Trăim timpuri în care societatea este scindată de alegerile pe care trebuie să le facem; teama de „ce va fi mâine” este tot mai prezentă și tot mai puțini au speranțe de mai bine. Fiecare dintre noi am trecut prin diferite traume de-a lungul vieții și fiecare a răspuns la acestea în felul său unic.
Drama prin care a trecut o persoană puternică poate fi mai mult decât ne-am putea imagina și totuși aceasta să nu se lasă dărâmată de ce i s-a întâmplat. Pe de altă parte, o persoană sensibilă, poate ajunge devastată de suferințe care pentru altcineva pot părea minore. Ce vreau să spun, este că nimeni nu a trecut prin viață, dintr-o fericire în alta. Chiar dacă persoanele optimiste găsesc ceva bun aproape în orice rău care li se întâmplă și își revin mai ușor, nici acestea nu sunt scutite de suferințe. Dumnezeu ne oferă har tuturor celor care ne încredem în El ca să putem trece prin situațiile grele. Multe suferințe din viețile noastre sunt cauzate de alte persoane, care nu vor să facă voia Lui Dumnezeu, ci aleg să trăiască în păcat și să îi rănească pe cei de lângă ei prin deciziile și faptele lor rele. V-ați gândit vreodată, că atunci când cineva se poartă aspru cu noi, poate fi din cauză că trece printr-o situație dificilă, sau pentru că, altcineva i-a spus sau i-a făcut ceva rău? Fiecăruia dintre noi ni se întâmplă să nu ne comportăm cum ar trebui cu cineva, din cauză că suntem supărați sau răniți din alte cauze. Am putea tolera mai bine reacțiile dure sau faptele care ne dor și i-am ierta mai ușor pe cei care le fac, dacă ne întrebăm ce am fi făcut noi în locul lor și ne gândim că poate au probleme mai mari decât noi. Uneori este suficient să ne amintim ce știm deja despre trecutul sau situația prezentă a persoanei respective, ca să nu-i mai judecăm atât de aspru, sau chiar să avem milă pentru ei. Nici pe noi înșine nu ne judecăm corect de fiecare dată, de ce am crede că o putem face când este vorba de altcineva? Tot ce ține de firea umană este relativ și subiectiv. Doar Dumnezeu și Cuvântul Lui sunt adevărul și tot ce ne învață este standardul pe care trebuie să îl urmăm. Mintea noastră stochează tot ce ni se întâmplă, dar nu o face totdeauna cu acuratețe, ci influențat de experiențele trecute, starea emoțională și fizică în care ne aflăm, și inclusiv de dieta pe care o urmăm. Sunt foarte mulți factori care concură la starea noastră de bine. Dumnezeu ne-a creat pentru dragoste, bucurie, pace și tot ce este bun. Când trăim în frică, nemulțumire, ură, neliniște, stres și orice alte emoții negative produse de gândurile toxice, creierul nostru reacționează producând substanțe chimice nocive, care conduc la tot felul de dezechilibre care se soldează cu dureri și boli. În Romani 12:2, suntem îndemnați să ne transformăm prin înnoirea minții, prin Cuvântul Lui Dumnezeu. Noi trebuie să depunem efortul de a înlocui ceea ce am învățat trăind în lume, cu adevărul Scripturii, ca să avem o gândire sănătoasă, biblică, care să ne restaureze creierul și să facă întregul organism să funcționeze corect. Chiar dacă nu putem controla ce fac cei de lângă noi, Îl putem ruga pe Domnul să ne ajute să controlăm reacția pe care o avem la ce nu ne convine sau ne face rău. Știu din proprie experiență, că atunci când încerc să mă întreb ce poate fi în spatele cuvintelor sau faptelor celor care mă ofensează sau mă rănesc, sentimentul de compasiune mă ajută să trec mai ușor peste situație și să iert. Când nu iertăm, suferința este și mai mare și poate avea efecte de lungă durată. Orice eveniment, gând, imagine sau sunet care ne reamintește ce ni s-a întâmplat, va reproduce durerea inițială și vom retrăi ce ni s-a întâmplat, întărind amintirea acestuia stocată în mintea subconștientă. Domnul Isus ne-a dat cele mai perfecte și folositoare porunci și sfaturi. Orice facem contrar cuvintelor Lui, ne costă.
