Noi comunicăm cu Dumnezeu prin rugăciune. Suntem chemați și creați ca să ne rugăm neîntrerupt. Prin rugăciune, suntem în legătură cu Duhul Sfânt, îi cerem sfatul și El ni-l oferă. Doar așa putem lua decizii corecte, să gândim biblic, să ne transformăm mintea, să ne vindecăm creierul și să ne sfârșim alergarea în brațele Lui Isus. Lumea științei aprobă tot mai mult adevărul că omul este creat ca să comunice non-stop cu „sursa” ( adică Creatorul) lui. Chiar dacă studiile nu admit adevărul complet, noi știm că sursa este Dumnezeu. Pavel ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat, la orice oră, fără deosebire și s-o facem cu toată insistența! Și ne mai îndeamnă ceva foarte important: - să trăim într-o stare de bucurie. Bucuria și rugăciunea sunt prieteni foarte buni. Adevărata bucurie, sinceră, deplină, de durată o experimentăm doar prin Duhul Sfânt, când intrăm în prezența Domnului. Nu putem intra în prezența Domnului decât prin rugăciune și închinare. Rugăciunea sinceră, insistentă, de laudă la adresa Domnului și mulțumire pentru tot ce este și face în viețile noastre, ne aduce în prezența Domnului.
Dacă nu simțim nevoia să ne rugăm, să comunicăm cu Dumnezeu, Tatăl nostru, e timpul să ne întrebăm ce nu este în regulă. Ca și creștini este normal să dorim să comunicăm cu Domnul și Creatorul nostru, așa cum simțim nevoia să comunicăm cu cei dragi. Dorința de a-i spune lui Dumnezeu ce ne bucură sau ne întristează, ce probleme avem sau ce victorii, este esența vieții de creștin. Fără această părtășie, nu putem fii copiii Lui Dumnezeu. Doamne te rugăm crește-ne pasiunea și dorința de a petrece timp cu Tine, de a te cunoaște mai mult prin studiul scripturii, rugăciune și închinare și de a fi tot mai mult asemeni Ție. Mulțumim! Slavă Ție! Carmen Pușcaș
0 Comments
Am auzit multe predici de-a lungul anilor despre neputința de a te opune păcatului și ce mari păcătoși suntem, noi creștinii. Versetele folosite ca bază, erau ce spunea Pavel în capitolul 7 din epistola către Romani. Slavă Domnului că nu acesta este adevărul în Cristos, ci doar una dintre încercările predicatorilor de a face audiența să se simtă bine... chiar dacă ascultătorii nu trăiesc la nivelul cerințelor Bibliei.
Deci, putem trăi curat, fără păcat? Adică, putem învinge cu adevărat ispitele și păcatul? Dumnezeu este drept și corect. El nu ne pretinde nimic, pentru care nu ne-a dat tot ce avem nevoie, ca să putem împlini. Dacă n-am putea trăi liberi de păcat, nu ne-ar fi cerut s-o facem. Știm că Fiul Său, Isus Cristos a venit să trăiască pe pământ într-o fire asemănătoare cu a noastră, ca să ne pună la dispoziție modelul perfect de viață, dar și uneltele necesare ca să trăim în neprihănire. Cu cât înțelegem mai bine cine suntem în Cristos, păcătuim mai puțin. Cu cât ne dorim mai mult să-i facem plăcere Lui Dumnezeu, cu atât mai mult vom învinge ispitele. Dar haideți să analizăm puțin ce spune Pavel.
Legea pe care a primit-o Moise de la Dumnezeu pentru poporul Său, nu poate fi împlinită doar prin puterea firii pământești, care e robită legii păcatului. Despre asta vorbește Pavel. Nu e posibil să trăim viața de credință fără puterea și călăuzirea Duhului Sfânt. Dacă am analiza doar acest capitol, am putea trage concluzia că Pavel erau un mare păcătos. Și atunci, cum le-a putut scrie corintenilor să îl considere un exemplu demn de urmat? (1 Corinteni 4:16, „De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele.”; 1 Corinteni 11:1, „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Cristos.”) De fapt, Pavel se identifică cu creștinii disperați că nu pot renunța la vechiul stil de viață, păcătos, dinaintea convertirii, doar pentru a le da și soluția la problema lor.
