Domnul Isus ne spune despre „oile Sale”: „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10: 28-30) 

Dar ce spune înainte de asta? „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.” (Ioan 10:27) Nu este suficient să credem în faptul că Isus este Dumnezeu și s-a jertfit pentru noi ca să ne calificăm la titlul de „oile Domnului”. E nevoie să avem o relație cu El atât de vie și reală, încât duhul nostru născut din nou prin unirea cu Duhul Sfânt, după ce am primit sămânța Cuvântului Scripturii, să audă și să recunoască vocea Domnului... și nu doar s-o audă ci să și asculte de ea. Doar după ce renunțăm la a lua decizii conduși de fire și suflet (voință, emoții și minte) și cerem sfatul Domnului și apoi îl urmăm, trăind în ascultare, devenim „transparenți înaintea Domnului” (Dumnezeu știe totul despre noi, dar ne „cunoaște” după ce-i spunem tot ce țineam „secret”, și-i dăm acces în toate ariile vieții noastre).

• Ioan 6:37-40 „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.  Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”

Isus spune aici, că nici o altă persoană, nici chiar cel rău, nici o cauză exterioară nu ne pot smulge din mâna Lui sau a Tatălui ceresc, dar nu spune nimic despre voința noastră. Cu alte cuvinte, atât timp cât dorim să stăm lângă Domnul, nimeni nu-L poate convinge pe Dumnezeu să renunțe la noi. Ce adevăr minunat! Iar Voia Domnului este să fim ai Lui pentru eternitate. De fapt pentru acest scop a creat omul. Trăim pe Pământ pentru a ne pregăti pentru Cer. Întreaga noastră existență este un lung șir de teste și încercări, pentru a ne dovedi dragostea pentru Domnul și dorința de a fi cu El; trecând prin încercări, încrezându-ne în Dumnezeu și făcând voia Lui, devenim tot mai mult asemeni Lui Isus. Dacă cineva iubește lumea și păcatul mai mult decât pe Cristos, nu este vrednic să ajungă în Rai. 

De ce ar forța Dumnezeu pe cineva care nu-L iubește și nu dorește părtășia cu El să-și petreacă veșnicia în Rai, în prezența Lui? 

Și atunci putem fi siguri că suntem mântuiți? Da, suntem mântuiți, atât timp cât trăim în ascultare de Domnul. 

Sinceritatea, ascultarea, dragostea neprefăcută, teama sfântă de Dumnezeul Atotputernic, pasiunea pentru Cuvânt, rugăciune, închinare sunt toate chei esențiale în păstrarea mântuirii până la sfârșit. Dacă nu ne încheiem viața într-o relație corectă cu Isus, nu mai contează că restul vieții am fost ai Lui. Să nu ne înșelăm singuri. Dumnezeu nu ne forțează să-L iubim, nici să rămânem lângă El, chiar dacă atât de mult dorește să fim ai Lui pentru eternitate, încât și-a dat Fiul să moară în locul nostru. Chiar merită să-L iubim și să trăim pentru El. 

 

Carmen Pușcaș

• Psalmul 119:11 Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!

 
Scriptura este principala sursă de „hrană spirituală” a creștinului. Dacă nu ne hrănim zilnic duhul (omul interior născut din nou), acesta va deveni tot mai slab și va muri. Maturitatea spirituală nu intervine pe măsură ce trec anii, ci pe măsură ce înțelegem și studiem Biblia tot mai profund, ne rugăm, îl lăudăm pe Domnul și căutăm părtășia cu El cu pasiune! Cu cât creștem mai mult în relația cu Isus, păcătuim mai puțin și cu siguranță mai nesemnificativ.
 
Duhul Sfânt umple inima însetată după prezența Lui, abia așteaptă să înconjoare cu prezența Sa pe cei care Îl doresc cu ardoare și să călăuzească pe cei care caută sfatul și prietenia Lui.

• Evrei 4:12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”

 
Cuvântul devine viu și lucrător în noi, atunci când îl credem și-l lăsăm să lucreze.
 
