Cum ne putem păstra pacea și bucuria când lumea se prăbușește în jurul nostru? Dacă ascultăm ce spune mass-media și cei din jur, care sunt deja panicați, ne putem pierde calmul foarte ușor.
Iată două versete foarte potrivite pentru acum. Primul este din Isaia:
Parafrazat putem spune că pe cel care se concentrează pe Domnul și se încrede în El, Domnul îl va păzi în pace deplină. Dacă ne lăsăm mintea și inima să se concentreze pe probleme și pe toate scenariile produse de frică, nu vom putea avea pace. Dar dacă refuzăm frustrarea, îngrijorarea și disperarea, pentru că alegem să credem că același Dumnezeu care a avut grijă de noi când lucrurile mergeau mai bine, va continua să ne poarte de grijă și când vremurile sunt grele, vom putea avea pace deplină. Dacă avem nevoie, Domnul poate înmulți ceea ce avem, inclusiv, pâinea, laptele, combustibilul și chiar banii. Dacă nu avem nimic care să poată fi multiplicat, Domnul ne poate trimite ce ne trebuie prin intermediul cuiva sau printr-o minune, așa cum i-a trimis pe corbi să-i ducă mâncare lui Ilie (1 Împărați 17:4-6) sau cum l-a trimis pe Ilie la văduva din Sarepta și la fiul ei (1 Împărați 17:8-16) și pentru că Domnul a multiplicat uleiul și făina, toți trei au avut hrană până s-a încheiat seceta. Diavolul și cei din lume s-ar bucura să ne vadă panicați și plini de frică. Dar Dumnezeu vrea să avem deplină încredem în El că dorește tot ce este cel mai bine pentru noi. A dispera este egal cu a ne îndoi de Dumnezeu. Disperarea este o insultă la adresa Tatălui ceresc și a capacității Lui de a ne purta de grijă, și ne face să păcătuim. Fără credință, este imposibil să Îi fim plăcuți Lui Dumnezeu, tocmai pentru că credința este încredere. Când ne încredem în Dumnezeu, nimic nu este imposibil.
Modul corect de gândire este o sursă de tărie fizică dar și spirituală. Când alegem să ne încredem în Dumnezeu, să fim mulțumitori și să-L lăudăm, indiferent cât de tumultoase sunt apele vieții, putem naviga conduși de Domnul și având pacea și Lui! Dacă avem inima plină de tristețe și teamă, nu ne putem încrede în îndemnurile ei. Dar dacă inima ne este plină de bucurie și este convinsă că Dumnezeu știe ce este mai bine pentru noi și ne încredem total în El, atunci îndemnurile ei vor fi corecte. Nu suntem doar trup de carne. Acest trup va trece, dar ființa noastră spirituală este veșnică. Duhul sau omul nostru interior, trebuie să se hrănească cu Cuvântul Lui Dumnezeu și să se încreadă în Duhul Sfânt care ne-a fost dat ca să ne fie Mângâietor, Ajutor și Tărie. El este Dumnezeu cu noi. Când alegem să ne bucurăm și să avem credință în Dumnezeu, suntem în cel mai bun și sigur loc posibil. De ce să ne temem ca și cum nu am avea nicio speranță și niciun Domn? Nu suntem orfani. Dacă am fost născuți din nou, suntem copiii Dumnezeului Atotputernic! Haideți să trăim prin credință, nu prin vedere și să nu uităm niciodată versetele de mai jos:
Acesta este adevărul indiferent dacă avem sau nu probleme, dacă lumea din jurul nostru este prosperă sau pare că totul se prăbușește în jur. Dacă ne încredem în Domnul, căutăm mai întâi Împărăția Lui și vrem să facem doar voia Lui, Domnul ne va purta de grijă. Eli Cockrell Alte articole sugerate: De unde vine tăria creștinului? Încrede-te în Domnul
0 Comments