Cu cât înțelegem mai bine acest adevăr și alegem mila, compasiunea și dragostea pentru cei care ne greșesc, în locul emoțiilor negative cu atât putem fi mai fericiți și mai plăcuți Lui Dumnezeu. Când facem contrariul nu câștigă nimeni și cei mai mari perdanți suntem noi înșine. Cine ne-a greșit, poate nici nu știe că a făcut-o, pe când noi ne-am pierdut pacea și bucuria. Când alegem să răspundem cu dragoste și le facem bine celor care ne urăsc, ne păstrăm inima curată, pe placul Domnului și avem cele mai mari șanse să schimbăm în bine relația cu acele persoane. Rugăciunea este comunicare cu Dumnezeu și când Îi spunem Domnului ce ne doare, Îi dăm Lui povara și durerea pe care o avem, ne eliberăm și facem loc păcii, iertării și dragostei „agape”, care este sursa adevăratei fericiri. În Biblie sunt nenumărate exemple care ne arată că dragostea învinge ura, binele învinge răul și când facem ce ne conduce Duhul Sfânt să facem, învingem indiferent prin ce trebuie să trecem. Iată doar câteva din versetele care ne îndeamnă să alegem să facem ce este bine.
Când ne facem timp să fim atenți la cei din jur, putem deveni o binecuvântare pentru ei, prin gesturi simple sau cuvintele potrivite. Isus a spus că „este mai ferice să dai decât să primești” (Faptele Apostolilor 20:35b), tocmai pentru că satisfacția de a sluji sau dărui este mai mare decât bucuria de a primi și pentru că ai ceva folositor altcuiva. Dăruirea nu înseamnă doar bani. Putem dărui din timpul nostru, cuvinte calde, încurajări, afecțiune sau ce ne arată Duhul Sfânt ca are nevoie persoana pe care vrea s-o binecuvântăm. Dacă ascultăm de îndemnul de a dărui chiar când avem puțin, Domnul ne va binecuvânta și va înmulți ce ne-a rămas. În economia Lui Dumnezeu, prima dată dăruim, și apoi primim. Când slujim altora, chiar prin gesturi mici, ne mutăm atenția de la problemele noastre la soluțiile potrivite pentru cei pe care îi ajutăm. Suntem creați să ne simțim utili și să ne ajutăm unii de alții, tocmai de aceea slujirea din toată inima este plină de satisfacții. Dacă atunci când ne deranjează ceilalți participanți la trafic, alegem să ne rugăm pentru ei ca Domnul să-i ajute să fie mai atenți și să conducă mai bine, putem fi mai calmi și să ne păstrăm inimile curate. În orice situație, rugăciunea este cea mai bună soluție, prin care Îi dăm Domnului ce ne supără și primim puterea să răspundem corect, fără să păcătuim. Câmpul de misiune este peste tot unde întâlnim oameni, trebuie doar să ne uităm în jur și să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne arate ce putem face. Dacă dorim ca Dumnezeu să ne acorde milă, și nu ce merităm, trebuie ca și noi să acordăm milă celor care ne greșesc. Să nu ne grăbim să judecăm gesturile și cuvintele care ne deranjează, pentru că s-ar putea ca noi să fi spus primii ceva nepotrivit și să fi stârnit reacția celuilalt. Când alegem să înlocuim gândul egoist „cu mine cum rămâne?” cu „ce pot face ca să fiu o binecuvântare?” viețile noastre se pot schimba în bine și ne putem bucura mai mult de fiecare zi cu Isus. Când dorim să înțelegem prin ce trec cei de lângă noi, inimile noastre devin mai sensibile față de nevoile oamenilor și de ce așteaptă Dumnezeu de la noi. Ca urmare, vom putea zâmbi mai mult și îi vom putea ajuta pe mai mulți semeni ai noștri să-și găsească bucuria și mântuirea în Isus Cristos. Carmen Pușcaș
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