Prin studierea scripturii, vom reuși să facem diferența dintre ceea ce ține de suflet și ceea ce aparține duhului. Dumnezeu ne-a creat ca să fim conduși de duh, care să fie unit cu Duhul Sfânt. De când Adam și Eva au ales să fie conduși de suflet („pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții” - 1 Ioan 2:16), ignorând duhul prin care comunicau cu Dumnezeu, în grădina Edenului, omenirea este tot mai mult interesată și condusă de sentimentele, voința și gândurile proprii , ignorând vocea duhului. Isus Cristos a venit să se jertfească tocmai ca să redea șansa nașterii din nou în duh, prin Duhul Sfânt, pentru toți cei care îl dorim ca Domn în viețile noastre. Creștinul trăiește condus de Duhul. (Mai multe pe această temă, puteți citi în articolul ​„Dumnezeu nu ne părăsește”)

• 1 Tesaloniceni 2:13 De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.

• Isaia 55:11 „tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.”

 
Cine credeți că a creat bucuria? Care este sursa ei?

• Ieremia 15:16 Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne Dumnezeul oştirilor!”

 
 Cuvântul Scripturii ne aduce bucurie și încântare în inimă, atunci când ne hrănim cu el.

• Ioan 6:63 „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.”

 
Cuvintele Bibliei, sunt duh și adevărata viață vine doar prin ele, dacă le credem. Adevărata curățire și sfințire, o face tot Cuvântul Scripturii. Pentru că Biblia este adevărul absolut!

• Ioan 17:17 „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”

• Ioan 15:3 „Acum voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus.”

 
 Cuvântul Lui Dumnezeu, ne sfințește și ne curăță.
 
Fără studierea Bibliei, nu-L putem cunoaște pe Isus. Nu știm ce-i place și ce nu-i place Lui Dumnezeu. Nu știm cum să trăim pe placul Lui. Așa cum copilul învață de la vârste fragede ce le place părinților și ce nu, petrecând timp cu ei, primind dragostea, grija și protecția lor, tot așa stau lucrurile și cu noi, copiii Lui Dumnezeu. Petrecând timp studiind Cuvântul, rugându-ne, închinându-ne Lui Dumnezeu, avem părtășie cu El, simțim dragostea Lui și vom putea crește și deveni ceea ce Dumnezeu ne-a creat să fim.
 
Ați simțit azi dragostea Tatălui Ceresc? Dacă nu încă, vă încurajez să-i spuneți cât de mult doriți să fiți îmbăiați în dragostea Lui.
 
 
Carmen Pușcaș

De unde știm că promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut poporului Său ales, Israel, sunt valabile și pentru noi, neamurile? Știm, pentru că prin Isus Cristos, am devenit copii ai promisiunii, așa cum Isaac a fost pentru Avraam. Apostolul Pavel, explică detaliat în Epistola către Romani, capitolul 4, cum prin credință, Avraam a fost socotit neprihănit, înainte de circumcizie, tocmai pentru ca noi, să moștenim toate promisiunile făcute urmașilor lui. Dumnezeu l-a numit pe Avraam „tatăl multor neamuri”. În Romani 4:11 citim: „Apoi, a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta”.
 

• Romani 4:16 De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,

 
Cei care nu ne-am născut din părinți evrei, suntem ramurile crescute din Isaac (fiul promis al lui Avraam), ramuri care prin „altoire” în Isus Cristos, au parte de „ rădăcina și grăsimea” măslinului; dacă rădăcina este sfântă și binecuvântată, așa sunt și ramurile. „Rădăcina” o reprezintă Avraam, Isaac și Iacov patriarhii poporului Israel. Pe evrei, Dumnezeu i-a format ca popor, și sunt numiți „măslini roditori”, noi în schimb am fost „măslini sălbatici”. Evreii care n-au păzit legământul cu Dumnezeu, sunt ramurile tăiate. Avertismentul scris de Pavel, este foarte clar: rămânem în bunătatea Lui Dumnezeu, atâta timp cât trăim în ascultare de El.
 

• Romani 11:16,17,20,21 Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,... Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.
  

 

• Fapte 2:39 „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”

 
Pavel le scrie creștinilor din Efes, care nu erau iudei, ci dintre neamuri, demonstrându-le cum prin Isus Cristos au primit aceleași drepturi cu poporul lui Israel.
 

• Efeseni 2:12-20 aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Cristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Cristos. Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape. Căci, prin El, şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh. Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Cristos.

 
Corintenii erau tot greci, deci tot dintre neamuri:
 

• 2 Corinteni 1:20 În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da”; de aceea şi „Amin” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.

 
Nici cei din Roma nu erau evrei, dar Pavel le spune că făgăduințele sunt și pentru ei, prin Isus:
 

• Romani 15:8-9 Cristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu şi să întărească făgăduinţele date părinţilor şi ca neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre neamuri şi voi cânta Numelui Tău.”