Mulți oameni așteaptă cu nerăbdare răpirea, inclusiv eu, și căutăm semne care ar putea arăta apropierea venirii Domnului. De când a început această pandemie, mulți se întreabă dacă este una dintre ciumele menționate în Luca 21:11 sau dacă face parte din profețiile celor patru călăreți din Apocalipsa 6. Eu personal nu cred că este așa. Cu toate acestea, cred că este posibil să fim martori la „durerile nașterii” sistemului unic de conducere mondial. Nu cred că guvernul global condus de Anticrist va apărea dintr-o dată . Este foarte probabil ca prima dată să fie creat sistemul de conducere și după ce va începe să funcționeze, să se ridice și Anticrist-ul la putere. Cred că versetele din Daniel arată că vor fi trei lideri răi care trebuie să fie înlăturați de la putere înainte ca demonicul Anticrist să ajungă să conducă lumea (Daniel 7:7-8). Ceea ce se întâmplă acum are efecte la nivel global și mulți sunt de părere că este o criză fabricată. Nu știu dacă a fost născocită doar de chinezi sau aceștia au cooperat cu anumite grupuri de interese care doresc să răstoarne conducerea SUA, sau este „opera” altor grupări sau entități, dar două lucruri sunt certe: acest lucru a fost permis de Domnul și diavolul este adevăratul autor, oamenii fiind doar pionii lui. Prostituata (Apocalipsa 17:1-18) care este „purtată” de fiară este de fapt „rețeaua umană”, pusă în mișcare de rețeaua demonică. Mulți vor să o numească „taina Babilonului”. Dar ea este prostituata umanității, formată din corupții lumii care și-au vândut sufletul pentru bogății, influență și putere. Misterul la care face referire Apocalipsa 17, este relația dintre prostituată și fiară, precum și identitatea fiecăruia dintre ei. Deci, ce ar trebui să facem dacă această lume se îndreaptă spre și mai mult rău? Cred că toți creștinii trebuie să rămânem credincioși adevărului și dreptății. Dacă noi nu vom apăra dreptatea, cine o va face? Nu trebuie să ne ascundem capetele în nisip și nici să visăm că Isus ne va scoate de aici și nu avem de ce să ne facem griji. Această atitudine este contrară Bibliei și lipsită de înțelepciune. Trebuie să rămânem verticali (și, de asemenea, să ne rugăm) pentru cei care se vor naște, pentru vârstnici, copii și chiar pentru noi înșine. Ați remarcat versetele din Vechiul Testament, unde Domnul spune că a avut oameni „cu semnul pe frunte”?
Dumnezeu nu este deloc mulțumit de apatie și nepăsare. Ați observat că judecata a început mai întâi cu Casa Lui Dumnezeu? Este important să ne pese de ce se întâmplă în jurul nostru și să fim responsabili. Noi trebuie să iubim oamenii și să predicăm Evanghelia până la sfârșit. Dacă vom trăi suficient de mult, vom vedea cum „noua ordine globală” va începe să conducă lumea. Guvernul mondial va încerca să păcălească națiunile să i se alăture, așa cum a făcut Uniunea Europeană, care promitea prosperitate și multe beneficii viitorilor membrii; sau va impune sancțiuni și embargouri țărilor care i se vor opune, până când nu vor mai avea de ales și vor trebui să cedeze. Nu pot decât să presupun ce va fi, dar este cert că într-un fel sau altul, se va întâmpla. Și ca multe momente grele din istorie, cei care vor trăi în acele vremuri vor trebui să le facă față. În Matei 24:3-32, Marcu 13:5-24 și Luca 21:7-28 putem citi despre ce va veni peste credincioși înainte ca Domnul să vină să-și ridice sfinții la cer. Din 2 Tesaloniceni 2:1-11 aflăm ce trebuie să se întâmple mai întâi. Apocalipsa 13:4-8 spune despre intervalul de timp în care celui rău i se va permite să conducă inclusiv peste creștini, ceea ce este confirmat și de Daniel 7:23-25. Ca și creștini, trebuie să rămânem în Cuvântul Lui Dumnezeu. Pare că este foarte departe timpul când Bibliile vor ajunge ilegale, dar ce s-a întâmplat cu Covid 19, ne arată că lucrurile se pot schima dramatic de la o zi la alta. Indiferent ce va fi, este spre binele nostru să avem Cuvântul Lui Dumnezeu implantat în inimile noastre. Trebuie să ne apropiem tot mai mult de Domnul și să avem o relație strânsă cu El. Ne confruntăm cu vremuri incerte, dar Isus Cristos este siguranța noastră. Avem nevoie de îndrumarea Domnului, acum mai mult ca niciodată. Eli. Cockrell Articole de pe acest site care sunt corelate cu acest blog: FIARA STACOJIE ȘI BABILONUL CEL MARE, MAMA PROSTITUATELOR ȘI A URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI SE POATE CA RĂPIREA SĂ AIBĂ LOC AZI? RĂPIREA MID-TRIBULAȚIONISTĂ, DE CE 3 ANI ȘI JUMĂTATE? APOSTAZIA - LEPĂDAREA DE CREDINȚĂ |