Dacă doar la nivelul minții vrem să-L urmăm pe Cristos, nu avem nicio șansă. Dar dacă trăim conduși de Duhul Sfânt, care după nașterea din nou e unit cu duhul nostru, vom trăi. Vom ști că este așa, pentru că nu vom mai fi atrași de lucrurile lumii, de ceea ce ne plăcea înainte, dimpotrivă, ne mirăm că ne-au putut atrage vreodată.
Nu mai suntem robi al păcatului, ci copiii înfiați ai Lui Dumnezeu. Dar lupta nu se încheie aici. Zilnic ne luptăm cu firea pământească, ca s-o ținem sub ascultarea de Duhul Sfânt. Așa cum spune și Pavel în,
Cu cât studiem mai mult Cuvântul Lui Dumnezeu, cerând ajutorul Duhului Sfânt ca să-l înțelegem și să-l facă să devină „viu și lucrător” în noi, cu atât vom știi mai bine ce așteaptă Dumnezeu de la noi ca să-i facem pe plac și ce trebuie să facem ca să fim transformați prin înnoirea minții noastre. Când identificăm ce trebuie să schimbăm în noi, sau un păcat la care n-am reușit să renunțăm, ce putem face? În primul rând e nevoie să aflăm ce spune Scriptura pe acea temă, așa că vom căuta versetele referitoare la acel subiect. Apoi, după ce am recunoscut că avem o problemă, și admitem că trebuie să ne schimbăm, ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne ajute și să ne dea determinarea să luptăm până la victorie. Pentru aceasta, este esențial să ne punem de acord cu ce spune Dumnezeu pe tema respectivă, pentru a ne schimba mintea și felul de gândire. Vom scrie versetele respective, și vom medita asupra lor zilnic. De ce? Pentru că Cuvântul Lui Dumnezeu are putere.
Cuvântul Lui Dumnezeu ne transformă, ne descopere cine suntem în Isus, și cum putem deveni cine suntem în El. Trăirea în lumea condusă de păcat ne-a îndepărtat de cine am fost creați să fim, dar studierea cu pasiune a Cuvântului și meditarea asupra lui până când ne este revelat de Duhul Sfânt și prinde viață în noi, ne va ajuta să ne întoarcem la ceea ce vrea Dumnezeu să fim; și anume copiii Săi, care trăiesc conduși de Duhul Sfânt și care radiază lumina Lui Cristos. Suntem într-o luptă continuă, dar nu luptăm singuri. Dumnezeu Tatăl ne-a pus la dispoziție puterea și ungerea Duhului Sfânt prin care Cuvântul Scripturii ajunge viu și transformator în cei care se umplu de el. Cât timp Isus Cristos este Domn peste noi și trăim în predare totală înaintea Lui, știm că suntem „mai mult decât biruitori” și vom deveni tot mai mult asemeni Lui. Adevărata fericire vine din trăirea în voia Lui Dumnezeu, conduși de Duhul Sfânt și nu făcând ce ne dictează firea umană decăzută. Carmen Pușcaș |
BLOG-URI ORDONATE CRONOLOGIC (Datele sunt în format LL/ZZ/AN) LUMINA ȘI ÎNTUNERICUL 9/24/2024 PUTEM AVEA BUCURIE ÎN ÎNCERCĂRI? 9/3/2024 RĂZBOAIE ȘI ZVONURI DE RĂZBOAIE 8/22/2024 SĂ TRĂIM ÎN LUMINA LUI ISUS 6/24/2024 DESCURAJAȚI SAU ÎNCURAJAȚI? 5/23/2024 CUM ÎL PUTEM ÎNVINGE PE DUȘMANUL NEVĂZUT 4/27/2024 DOAR ISUS NE-A PUTUT MÂNTUI 3/25/2024 CE EXEMPLU URMĂM? 2/26/2024 SURSA PĂCII 1/22/2024 UN NOU AN 1/1/2024 GLORIE LUI DUMNEZEU ÎN CELE PREA ÎNALTE... 12/15/2023 ESENȚA TRĂIRII CREȘTINE 11/22/2023 MOȘTENITORI AI LUI DUMNEZEU 10/24/2023 OARE NE-AM PĂRĂSIT DRAGOSTEA DINTÂI? 9/28/2023 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA ZI DE ZI? 8/28/2023 INIMA LUI DUMNEZEU 7/26/2023 IMPORTANȚA IERTĂRII 6/23/2023 E TIMPUL SĂ DOMNIM ÎN VIAȚĂ 4/25/2023 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 3/25/2023 DUMNEZEU NE VREA BINELE 2/28/2023 BINECUVÂNTARE ȘI PROSPERITATE 1/21/2023 PERSPECTIVA CREȘTINULUI 12/30/2022 AUZIȚI CLOPOTELE? 