 
Și dacă am înțeles că promisiunile din Vechiul și Noul Testament sunt valabile pentru noi toți care suntem în Cristos, să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne ajute să credem că sunt valabile pentru fiecare dintre noi.
 
Noi suntem cei care trebuie să ne întărim credința, repetând promisiunile Scripturii, care se referă la situația grea prin care trecem, până când suntem convinși că Domnul le va împlini pentru noi. Credința e singura cheie care deschide ușa împlinirii promisiunilor Lui Dumnezeu „Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6)
 
 
Carmen Pușcaș
 

• Psalmii 91:9-16 Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră. Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. – „Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea.

 
Ce imensă binecuvântare este să știm că, atât timp cât trăim pentru El, Dumnezeu poruncește îngerilor Săi să ne păzească, să fie cu noi în permanență; că e cu noi în orice situație grea sau care pare fără ieșire; că este gata să ne răspundă de câte ori Îl chemăm. De ce? Dumnezeu ne spune de ce: „Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.”
 
Iubindu-L pe Dumnezeu ne facem cea mai mare favoare. Iubirea sinceră e urmată de ascultare, pentru că dorim să-i facem pe plac celui pe care-L iubim. Suferim când supărăm persoana iubită. Dacă așa îi tratăm pe semenii noștri, de ce am crede că lucrurile stau altfel cu Dumnezeu, care El însuși este dragoste!
 
Voia Lui Dumnezeu pentru noi, este cea mai bună! Pentru Domnul, contează mai mult să ne pregătească pentru Cer, unde să fim cu El pentru eternitate, decât să avem succes în viața pe Pământ. Pentru binele nostru etern, trebuie să moară natura noastră carnală, păcătoasă, și asta doare. Tatăl Ceresc sufere cu noi, tocmai pentru că ne iubește și nu ne lasă să trecem prin dureri la care să nu le putem face față. Haideți să recunoaștem că ne simțim mult mai bine, după ce nu mai suntem conduși de egoism, răutate, răzbunare, critică, comoditate.... Dar nu scăpăm de acestea, ca și de multe altele fără dorința sinceră de a ne schimba și fără să cerem ajutorul Duhului Sfânt și fără să urmăm ghidarea Lui. Slava Domnului că totul este posibil cu Isus!

• Psalmii 121:3-8 Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.

 
Mulți se încred în puterea lor, considerând că sunt de neînvins. În realitate, fără ca protecția Lui Dumnezeu să fie peste mâna care ține arma, nicio victorie nu este sigură. Și Goliat s-a crezut invincibil. Dar David, care era atunci un tânăr firav, iar arma lui era o simplă praștie, l-a învins, pentru că a luptat în Numele Dumnezeului Atotputernic! (1 Samuel 17:42-50)

La click aici, puteți citi mai multe despre „Dumnezeu poartă de grijă”

​Carmen Pușcaș

​

• Marcu 11:23 „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te şi aruncă-te în mare’ şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”

 
V-ați întrebat vreodată de ce Domnul Isus nu asociază îndoiala cu mintea ci cu inima?
 
Conform „Strong' s Concordance”, cuvântul grecesc folosit în textul original tradus prin „inimă” este „kardia” („καρδία”) și înseamnă: caracterul, mintea, omul interior, centrul voinței și al intențiilor.
 
În „Helps Word-Studies” , G. Archer numește inima ca fiind „centrul afectiv al ființei umane”, iar P. Hughs scrie că „kardia” este „totalitatea dorințelor voliționale care conduc la alegerile pe care le facem”.
 
Rădăcina cuvântului inimă, apare de 902 ori în Scriptură, dar niciodată nu face referire la organul fizic, care pompează sângele în organism, ci de fiecare dată este folosit în sens literar, figurat.
 
Prin minte ne trec tot felul de gânduri. Când trecem prin situații grele, nu este ușor să ne păstrăm credința fermă că Dumnezeu ne iubește, este cu noi și are soluția optimă pentru problema noastră. Când suntem înconjurați de oameni puternici în credință, plini de Duhul Sfânt, e ușor să credem. Adevărata luptă începe când suntem singuri și îndoiala începe să se cuibărească în minte.
 
Isus nu se referă la gândurile de îndoială care ne trec prin cap, în versetele de mai sus, ci la sentimentele de îndoială din inimă, care dau naștere la decizii.

