm Domnului cu laude și mulțumiri pentru cine este El, când mai repede am plânge decât am cânta; să dorim să intrăm în prezența Domnului cât mai des. Dumnezeu ne pune la dispoziție armura Sa, dar ține de noi să ne îmbrăcăm cu ea (centura Adevărului, platoșa Neprihănirii, să ne „încălțăm” cu râvna Evangheliei, scutul credinței, sabia Duhului și coiful mântuirii).

Viața cu Isus este o continuă căutare și dorință de a-L cunoaște mai bine. El se lasă găsit și cunoscut de cei ce-L caută din toată inima! 

Matei 21:21 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia, ci, chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: ‘Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare’, se va face.”

Nu degeaba se luptă dușmanul cu atâta ardoare, să ne fure credința! El vrea ca munții problemelor să rămână neclintiți în calea noastră! Vrea să ne țină ocupați, dacă nu ne poate face să ne îndoim de Domnul nostru, ca să nu creștem în relația cu El și să nu avem timp să petrecem în prezența Lui. De ce? Pentru că în prezența Domnului nu este îndoială! Acolo atacurile diavolului sunt inexistente! Acolo auzim doar vocea Domnului, toate celelalte zgomote dispar! Acolo credința noastră devine de neclintit și ne umple inima!

Ioan 7:38 „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.””
​

Carmen Pușcaș