12/15/2022 BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 11/28/2022 CE NE UMPLE INIMILE? 10/25/2022 VIAȚA DIN ABUNDENȚĂ 9/18/2022 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 8/15/2022 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 6/27/2022 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 ÎNVINGĂTORI SAU ÎNVINȘI? 3/18/2022 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 2/22/2022 SELAH 1/01/2022 NAȘTEREA LUI ISUS CRISTOS, MÂNTUITORUL NOSTRU 12/14/2021 VICTORIE ÎN NECAZURI 11/10/2021 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA TA,CU TOT SUFLETUL TĂU ȘI CU TOT CUGETUL TĂU” 9/10/2021 CONSTANTE ȘI VARIABILE 8/19/2021 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 7/23/2021 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 6/17/2021 DOAMNE IARTĂ-NE, PRECUM IERTĂM ȘI NOI 5/28/2021 CÂND RĂSPUNSUL LA RUGĂCIUNE ESTE ALTUL DECÂT CEL AȘTEPTAT 5/6/2021 ESTE UȘOR SĂ NU PĂCĂTUIM CÂND TOTUL NE MERGE BINE 4/8/2021 JOCUL ÎNVINOVĂȚIRII 3/19/2021 SĂ FIM PURTĂTORII PĂCII LUI ISUS 1/26/2021 PUTEM SĂ NE BUCURĂM ÎN CIRCUMSTANȚE DIFICILE? 1/5/2021 „VENIȚI LA MINE!” 12/8/2020 MULȚUMIREA 11/23/2020 CE ESTE VIAȚA 10/31/2020 SĂ NE APROPIEM DE DUMNEZEU ȘI EL SE VA APROPIA DE NOI 9/18/2020 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 PUTEM ALEGE CE PRIMIM? 07/24/2020 AZI ALEG BUCURIA 6/23/2020 STRESUL LUMII ȘI EMOȚIILE NOASTRE 5/27/2020 CHINURILE NAȘTERII GUVERNULUI UNIC MONDIAL 5/12/2020 CERCETAȚI DUHURILE ȘI TOATE LUCRURILE 4/22/2020 ADEVĂRATA PACE! 4/1/2020 CUM SĂ NE PĂSTRĂM PACEA ȘI BUCURIA 3/17/2020 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 2/28/2020 DUMNEZEU ȘTIE! 1/14/2020 ISUS A VENIT ÎN LUME 12/23/2019 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 ESTE DIN NOU TOAMNĂ 9/30/2019 DE CE NU NE SIMȚIM TOTDEAUNA VICTORIOȘI? 7/18/2019 LUCRURILE MICI... 7/2/2019 POATE ESTE TIMPUL PENTRU O SCHIMBARE 5/16/2019 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 AȚI FOST VREODATĂ ÎNTR-UN „JUG NEPOTRIVIT”? 2/2/2019 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 1/15/2019 LUPTA DE ZI CU ZI 12/4/2018 FIUL RISIPITOR 10/11/2018 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 4/28/2018 ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 2/21/18 VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 2/15/2018 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 2/15/2018 DE CE SĂ FIM RĂBDĂTORI ȘI CALMI? 1/11/2018 BUCURIA ÎN DOMNUL ESTE SURSA TĂRIEI NOASTRE 12/8/2017 UNGEREA DUHULUI SFÂNT 29/11/2017 DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 11/13/2017 PECETEA DUHULUI SFÂNT 9/18/2017 BOTEZUL ÎN APĂ ESTE O PORUNCĂ SAU O OPȚIUNE? 8/26/2017 FRICA SĂNĂTOASĂ VERSUS FRICA NESĂNĂTOASĂ 7/13/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 6/13/2017 PACEA ÎN ISUS 5/26/2017 ÎN CE/CINE NE ÎNCREDEM? 5/16/2017 DACĂ TRĂIM PRIN DUHUL SĂ ȘI UMBLĂM PRIN DUHUL 4/7/2017 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 TOȚI AM PRIMIT „HAR DUPĂ HAR” 2/24/2017 PE CINE A COSTAT MAI MULT? 1/28/2017 NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ 1/26/2017 ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU! 1/11/2017 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 11/27/2016 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 11/9/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 10/14/2016 RĂZBOIUL DINTRE DUMNEZEU ȘI SATAN, OMUL FIIND LA MIJLOC 10/7/2016 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 9/24/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ COPIILOR SĂI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 9/10/2016 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 9/7/2016 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ? 