• Marcu 9:23-24 Isus a răspuns: „Tu zici: „Dacă poţi!”… Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”

 
Am putea crede că tatăl copilului demonizat despre care relatează Marcu, nu știe ce vorbește. Cum poate spune că crede și apoi să ceară ajutor pentru necredința lui? Și Domnul Isus nu comentează, dimpotrivă i-a eliberat fiul, certând duhul necurat care-l chinuia. De fapt, tatăl copilului a decis să creadă la nivelul minții, dar încă inima lui nu a ajuns pătrunsă de credință și pentru asta cerea ajutor Domnului. Nu facem și noi la fel de multe ori?

• Romani 10:17 Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos.

 
Citim sau auzim anumite versete sau mesaje care ne stârnesc credința, care în prima fază e doar la nivelul minții. Dacă nu continuăm să repetăm versetele respective până când ne pătrund în omul interior al inimii, orice gând de îndoială își va croi repede drumul spre inimă și va deveni mai puternic decât credința care a rămas doar la nivelul minții. Locul credinței care „mută munții” este în omul interior al inimii, în duhul nostru, în partea născută din nou prin Duhul Sfânt. Dacă nu ne îndoim în adâncul inimii, vom primi lucrul cerut!
 
Îndoiala este dușmanul credinței. Diavolul are mii de ani de experiență în semănarea îndoielii în mințile oamenilor. El știe că primul pas este să ne facă să punem la îndoială faptul că am merita să primim ceea ce cerem de la Dumnezeu. Dacă cădem în capcana lui și vom accepta gândul îndoielii, repetându-l și dezvoltându-l, vom ajunge să nu mai credem că Domnul ne va împlini cererea făcută. Ce este de făcut?
 
În primul rând, este important să conștientizăm faptul că nu Dumnezeu este sursa îndoielii. Odată ce o identificăm, ne opunem, cu versetele biblice care declară opusul ei. Nu este ușor să ne zidim credința, dar nici imposibil. Dumnezeu nu ne cere ceva ce nu putem face. Știm că „... fără credință este imposibil să-I fim plăcuți Lui Dumnezeu...” (Evrei 11:6)

• Efeseni 6:10-11 Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.

 
De noi depinde să ne întărim în Domnul! Este un act de voință, să-i permitem Duhului Sfânt să ne reveleze adevărul biblic pe care-l studiem; să insistăm în rugăciune, când nu avem dorința s-o facem; să ne închinăm Domnului cu laude și mulțumiri pentru cine este El, când mai repede am plânge decât am cânta; să dorim să intrăm în prezența Domnului cât mai des. Dumnezeu ne pune la dispoziție armura Sa, dar ține de noi să ne îmbrăcăm cu ea (centura Adevărului, platoșa Neprihănirii, să ne „încălțăm” cu râvna Evangheliei, scutul credinței, sabia Duhului și coiful mântuirii).
 
Viața cu Isus este o continuă căutare și dorință de a-L cunoaște mai bine. El se lasă găsit și cunoscut de cei ce-L caută din toată inima!

• Matei 21:21 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia, ci, chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: ‘Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare’, se va face.”

 
Nu degeaba se luptă dușmanul cu atâta ardoare, să ne fure credința! El vrea ca munții problemelor să rămână neclintiți în calea noastră! Vrea să ne țină ocupați, dacă nu ne poate face să ne îndoim de Domnul nostru, ca să nu creștem în relația cu El și să nu avem timp să petrecem în prezența Lui. De ce? Pentru că în prezența Domnului nu este îndoială! Acolo atacurile diavolului sunt inexistente! Acolo auzim doar vocea Domnului, toate celelalte zgomote dispar! Acolo credința noastră devine de neclintit și ne umple inima!
 
 
Carmen Pușcaș

• Deuteronomul 34:7 Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise, şi puterea nu-i trecuse.
  

• Iosua 14:10-11 Acum iată că Domnul m-a ţinut în viaţă, cum a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani de când vorbea Domnul astfel prin Moise, când umbla Israel prin pustiu; şi acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci şi cinci de ani. Şi astăzi sunt tot aşa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră.