BLOG-URI ORDONATE CRONOLOGIC (Datele sunt în format LL/ZZ/AN) PUTEM AVEA BUCURIE ÎN ÎNCERCĂRI? 9/3/2024 RĂZBOAIE ȘI ZVONURI DE RĂZBOAIE 8/22/2024 SĂ TRĂIM ÎN LUMINA LUI ISUS 6/24/2024 DESCURAJAȚI SAU ÎNCURAJAȚI? 5/23/2024 CUM ÎL PUTEM ÎNVINGE PE DUȘMANUL NEVĂZUT 4/27/2024 DOAR ISUS NE-A PUTUT MÂNTUI 3/25/2024 CE EXEMPLU URMĂM? 2/26/2024 SURSA PĂCII 1/22/2024 UN NOU AN 1/1/2024 GLORIE LUI DUMNEZEU ÎN CELE PREA ÎNALTE... 12/15/2023 ESENȚA TRĂIRII CREȘTINE 11/22/2023 MOȘTENITORI AI LUI DUMNEZEU 10/24/2023 OARE NE-AM PĂRĂSIT DRAGOSTEA DINTÂI? 9/28/2023 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA ZI DE ZI? 8/28/2023 INIMA LUI DUMNEZEU 7/26/2023 IMPORTANȚA IERTĂRII 6/23/2023 E TIMPUL SĂ DOMNIM ÎN VIAȚĂ 4/25/2023 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 3/25/2023 DUMNEZEU NE VREA BINELE 2/28/2023 BINECUVÂNTARE ȘI PROSPERITATE 1/21/2023 PERSPECTIVA CREȘTINULUI 12/30/2022 AUZIȚI CLOPOTELE? 12/15/2022 BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 11/28/2022 CE NE UMPLE INIMILE? 10/25/2022 VIAȚA DIN ABUNDENȚĂ 9/18/2022 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 8/15/2022 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 6/27/2022 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 ÎNVINGĂTORI SAU ÎNVINȘI? 3/18/2022 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 2/22/2022 SELAH 1/01/2022 NAȘTEREA LUI ISUS CRISTOS, MÂNTUITORUL NOSTRU 12/14/2021 VICTORIE ÎN NECAZURI 11/10/2021 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA TA,CU TOT SUFLETUL TĂU ȘI CU TOT CUGETUL TĂU” 9/10/2021 CONSTANTE ȘI VARIABILE 8/19/2021 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 7/23/2021 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 6/17/2021 DOAMNE IARTĂ-NE, PRECUM IERTĂM ȘI NOI 5/28/2021 CÂND RĂSPUNSUL LA RUGĂCIUNE ESTE ALTUL DECÂT CEL AȘTEPTAT 5/6/2021 ESTE UȘOR SĂ NU PĂCĂTUIM CÂND TOTUL NE MERGE BINE 4/8/2021 JOCUL ÎNVINOVĂȚIRII 3/19/2021 SĂ FIM PURTĂTORII PĂCII LUI ISUS 1/26/2021 PUTEM SĂ NE BUCURĂM ÎN CIRCUMSTANȚE DIFICILE? 1/5/2021 „VENIȚI LA MINE!” 12/8/2020 MULȚUMIREA 11/23/2020 CE ESTE VIAȚA 10/31/2020 SĂ NE APROPIEM DE DUMNEZEU ȘI EL SE VA APROPIA DE NOI 9/18/2020 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 PUTEM ALEGE CE PRIMIM? 07/24/2020 AZI ALEG BUCURIA 6/23/2020 STRESUL LUMII ȘI EMOȚIILE NOASTRE 5/27/2020 CHINURILE NAȘTERII GUVERNULUI UNIC MONDIAL 5/12/2020 CERCETAȚI DUHURILE ȘI TOATE LUCRURILE 4/22/2020 ADEVĂRATA PACE! 4/1/2020 CUM SĂ NE PĂSTRĂM PACEA ȘI BUCURIA 3/17/2020 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 2/28/2020 DUMNEZEU ȘTIE! 1/14/2020 ISUS A VENIT ÎN LUME 12/23/2019 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 ESTE DIN NOU TOAMNĂ 9/30/2019 DE CE NU NE SIMȚIM TOTDEAUNA VICTORIOȘI? 7/18/2019 LUCRURILE MICI... 7/2/2019 POATE ESTE TIMPUL PENTRU O SCHIMBARE 5/16/2019 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 AȚI FOST VREODATĂ ÎNTR-UN „JUG NEPOTRIVIT”? 2/2/2019 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 1/15/2019 LUPTA DE ZI CU ZI 12/4/2018 FIUL RISIPITOR 10/11/2018 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 4/28/2018 ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 2/21/18 VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 2/15/2018 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 2/15/2018 DE CE SĂ FIM RĂBDĂTORI ȘI CALMI? 