BLOG-URI ORDONATE CRONOLOGIC (Datele sunt în format LL/ZZ/AN) LUMINA ȘI ÎNTUNERICUL 9/24/2024 PUTEM AVEA BUCURIE ÎN ÎNCERCĂRI? 9/3/2024 RĂZBOAIE ȘI ZVONURI DE RĂZBOAIE 8/22/2024 SĂ TRĂIM ÎN LUMINA LUI ISUS 6/24/2024 DESCURAJAȚI SAU ÎNCURAJAȚI? 5/23/2024 CUM ÎL PUTEM ÎNVINGE PE DUȘMANUL NEVĂZUT 4/27/2024 DOAR ISUS NE-A PUTUT MÂNTUI 3/25/2024 CE EXEMPLU URMĂM? 2/26/2024 SURSA PĂCII 1/22/2024 UN NOU AN 1/1/2024 GLORIE LUI DUMNEZEU ÎN CELE PREA ÎNALTE... 12/15/2023 ESENȚA TRĂIRII CREȘTINE 11/22/2023 MOȘTENITORI AI LUI DUMNEZEU 10/24/2023 OARE NE-AM PĂRĂSIT DRAGOSTEA DINTÂI? 9/28/2023 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA ZI DE ZI? 8/28/2023 INIMA LUI DUMNEZEU 7/26/2023 IMPORTANȚA IERTĂRII 6/23/2023 E TIMPUL SĂ DOMNIM ÎN VIAȚĂ 4/25/2023 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 3/25/2023 DUMNEZEU NE VREA BINELE 2/28/2023 BINECUVÂNTARE ȘI PROSPERITATE 1/21/2023 PERSPECTIVA CREȘTINULUI 12/30/2022 AUZIȚI CLOPOTELE? 12/15/2022 BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 11/28/2022 CE NE UMPLE INIMILE? 10/25/2022 VIAȚA DIN ABUNDENȚĂ 9/18/2022 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 8/15/2022 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 6/27/2022 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 ÎNVINGĂTORI SAU ÎNVINȘI? 3/18/2022 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 2/22/2022 SELAH 1/01/2022 NAȘTEREA LUI ISUS CRISTOS, MÂNTUITORUL NOSTRU 12/14/2021 VICTORIE ÎN NECAZURI 11/10/2021 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA TA,CU TOT SUFLETUL TĂU ȘI CU TOT CUGETUL TĂU” 9/10/2021 CONSTANTE ȘI VARIABILE 8/19/2021 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 7/23/2021 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 6/17/2021 DOAMNE IARTĂ-NE, PRECUM IERTĂM ȘI NOI 5/28/2021 CÂND RĂSPUNSUL LA RUGĂCIUNE ESTE ALTUL DECÂT CEL AȘTEPTAT 5/6/2021 ESTE UȘOR SĂ NU PĂCĂTUIM CÂND TOTUL NE MERGE BINE 4/8/2021 JOCUL ÎNVINOVĂȚIRII 3/19/2021 SĂ FIM PURTĂTORII PĂCII LUI ISUS 1/26/2021 PUTEM SĂ NE BUCURĂM ÎN CIRCUMSTANȚE DIFICILE? 1/5/2021 „VENIȚI LA MINE!” 12/8/2020 MULȚUMIREA 11/23/2020 CE ESTE VIAȚA 10/31/2020 SĂ NE APROPIEM DE DUMNEZEU ȘI EL SE VA APROPIA DE NOI 9/18/2020 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 PUTEM ALEGE CE PRIMIM? 07/24/2020 AZI ALEG BUCURIA 6/23/2020 STRESUL LUMII ȘI EMOȚIILE NOASTRE 5/27/2020 CHINURILE NAȘTERII GUVERNULUI UNIC MONDIAL 5/12/2020 CERCETAȚI DUHURILE ȘI TOATE LUCRURILE 4/22/2020 ADEVĂRATA PACE! 4/1/2020 CUM SĂ NE PĂSTRĂM PACEA ȘI BUCURIA 3/17/2020 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 2/28/2020 DUMNEZEU ȘTIE! 1/14/2020 ISUS A VENIT ÎN LUME 12/23/2019 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 ESTE DIN NOU TOAMNĂ 9/30/2019 DE CE NU NE SIMȚIM TOTDEAUNA VICTORIOȘI? 7/18/2019 LUCRURILE MICI... 7/2/2019 POATE ESTE TIMPUL PENTRU O SCHIMBARE 5/16/2019 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 AȚI FOST VREODATĂ ÎNTR-UN „JUG NEPOTRIVIT”? 2/2/2019 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 1/15/2019 LUPTA DE ZI CU ZI 12/4/2018 FIUL RISIPITOR 10/11/2018 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 4/28/2018 ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 2/21/18 VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 2/15/2018 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 2/15/2018 DE CE SĂ FIM RĂBDĂTORI ȘI CALMI? 1/11/2018 BUCURIA ÎN DOMNUL ESTE SURSA TĂRIEI NOASTRE 12/8/2017 UNGEREA DUHULUI SFÂNT 29/11/2017 DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 11/13/2017 PECETEA DUHULUI SFÂNT 9/18/2017 BOTEZUL ÎN APĂ ESTE O PORUNCĂ SAU O OPȚIUNE? 8/26/2017 FRICA SĂNĂTOASĂ VERSUS FRICA NESĂNĂTOASĂ 7/13/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 6/13/2017 PACEA ÎN ISUS 5/26/2017 ÎN CE/CINE NE ÎNCREDEM? 