8/24/2016 „UMBLAREA PE APE” 8/23/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 8/20/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 7/25/2016 DE CE NE RUGĂM? 6/30/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 6/4/2016 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 5/26/2016 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 3/10/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 AVEM NEVOIE DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU 1/25/2016 PREȚUL SEPARĂRII DE DUMNEZEU 1/20/2016 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 LIBERI ÎN ISUS 8/21/2015 CRISTOS ÎN NOI, NĂDEJDEA SLAVEI! 8/13/2015 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 LA UN NIVEL NOU... CERINȚE NOI 8/13/2015 BLOG-URI PE CATEGORII ADEVĂR BIBLIC ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 BIBLIA, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 11/28/2022 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 11/9/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 10/14/2016 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA ZI DE ZI? 8/28/2023 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 5/26/2016 BUCURIE AZI ALEG BUCURIA 6/23/2020 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 CUM SĂ NE PĂSTRĂM PACEA ȘI BUCURIA 3/17/2020 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 MULȚUMIREA 11/23/2020 PUTEM SĂ NE BUCURĂM ÎN CIRCUMSTANȚE DIFICILE? 1/5/2021 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 PUTEM AVEA BUCURIE ÎN ÎNCERCĂRI? 9/3/2024 SURSA PĂCII 1/22/2024 CREDINȚĂ, ÎNCREDERE CONSTANTE ȘI VARIABILE 8/19/2021 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ? 8/24/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 9/24/2016 DESCURAJAȚI SAU ÎNCURAJAȚI? 5/23/2024 ÎN CE/CINE NE ÎNCREDEM? 5/16/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 6/13/2017 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 8/15/2022 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 „UMBLAREA PE APE” 8/23/2016 DUMNEZEU TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT AVEM NEVOIE DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU 1/25/2016 CRISTOS ÎN NOI, NĂDEJDEA SLAVEI! 8/13/2015 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 DUMNEZEU NE VREA BINELE 2/28/2023 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 DOAR ISUS NE-A PUTUT MÂNTUI 3/25/2024 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 6/27/2022 DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ COPIILOR SĂI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 9/10/2016 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 2/28/2020 DUMNEZEU ȘTIE! 1/14/2020 INIMA LUI DUMNEZEU 7/26/2023 ISUS A VENIT ÎN LUME 12/23/2019 ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU! 1/11/2017 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 LIBERI ÎN ISUS 8/21/2015 PACEA ÎN ISUS 5/26/2017 PREȚUL SEPARĂRII DE DUMNEZEU 1/20/2016 RĂZBOIUL