 
Atât Moise cât și ucenicul lui, Iosua, sunt dovezi reale ale puterii pe care Dumnezeu o dă și la bătrânețe, copiilor Săi. Dacă lăsăm ca vocile care ne înconjoară să ne facă să ne resemnăm la gândul că bătrânețea vine cu neputință, cu boli, cu pierderea simțurilor, asta vom avea. Să nu uităm că Dumnezeu nu trece peste voința noastră și nu ne forțează să intrăm în posesia binecuvântărilor Sale. Știu din proprie experiență. Pentru că am auzit prea mult de la cei de vârsta mea din jur ce am scris mai sus, am ajuns să am dureri de oase și articulații destul de serioase, precum și probleme cu vederea și chiar auzul. Dar, slăvit să fie Domnul că mi-a deschis ochii spiritual al adevărul Scripturii și pot să spun, că după mai bine de doi ani doi ani în care mergeam și urcam scările cu durere, cu cât sunt mai convinsă în inima mea că Domnul mă vrea sănătoasă, puternică și activă, asta mi se întâmplă. Acum alerg pe scări și pot să fac ce nu mai puteam face de mulți ani. La 50 de ani, mă simt mai tânără decât la 47. Ce s-a schimbat? Mi-am reînnoit mintea cu Adevărul Scripturii și-l aplic, la orice încercare a durerii sau neputinței să revină. Sper că v-am încurajat să faceți la fel. Mama mea este mai puternică și mai activă la 72 de ani, decât era cu mulți ani în urmă. Suntem copiii Lui Dumnezeu și El face pentru noi ce ne-a promis, cu condiția să trăim pentru El și să credem că poate și vrea să facă.

• Isaia 40:29-31 El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc.

 

• Isaia 46:4 Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi acelaşi, până la cărunteţea voastră vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc.”

 

• Psalmii 103:4-5 El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.”

 

• Psalmii 92:13,14 Cei sădiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi,”

 
Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Moise și Iosua ne promite tuturor celor „sădiţi în Casa Domnului”. Să intrăm în posesia promisiunilor Scripturii, căutându-le studiindu-le și însușindu-le. Prin repetiție le credem și ne schimbăm modul de gândire pe tema respectivă și nu-l vom mai lăsa pe diavolul să fure ce este al nostru, prin Isus Cristos. Reverend K. Hagin, obișnuia să îi întrebe pe cei care veneau să-i ceară să ne roage pentru ei, pe ce versete biblice se bazează în cererile lor. Cei mai mulți răspundeau: „Pe nimic în mod special!” Replica lui era: „Exact asta vei primi, nimic în mod special!” Dacă avem versete pe care ne bazăm credința, vom și primi ceea ce cerem, pentru că la orice atac al îndoielii, avem cu ce lupta, ca să continuăm să credem.
 
 
Carmen Pușcaș

Cum trăim pe acest Pământ, determină locul unde ne vom petrece veșnicia. Singura cale către Rai, este Isus Cristos. Doar alegându-L pe El ca Domn și Mântuitor, vom ajunge acolo unde este El.
 

• Ioan 14:2-4-6 „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?” Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine."

 
Mântuirea nu ne-a costat nimic, pentru că Isus a plătit costul integral al păcatului nostru. DAR, păstrarea ei ne va costa totul. Este esențial să învățăm să ne predăm Lui Isus în totalitate, și să-i dăm tot ce ne aparține. Dacă inimile noastre nu sunt complet ale Lui, ce nu am predat ne poate duce înapoi, la vechea viață fără Cristos; păcate nemărturisite sau repetate, mândrie, obiceiuri rele, pofte, orice e mai important decât Dumnezeu (orice idoli), vor da dreptul legal diavolului, să ne atace și se vor interpune între noi și Dumnezeu. Pavel e foarte categoric când se adresează bisericii din Corint:
 

• 1 Corinteni 5:6-8 Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Cristos, Paştile nostru, a fost jertfit. Să prăznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.

 
Cu cât ne pocăim mai repede, dacă păcătuim împotriva Lui Dumnezeu, primim iertarea Lui și dușmanul nu ne mai poate face rău. Când L-am invitat pe Isus să devină Domnul vieții noastre (Romani 10:9,10), omul nostru interior, duhovnicesc, s-a născut din nou, prin Duhul Sfânt. Natura veche păcătoasă nu mai trebuie să ne conducă, acum putem să ne crucificăm firea în fiecare zi și să ne opunem ispitelor, tari în credință.
 
Ce ne spune Pavel despre sine, ne confirmă faptul că atât timp cât trăim în aceste trupuri, nu suntem perfecți, ci va trebui să continuăm să ne înfrânăm: "Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat." (1 Corinteni 9:27)
 
Cu cât căutăm să intrăm în prezența Lui Dumnezeu mai mult și să ne hrănim cu Cuvântul Său zi de zi, mințile noastre se vor înnoi și omul nostru fizic va fi transformat pentru a semăna tot mai mult cu Isus. Doar așa vom putea șterge „vechiul sistem de operare” al creierului nostru, reprezentat de trăirea fără Cristos.
 