5/16/2017 DACĂ TRĂIM PRIN DUHUL SĂ ȘI UMBLĂM PRIN DUHUL 4/7/2017 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 TOȚI AM PRIMIT „HAR DUPĂ HAR” 2/24/2017 PE CINE A COSTAT MAI MULT? 1/28/2017 NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ 1/26/2017 ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU! 1/11/2017 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 11/27/2016 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 11/9/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 10/14/2016 RĂZBOIUL DINTRE DUMNEZEU ȘI SATAN, OMUL FIIND LA MIJLOC 10/7/2016 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 9/24/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ COPIILOR SĂI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 9/10/2016 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 9/7/2016 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ? 8/24/2016 „UMBLAREA PE APE” 8/23/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 8/20/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 7/25/2016 DE CE NE RUGĂM? 6/30/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 6/4/2016 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 5/26/2016 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 3/10/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 AVEM NEVOIE DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU 1/25/2016 PREȚUL SEPARĂRII DE DUMNEZEU 1/20/2016 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 LIBERI ÎN ISUS 8/21/2015 CRISTOS ÎN NOI, NĂDEJDEA SLAVEI! 8/13/2015 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 LA UN NIVEL NOU... CERINȚE NOI 8/13/2015 BLOG-URI PE CATEGORII ADEVĂR BIBLIC ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 BIBLIA, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 11/28/2022 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 11/9/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 10/14/2016 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA ZI DE ZI? 8/28/2023 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 5/26/2016 BUCURIE AZI ALEG BUCURIA 6/23/2020 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 CUM SĂ NE PĂSTRĂM PACEA ȘI BUCURIA 3/17/2020 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 MULȚUMIREA 11/23/2020 PUTEM SĂ NE BUCURĂM ÎN CIRCUMSTANȚE DIFICILE? 1/5/2021 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 PUTEM AVEA BUCURIE ÎN ÎNCERCĂRI? 9/3/2024 SURSA PĂCII 1/22/2024 CREDINȚĂ, ÎNCREDERE CONSTANTE ȘI VARIABILE 8/19/2021 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ? 8/24/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 9/24/2016 DESCURAJAȚI SAU ÎNCURAJAȚI? 5/23/2024 ÎN CE/CINE NE ÎNCREDEM? 5/16/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 6/13/2017 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 8/15/2022 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 „UMBLAREA PE APE” 8/23/2016 DUMNEZEU TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT AVEM NEVOIE DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU 1/25/2016 CRISTOS ÎN NOI, NĂDEJDEA SLAVEI! 