1/11/2018 BUCURIA ÎN DOMNUL ESTE SURSA TĂRIEI NOASTRE 12/8/2017 UNGEREA DUHULUI SFÂNT 29/11/2017 DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 11/13/2017 PECETEA DUHULUI SFÂNT 9/18/2017 BOTEZUL ÎN APĂ ESTE O PORUNCĂ SAU O OPȚIUNE? 8/26/2017 FRICA SĂNĂTOASĂ VERSUS FRICA NESĂNĂTOASĂ 7/13/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 6/13/2017 PACEA ÎN ISUS 5/26/2017 ÎN CE/CINE NE ÎNCREDEM? 5/16/2017 DACĂ TRĂIM PRIN DUHUL SĂ ȘI UMBLĂM PRIN DUHUL 4/7/2017 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 TOȚI AM PRIMIT „HAR DUPĂ HAR” 2/24/2017 PE CINE A COSTAT MAI MULT? 1/28/2017 NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ 1/26/2017 ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU! 1/11/2017 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 11/27/2016 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 11/9/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 10/14/2016 RĂZBOIUL DINTRE DUMNEZEU ȘI SATAN, OMUL FIIND LA MIJLOC 10/7/2016 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 9/24/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ COPIILOR SĂI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 9/10/2016 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 9/7/2016 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ? 8/24/2016 „UMBLAREA PE APE” 8/23/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 8/20/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 7/25/2016 DE CE NE RUGĂM? 6/30/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 6/4/2016 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 5/26/2016 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 3/10/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 AVEM NEVOIE DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU 1/25/2016 PREȚUL SEPARĂRII DE DUMNEZEU 1/20/2016 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 LIBERI ÎN ISUS 8/21/2015 CRISTOS ÎN NOI, NĂDEJDEA SLAVEI! 8/13/2015 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 LA UN NIVEL NOU... CERINȚE NOI 8/13/2015 BLOG-URI PE CATEGORII ADEVĂR BIBLIC ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 BIBLIA, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 11/28/2022 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 11/9/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 10/14/2016 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA ZI DE ZI? 8/28/2023 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 5/26/2016 BUCURIE AZI ALEG BUCURIA 6/23/2020 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 CUM SĂ NE PĂSTRĂM PACEA ȘI BUCURIA 3/17/2020 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 MULȚUMIREA 11/23/2020 PUTEM SĂ NE BUCURĂM ÎN CIRCUMSTANȚE DIFICILE? 1/5/2021 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 PUTEM AVEA BUCURIE ÎN ÎNCERCĂRI? 9/3/2024 SURSA PĂCII 1/22/2024 CREDINȚĂ, ÎNCREDERE CONSTANTE ȘI VARIABILE 8/19/2021 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ? 8/24/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 9/24/2016 DESCURAJAȚI SAU ÎNCURAJAȚI? 5/23/2024 ÎN CE/CINE NE ÎNCREDEM? 5/16/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 6/13/2017 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 8/15/2022 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 „UMBLAREA PE APE” 8/23/2016 DUMNEZEU TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT AVEM NEVOIE DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU 1/25/2016 CRISTOS ÎN NOI, NĂDEJDEA SLAVEI! 