ISPITIREA LUI ISUS

1 Ioan 2:16 „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.”

Toate ispitele se încadrează cel puțin în una dintre cele 3 categorii sintetizate de apostolul Ioan.

Diavolul a folosit același tipar când l-a ispitit pe Isus, ca și în grădina Edenului. Isus și-a început cu adevărat lucrarea după ce a fost botezat în apă și cu Duhul Sfânt (Matei 4:1-11). „Atunci, Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul” (v. 1). Atacul a început după ce Domnul „a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; (și) la urmă a flămânzit” (v. 2). Diavolul a așteptat ca Isus să fie epuizat și flămând, sperând că atunci Îl poate înșela și învinge. S-a folosit de „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii”.

În prima ispită diavolul s-a adresat „firii pământești” a Lui Isus, după ce i-a pus la îndoială identitatea: „... „Dacă ești Fiul Lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini”(v. 3b)”. Foamea este un factor puternic pentru oricine care ne întunecă rațiunea, unora mai mult decât altora. Prin felul în care a răspuns ispitelor, Isus ne-a demonstrat că dacă Cuvântul Lui Dumnezeu face cu adevărat parte din noi, acesta ne va ține mintea trează și ne va ajuta să identificăm orice ispită chiar și atunci când din punct de vedere fizic nu am avea nici o șansă. Isus a răspuns atacului citând Scriptura: „„... Este scris: ‘Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu’”(v. 4b).

Matei 4:5-7 „Atunci, diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streaşina Templului, şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: ‘El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.’” „De asemenea, este scris”, a zis Isus: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.””

Următoarea ispită ar putea fi încadrată la „lăudăroșia vieții”. Satan a încercat să-L facă pe Isus să se mândrească demonstrând că este Fiul lui Dumnezeu și nu poate muri chiar dacă se aruncă jos de pe acoperișul Templului, pentru că „Dumnezeu și-ar trimite îngerii să Îl salveze”, a spus ispititorul citând din Cuvântul lui Dumnezeu. Isus ne-a dat o lecție foarte importantă aici, demonstrând că este vital să interpretăm corect Biblia, luând versetele în context și în corelare unele cu altele ca să avem adevărul, pentru că versetele nu se contrazic unele pe altele.

Matei 4:8-9 „Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.””

În a treia tentativă diavolul s-a folosit „pofta ochilor”, sperând să îi dea lui Isus „lovitura de grație”:

După ce I-a pus identitatea la îndoială de două ori și nu a funcționat, diavolul a schimbat tactica iar Luca este chiar mai explicit în relatarea cuvintelor acestuia: „„... Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc”” (Luca 4:6). Ceea ce spunea, era din nou pe jumătate adevărat. Adam a primit de la Dumnezeu stăpânirea Pământului, dar când omul păcătuit, ascultând de Satan, i-a dat acestuia stăpânirea și el însuși a ajuns robul diavolului. De fapt Satan i-a ispitit pe Adam și Eva, tocmai pentru a le fura autoritatea și a-i „ucide” spiritual. Isus nu-l contrazice, ceea ce confirmă că acea parte a frazei era adevărată, în schimb Domnul i se opune la ceea ce era minciună de fapt. Diavolul nu avea nici o secundă de gând să renunțe la stăpânirea pe care o avea, chiar dacă Isus ar fi făcut ce i-a cerut. De fapt era o contradicție în termeni. Când cineva se închină cuiva, recunoaște că îi devine rob și nu că îi ia locul devenind stăpân. Deci rezultatul închinării nu putea fi ceea ce spunea diavolul și anume ca Isus să devină stăpânul lumii. Scopul lui era să-L împiedice pe Isus să îl învingă și să îi ia cu adevărat stăpânirea. Isus a replicat și mai ferm de această dată știind că are autoritatea să-l alunge, și a proclamat din nou Cuvântul Lui Dumnezeu:

Matei 4:10 „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: ‘Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.’”

Luca 4:13 „După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme.”

Apostolul Luca a surprins chiar mai bine detaliile situației și la final, de unde aflăm că diavolul și-a epuizat strategiile de bază, și chiar dacă pe moment și-a dat seama că a pierdut, a continuat să caute metode prin care să-L distrugă pe Isus și la fel procedează și cu noi. Dușmanul pândește orice moment în care suntem epuizați fizic și mai ales spiritual. Dacă nu ne hrănim duhul, devenim slabi spiritual și ne pierdem puterea de a lupta. Tocmai de aceea, atunci vine dușmanul cu cele mai neașteptate și puternice lovituri. Dacă vrem „să ne sfârșim cu bine alergarea”, cum spunea Pavel, trebuie să ne hrănim „omul interior al inimii” zilnic, pentru că așa cum a spus Isus, „„...Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu””.

Isus Cristos a venit în trup, tocmai ca să-l biruiască pe Satan. Isus a plătit prin moartea Sa pentru păcatele omenirii; a înviat din morți și ne-a dat șansa vieții veșnice tuturor celor care dorim să Îl urmăm și să trăim pe placul Lui.

Puteți citi întregul articol aici: „Războiul Spiritual”.

Carmen Pușcaș