8/13/2015 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 DUMNEZEU NE VREA BINELE 2/28/2023 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 DOAR ISUS NE-A PUTUT MÂNTUI 3/25/2024 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 6/27/2022 DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ COPIILOR SĂI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 9/10/2016 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 2/28/2020 DUMNEZEU ȘTIE! 1/14/2020 INIMA LUI DUMNEZEU 7/26/2023 ISUS A VENIT ÎN LUME 12/23/2019 ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU! 1/11/2017 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 LIBERI ÎN ISUS 8/21/2015 PACEA ÎN ISUS 5/26/2017 PREȚUL SEPARĂRII DE DUMNEZEU 1/20/2016 RĂZBOIUL DINTRE DUMNEZEU ȘI SATAN, OMUL FIIND LA MIJLOC 10/7/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 „VENIȚI LA MINE!” 12/8/2020 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 3/10/2016 HARUL TOȚI AM PRIMIT „HAR DUPĂ HAR” 2/24/2017 PE CINE A COSTAT MAI MULT? 1/28/2017 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 PERSEVERENȚĂ ȘI TĂRIE SPIRITUALĂ ADEVĂRATA PACE! 4/1/2020 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 2/21/18 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 2/15/2018 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 CUM ÎL PUTEM ÎNVINGE PE DUȘMANUL NEVĂZUT 4/27/2024 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 6/17/2021 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 ESTE UȘOR SĂ NU PĂCĂTUIM CÂND TOTUL NE MERGE BINE 4/8/2021 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 2/22/2022 ÎNVINGĂTORI SAU ÎNVINȘI? 3/18/2022 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 LUPTA DE ZI CU ZI 12/4/2018 RĂZBOAIE ȘI ZVONURI DE RĂZBOAIE 8/22/2024 SĂ FIM PURTĂTORII PĂCII LUI ISUS 1/26/2021 SĂ TRĂIM ÎN LUMINA LUI ISUS 6/24/2024 SELAH 1/01/2022 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 VICTORIE ÎN NECAZURI 11/10/2021 RUGĂCIUNEA CÂND RĂSPUNSUL LA RUGĂCIUNE ESTE ALTUL DECÂT CEL AȘTEPTAT 5/6/2021 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 7/25/2016 DE CE NE RUGĂM? 6/30/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 TEME VARIATE AUZIȚI CLOPOTELE? 12/15/2022 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 GLORIE LUI DUMNEZEU ÎN CELE PREA ÎNALTE... 12/15/2023 JOCUL ÎNVINOVĂȚIRII 19/03/2021 LUMINA ȘI ÎNTUNERICUL 9/24/2024 MOȘTENITORI AI LUI DUMNEZEU 10/24/2023 POATE ESTE TIMPUL PENTRU O SCHIMBARE 5/16/2019 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 3/25/2023 UN NOU AN 1/1/2024 TRĂIRE CREȘTINĂ ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 AȚI FOST VREODATĂ ÎNTR-UN „JUG NEPOTRIVIT”? 2/2/2019 BINECUVÂNTARE ȘI PROSPERITATE 1/21/2023 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 CE ESTE VIAȚA 10/31/2020 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 9/7/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 6/4/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 DOAMNE IARTĂ-NE, PRECUM IERTĂM ȘI NOI 5/28/2021 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 E TIMPUL SĂ DOMNIM ÎN VIAȚĂ 4/25/2023 ESENȚA TRĂIRII CREȘTINE 11/22/2023 IMPORTANȚA IERTĂRII 6/23/2023 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 LA UN NIVEL NOU... CERINȚE NOI 8/13/2015 FIUL RISIPITOR 10/11/2018 NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ 1/26/2017 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 11/27/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 OARE NE-AM PĂRĂSIT DRAGOSTEA DINTÂI? 9/28/2023 PERSPECTIVA CREȘTINULUI 12/30/2022 PUTEM ALEGE CE PRIMIM? 07/24/2020 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 7/23/2021 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA TA,CU TOT SUFLETUL TĂU ȘI CU TOT CUGETUL TĂU” 9/10/2021 STRESUL LUMII ȘI EMOȚIILE NOASTRE 5/27/2020 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 8/20/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 VIAȚA DIN ABUNDENȚĂ 9/18/2022 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 1/15/2019 VINDECARE VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 2/15/2018 Arhive
September 2024
Categorii
All
|