 
Carmen Pușcaș

• Marcu 4:35-40 În aceeaşi zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.” După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii. S-a stârnit o mare furtună de vânt care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare. Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?””

 
Credința creștinului se bazează pe Cuvântul Lui Dumnezeu. Ucenicii au fost martori la nenumărate minuni și noi am spune că era imposibil ca ei să nu aibă o credință foarte puternică. De asemenea, Isus nu le-a dat niciun motiv vreodată să nu-L creadă. Dacă înainte de urcarea în corabie, le-a spus - „Să trecem în partea cealaltă.”- , trebuia să fie suficient pentru ei ca să nu se teamă de furtună, ci să i se împotrivească tari în credința că dacă Isus a spus că vor trece de partea cealaltă, însemna că nimic nu-i va putea opri.
 
Dar furtuna i-a făcut să se îndoiască și pentru că s-au lăsat pradă îndoielii, frica a pus stăpânire pe ei și au uitat complet Cuvântul rostit de Isus. De aceea, după ce a potolit furtuna (ceea ce ar fi trebuit să facă ei), Isus le-a replicat : „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”
 
Pentru Isus, furtuna nu a fost o surpriză, le pregătise o lecție importantă ucenicilor și el s-a dus la culcare, să le dea șansa să-și pună credința în practică. Oare ce făceau dacă Domnul nu era cu ei în barcă? Disperarea poate fi de multe ori cel mai bun profesor. Dar pentru a face față cu succes situațiilor limită, trebuie să ne pregătim și să ne întărim credința, când ne merge bine.
 
Creșterea credinței nu se produce instantaneu, când dăm de greu. Când valurile umpleau barca și vântul îi balansa cu putere, ucenicii au uitat tot ce i-a învățat Isus. Au ținut minte doar că El îi poate salva, așa că s-au grăbit să-L trezească, dojenindu-l chiar!
 
Pare absurd să-i spună Domnului Vieții că nu-i pasă că moare. Nu cred că tonul vocii era calm și plin de dragoste.
 
Oare noi cât credem din ce spune Scriptura și cât de hotărâți suntem să luptăm contra îndoielii când încearcă să ne stăpânească, ca să continuăm să credem?
 
Pentru a ne păstra credința în Cuvântul Lui Dumnezeu, trebuie să învingem îndoiala. De multe ori, firea noastră nu are nevoie de ajutorul dușmanului ca să pierdem ceea ce am fi primit prin credință, se descurcă foarte bine singură.
 
Să nu lăsăm gândurile de îndoială „să scoată pui” și să devină o telenovelă. Ține de fiecare dintre noi să ne clădim credința, „cărămidă cu cărămidă”, cu fiecare încercare și test prin care trecem. Ne opunem îndoielii, proclamând adevărul scripturii, de câte ori e nevoie, ca să rămânem convinși că vom primi ceea ce spune Cuvântul Lui Dumnezeu.
  

• Iacov 1:6 Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.

 
 
Carmen Pușcaș

Matei 14:27-31 Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape”. „Vino!” i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”

Cu doar câteva capitole în urmă, ucenicii L-au văzut pe Isus potolind furtuna. Au fost șocați și se întrebau cine poate fi încât să-l asculte vântul și marea.

• Matei 8:26 El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Apoi S-a sculat*, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut o linişte mare.

 
Zilnic primeau „hrană tare”, „greu de digerat” pentru acele vremuri și pentru toate timpurile. Câte minuni vedeau zilnic și tot nu erau convinși că învățătorul lor nu era un rabin obișnuit, nu era doar un profet, era Cristos-ul așteptat de Israel!
 
Isus n-a fost surprins de teroarea din țipătul ucenicilor. Știa că nu cred că El este cel care merge pe apă, ca pe uscat. Vocea Lui blândă și iubitoare i-a liniștit atât de mult, încât Petru nu doar că L-a crezut că El este, dar era gata să facă și el ce făcea Domnul Lui. La început Petru a crezut că poate merge pe ape până la Isus. De aceea i-a cerut Domnului să-l cheme. După ce Domnul i-a dat undă verde, a continuat să fie entuziasmat și încrezător.
 