8/13/2015 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 DUMNEZEU NE VREA BINELE 2/28/2023 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 DOAR ISUS NE-A PUTUT MÂNTUI 3/25/2024 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 6/27/2022 DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ COPIILOR SĂI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 9/10/2016 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 2/28/2020 DUMNEZEU ȘTIE! 1/14/2020 INIMA LUI DUMNEZEU 7/26/2023 ISUS A VENIT ÎN LUME 12/23/2019 ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU! 1/11/2017 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 LIBERI ÎN ISUS 8/21/2015 PACEA ÎN ISUS 5/26/2017 PREȚUL SEPARĂRII DE DUMNEZEU 1/20/2016 RĂZBOIUL DINTRE DUMNEZEU ȘI SATAN, OMUL FIIND LA MIJLOC 10/7/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 „VENIȚI LA MINE!” 12/8/2020 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 3/10/2016 HARUL TOȚI AM PRIMIT „HAR DUPĂ HAR” 2/24/2017 PE CINE A COSTAT MAI MULT? 1/28/2017 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 PERSEVERENȚĂ ȘI TĂRIE SPIRITUALĂ ADEVĂRATA PACE! 4/1/2020 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 2/21/18 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 2/15/2018 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 CUM ÎL PUTEM ÎNVINGE PE DUȘMANUL NEVĂZUT 4/27/2024 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 6/17/2021 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 ESTE UȘOR SĂ NU PĂCĂTUIM CÂND TOTUL NE MERGE BINE 4/8/2021 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 2/22/2022 ÎNVINGĂTORI SAU ÎNVINȘI? 3/18/2022 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 LUPTA DE ZI CU ZI 12/4/2018 RĂZBOAIE ȘI ZVONURI DE RĂZBOAIE 8/22/2024 SĂ FIM PURTĂTORII PĂCII LUI ISUS 1/26/2021 SĂ TRĂIM ÎN LUMINA LUI ISUS 6/24/2024 SELAH 1/01/2022 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 VICTORIE ÎN NECAZURI 11/10/2021 RUGĂCIUNEA CÂND RĂSPUNSUL LA RUGĂCIUNE ESTE ALTUL DECÂT CEL AȘTEPTAT 5/6/2021 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 7/25/2016 DE CE NE RUGĂM? 6/30/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 TEME VARIATE AUZIȚI CLOPOTELE? 12/15/2022 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 GLORIE LUI DUMNEZEU ÎN CELE PREA ÎNALTE... 12/15/2023 JOCUL ÎNVINOVĂȚIRII 19/03/2021 MOȘTENITORI AI LUI DUMNEZEU 10/24/2023 POATE ESTE TIMPUL PENTRU O SCHIMBARE 5/16/2019 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 3/25/2023 UN NOU AN 1/1/2024 TRĂIRE CREȘTINĂ ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 AȚI FOST VREODATĂ ÎNTR-UN „JUG NEPOTRIVIT”? 2/2/2019 BINECUVÂNTARE ȘI PROSPERITATE 1/21/2023 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 CE ESTE VIAȚA 10/31/2020 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 9/7/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 6/4/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 DOAMNE IARTĂ-NE, PRECUM IERTĂM ȘI NOI 5/28/2021 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 E TIMPUL SĂ DOMNIM ÎN VIAȚĂ 4/25/2023 ESENȚA TRĂIRII CREȘTINE 11/22/2023 IMPORTANȚA IERTĂRII 6/23/2023 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 LA UN NIVEL NOU... CERINȚE NOI 8/13/2015 FIUL RISIPITOR 10/11/2018 NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ 1/26/2017 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 11/27/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 OARE NE-AM PĂRĂSIT DRAGOSTEA DINTÂI? 9/28/2023 PERSPECTIVA CREȘTINULUI 12/30/2022 PUTEM ALEGE CE PRIMIM? 07/24/2020 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 7/23/2021 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA TA,CU TOT SUFLETUL TĂU ȘI CU TOT CUGETUL TĂU” 9/10/2021 STRESUL LUMII ȘI EMOȚIILE NOASTRE 5/27/2020 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 8/20/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 VIAȚA DIN ABUNDENȚĂ 9/18/2022 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 1/15/2019 VINDECARE VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 2/15/2018 Arhive
September 2024
Categorii
All
|