DINTRE DUMNEZEU ȘI SATAN, OMUL FIIND LA MIJLOC 10/7/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 „VENIȚI LA MINE!” 12/8/2020 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 3/10/2016 HARUL TOȚI AM PRIMIT „HAR DUPĂ HAR” 2/24/2017 PE CINE A COSTAT MAI MULT? 1/28/2017 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 PERSEVERENȚĂ ȘI TĂRIE SPIRITUALĂ ADEVĂRATA PACE! 4/1/2020 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 2/21/18 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 2/15/2018 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 CUM ÎL PUTEM ÎNVINGE PE DUȘMANUL NEVĂZUT 4/27/2024 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 6/17/2021 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 ESTE UȘOR SĂ NU PĂCĂTUIM CÂND TOTUL NE MERGE BINE 4/8/2021 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 2/22/2022 ÎNVINGĂTORI SAU ÎNVINȘI? 3/18/2022 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 LUPTA DE ZI CU ZI 12/4/2018 RĂZBOAIE ȘI ZVONURI DE RĂZBOAIE 8/22/2024 SĂ FIM PURTĂTORII PĂCII LUI ISUS 1/26/2021 SĂ TRĂIM ÎN LUMINA LUI ISUS 6/24/2024 SELAH 1/01/2022 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 VICTORIE ÎN NECAZURI 11/10/2021 RUGĂCIUNEA CÂND RĂSPUNSUL LA RUGĂCIUNE ESTE ALTUL DECÂT CEL AȘTEPTAT 5/6/2021 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 7/25/2016 DE CE NE RUGĂM? 6/30/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 TEME VARIATE AUZIȚI CLOPOTELE? 12/15/2022 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 GLORIE LUI DUMNEZEU ÎN CELE PREA ÎNALTE... 12/15/2023 JOCUL ÎNVINOVĂȚIRII 19/03/2021 LUMINA ȘI ÎNTUNERICUL 9/24/2024 MOȘTENITORI AI LUI DUMNEZEU 10/24/2023 POATE ESTE TIMPUL PENTRU O SCHIMBARE 5/16/2019 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 3/25/2023 UN NOU AN 1/1/2024 TRĂIRE CREȘTINĂ ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 AȚI FOST VREODATĂ ÎNTR-UN „JUG NEPOTRIVIT”? 2/2/2019 BINECUVÂNTARE ȘI PROSPERITATE 1/21/2023 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 CE ESTE VIAȚA 10/31/2020 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 9/7/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 6/4/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 DOAMNE IARTĂ-NE, PRECUM IERTĂM ȘI NOI 5/28/2021 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 E TIMPUL SĂ DOMNIM ÎN VIAȚĂ 4/25/2023 ESENȚA TRĂIRII CREȘTINE 11/22/2023 IMPORTANȚA IERTĂRII 6/23/2023 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 LA UN NIVEL NOU... CERINȚE NOI 8/13/2015 FIUL RISIPITOR 10/11/2018 NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ 1/26/2017 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 11/27/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 OARE NE-AM PĂRĂSIT DRAGOSTEA DINTÂI? 9/28/2023 PERSPECTIVA CREȘTINULUI 12/30/2022 PUTEM ALEGE CE PRIMIM? 07/24/2020 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 7/23/2021 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA TA,CU TOT SUFLETUL TĂU ȘI CU TOT CUGETUL TĂU” 9/10/2021 STRESUL LUMII ȘI EMOȚIILE NOASTRE 5/27/2020 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 8/20/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 VIAȚA DIN ABUNDENȚĂ 9/18/2022 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 1/15/2019 VINDECARE VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 2/15/2018 Arhive
September 2024
Categorii
All
|