Petru s-a bazat pe chemarea „Vino”, și a pășit pe Cuvântul Lui Isus, mergând pe apă, și atâta timp cât nu s-a îndoit a rămas la suprafață trăind un miracol. Din păcate, prea repede și-a luat privirea de la Isus și a privit circumstanțele (vântul și valurile). Instantaneu logica și teama, au preluat conducerea, și-a pierdut baza de susținere și a început să se scufunde.
 
Este ușor să avem credință pentru rezolvarea problemelor grave prin care trecem, cât timp suntem înconjurați de frați plini de credință și prezența Domnului este puternică. Dar ce se întâmplă când suntem singuri și începem să gândim logic, să întoarcem problema pe toate fețele, să ne amintim de eșecuri din trecut? Dacă nu oprim astfel de gânduri, îndoiala va prelua repede controlul iar necredința ne face să ne scufundăm în problema prin care trecem.

• 2 Corinteni 10:4,5 Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.

 
Dumnezeu ne-a pus la dispoziție arme spirituale, întărite de El și care sunt cu adevărat eficiente. Biblia, rugăciunea, lauda și închinarea, păstrarea unei inimi curate, fără păcat, sunt câteva dintre acestea. Promisiunile Bibliei sunt valabile pentru cei care trăiesc în ascultare de Domnul și autoritatea creștinului în lupta spirituală își are sursa în Isus, care locuiește în inima predată sincer și complet.
 
Nu este ușor să uităm de noi și de necazurile reale prin care trecem, dar nici imposibil. Dumnezeu nu ne cere să facem ce nu putem. Putem lua gândurile de îndoială captive, proclamând adevărul Scripturii. Cu cât îl repetăm mai mult, cu atât devine mai real pentru duhul și mintea noastră și ne întărim credința.
 
Gândurile pe care le lăsăm să zburde liber în minte sunt cele care ne hrănesc credința. Credința în ce poate face Dumnezeu să ne rezolve problemele sau în teama că nu vom putea ieși din groapa în care ne aflăm.
 
Concentrarea pe insucces și dezastru, ne pavează drumul spre distrugere.

• Matei 13:58 Şi n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinţei lor.

 
De cât de multe binecuvântări și daruri minunate ne privează îndoiala? Lipsa credinței că Isus este Cristos-ul, i-a privat pe cei din Nazaret de minunile pe care Domnul le-ar fi făcut pentru ei. Din întreaga cetate, doar câțiva bolnavi au primit vindecarea, pentru că au crezut.

• Matei 13:54-56 A venit în patria Sa şi a început să înveţe pe oameni în sinagogă; aşa că cei ce-L auzeau se mirau şi ziceau: „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea? Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov , Iosif, Simon şi Iuda nu sunt ei fraţii Lui? Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?

 
Ceea ce știau la nivelul minții, ca urmare a realității din plan fizic, a anulat ce le arăta Duhul Sfânt. S-au scos singuri din prezența Lui Dumnezeu care coborâse peste ei în sinagogă, în timp ce Isus îi învăța și au ales să nu creadă. Este de prisos să spunem cine a avut de pierdut.
 
Suntem chemați să „umblăm prin credință, nu prin vedere.” (2 Corinteni 5:7)
 
Duhul Sfânt este oricând gata să ne vină în ajutor, cu condiția să recunoaștem că avem nevoie de ajutorul Lui și să-L chemăm! 

• Ioan 14:26 „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

Carmen Pușcaș

Am auzit de foarte multe ori scuza: „Dumnezeu nu m-a vindecat de boala mea, ca și pe Pavel, pentru că vrea să mă învețe o lecție importantă.” Dar să vedem ce spune de fapt Pavel:

• 2 Corinteni 12:7-10 Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Cristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.

 
Suferința lui Pavel, se datora faptului că Dumnezeu i-a revelat lucruri atât de uimitoare. Să nu uităm că Pavel, condus de Duhul Sfânt, a scris 14 din cele 27 de cărți ale Noului Testament.
 
„Țepușul” era solul Satanei, deci nu l-a trimis Dumnezeu. Pavel nu menționează nicio boală fizică de care să fi suferit, nici în următoarele versete și nici în altă parte. În 2 Corinteni 11:23-30, Pavel enumeră suferințele prin care a trecut în anii de slujire și nu apare nicio boală fizică, și încheie, numind tot ce a enumerat, „slăbiciunea mea”. Tot ce citim sunt persecuții pentru că predica Evanghelia Lui Cristos. Deci, cred că demonul, care era mesagerul Satanei, avea sarcina să folosească oamenii contra lui Pavel. Probabil motivația din spatele prigonirilor și persecuțiilor, era ca cei care auzeau vestea bună a Evangheliei și vedeau minunile pe care le făcea Pavel, să nu vrea să se întoarcă la Cristos, ca să nu ajungă să sufere și ei ca și Pavel.
 
Găsim enumerate doar patru ocazii, în care Pavel a cerut rugăciune bisericilor cărora se adresa, și de fiecare dată motivul era pentru lucrarea Lui Dumnezeu, niciodată pentru vindecare.

• Galateni 4:13-15 Dimpotrivă, ştiţi că, în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată. Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust faţă de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu, dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Însuşi Cristos Isus. Unde este dar fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat.

 
Galatenilor le scrie că „... în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată”. Să ne amintim, că cetățile Listra și Derbe sunt în Galatia. (Faptele Apostolilor 14). În Listra, venirea iudeilor din Antiohia și Iconia, mulțimea s-a întors împotriva lui Pavel și l-au împroșcat cu pietre, ca să-l omoare. Când l-au considerat mort, l-au târât afară din cetate. Ucenicii l-au înconjurat (cu siguranță că s-au rugat pentru el) și Pavel s-a ridicat. A doua zi plecat la Derbe și apoi în alte cetăți ale Galatiei predicând Evanghelia și continuând să facă ucenici. Cum credeți că arăta Pavel, după ce a fost lovit de mulțimea pietrelor aruncate cu furie cu scopul de a-l ucide? E foarte probabil să fi avut ochii umflați și multe alte vânătăi și răni deschise... Nu putea fi ceva plăcut la vedere. Dar Pavel spune că galatenii l-au primit cu multă dragoste ca pe Domnul. Apoi urmează fraza folosită să demonstreze că Pavel suferea de o boală comună în acele timpuri, care afecta ochii. De fapt Pavel spune că atât de mult l-au apreciat și iubit încât i-ar fi dat ce aveau mai scump: ochii lor.
 
Așa cum în română avem expresii care compară „lumina ochilor” cu ce e mai valoros pentru cineva, și în ebraică era la fel, fără să însemne că Pavel avea nevoie de ochii lor, pentru că ai lui erau bolnavi incurabili (dacă această boală o numea Pavel ca fiind țepușul pe care Dumnezeu nu voia să îl ia). În capitolul 16 din Faptele Apostolilor, citim că Pavel se întoarce să viziteze bisericile Galatiei, totuși el spune clar că doar prima dată avea o problemă de sănătate fizică. A doua vizită o face la un interval intre unul și trei ani, de la prima vizită și era sănătos.

• Galateni 6:11 Uitaţi-vă cu ce slove mari v-am scris, cu însăşi mâna mea!

 
Mesajul acestui verset este de asemenea folosit ca dovadă a bolii de ochi a lui Pavel. Părerile sunt împărțite asupra traducerii termenului din greacă pentru „slove” care poate fi tradus în egală măsură ca literă sau ca epistolă, scrisoare. Poate spunea de fapt că le-a scris o scrisoare mare, sau a vrut să scoată în evidență importanța a ceea ce le scria și să se asigure că cititorii vor acorda atenția cuvenită avertismentelor sale.
 
Credeți că un mare om al Lui Dumnezeu, care arăta dizgrațios și stârnea mila suferind de o boală pe care n-o putea masca (ochii fiind cei mai vizibili, iar ochelarii încă nu s-au inventat), ar fi atras la el mulțimile de bolnavi care aveau nevoie de vindecare? Cine ar fi vrut să se predea Dumnezeului lui Pavel, dacă acesta era atât de suferind? Cred că știm toți răspunsul.

• 2 Timotei 3:12 De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Cristos Isus vor fi prigoniţi.

 
Deci, Pavel vorbește doar despre suferințele prigonirilor, de care nu ne-a răscumpărat jertfa Lui Isus. Numai că, la această concluzie a ajuns după ce s-a rugat Domnului să-l scape de persecuții și prigoniri, iar Domnul i-a explicat de ce le permite. A doua epistolă către Timotei a fost ultima scrisoare scrisă de Pavel, înaintea martirajului său, iar cea către Galateni a fost a doua, după cele către Tesaloniceni.
 
 
Carmen Pușcaș
 
​