Dacă acest avertisment era pentru creștinii de atunci, după aproximativ 2000 de ani, ar trebui să acordăm mult mai multă atenție mesajelor pe care le auzim și să cercetăm ce duh este în spatele oricărei prorocii sau învățături. Ca să înțelegem ce scria apostolul Ioan, trebuie să știm cui se adresa și ce se petrecea în acele timpuri. Chiar dacă epistola nu începe cu identificarea specifică a bisericii sau a grupului căruia i-a fost adresată inițial, conținutul ne arată că Ioan, condus de Duhul Sfânt, le scria unor creștini practicanți contemporani lui, în primul secol d. Hr. În 1 Ioan 2:26, ne spune și motivul epistolei: „V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească”. De atunci au fost învățături greșite, date chiar de unii învățători și proroci falși infiltrați în biserici (1 Ioan 2:18-19). Tocmai de aceea apostolul îi avertiza cu privire la duhul lui Anticrist, despre a cărui venire ne-a prevenit și Isus (Matei 24:24, Marcu 13:22). Ce duhuri ni se spune să cercetăm? Contextul ne arată că celebra declarație „crede și nu cerceta” nu este biblică. Dimpotrivă, fiecare creștin trebuie să cerceteze sursa informațiilor, nu doar cele referitoare la credință, ci din orice domeniu. Dumnezeu ne-a dat înțelepciune și cu cât trăim mai aproape de El și Îl rugăm să ne lumineze mintea și capacitatea de înțelegere, cu atât va turna mai mult înțelepciunea Lui în noi (Iacov 1:5-6). Deci să cercetăm ce fel de duh îl conduce pe cel care prorocește, predică sau dă învățătură, pentru că poate fi: Duhul Sfânt, duhul omului sau un duh demonic. Ca să interpretăm corect orice verset biblic, trebuie să-l analizăm în context, pentru că versetele precedente și cele care urmează ne arată cadrul pentru care acel verset este valabil. Ca să nu tragem concluzii greșite și să nu ne formăm doctrine false, concluzia acelui verset trebuie confirmată de încă o secțiune de versete, sau de mai multe, ca să fim siguri că opinia este corectă, cum zice și Isus în Ioan 8:17 „În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată”, citând Vechiul Testament (Deuteronomul 17:6 și 19:15). Duhul lui Anticrist are un scop precis, și anume să îi facă pe creștini să se îndoiască de adevărul Scripturii și de promisiunile Lui Dumnezeu și să pregătească terenul pentru cel care va fi Anticristul, care va pretinde că este Cristos sau Mesia, pe care continuă să îl aștepte evreii mozaici care L-au respins pe adevăratul Fiu al Lui Dumnezeu. Duhul lui Anticrist neagă faptul că Isus Cristos a fost (și este) adevăratul Mesia și că a venit deja în trup de om ca să ne mântuiască. Pentru ca Isus să poată plăti pentru păcatele noastre, trebuia să aibă natura firească, umană, dar să nu păcătuiască. Diavolul a făcut tot ce a putut (Matei 4:3-11, Luca 4:1-13) ca să-L ispitească și să nu poată împlini planul mântuirii omenirii. Tocmai pentru că nu a păcătuit niciodată, Isus a putut lua toate păcatele omenirii asupra Lui murind în locul nostru. Dar moartea nu l-a putut ține. Pentru că nu a comis nici un păcat, diavolul nu avea nimic în Isus , așa cum a spus chiar Isus în Ioan 14:30, „Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine”) și Duhul Sfânt L-a înviat a treia zi. În 1 Ioan 4:1, „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi”, suntem îndemnați să cercetăm sursa, adică să primim doar ce vine de la Duhul Sfânt, prin adevărații proroci, nu și ce spun cei falși. Pe ce criterii ne bazăm când cercetăm ce fel de duh este în spatele prorociei, sau al oricărui mesaj care pretinde că este Cuvântul Domnului? Criteriul general valabil este identitatea Lui Isus Cristos. Atunci ca și acum, minciuna cea mai frecventă era că Isus nu era Cristos-ul, Fiul Lui Dumnezeu și că adevăratul Mesia încă nu a venit. Prorocul sau oricine pretinde că este mesagerul Domnului și care nu recunoaște că Isus este Cristos, Fiul Lui Dumnezeu, Salvatorul omenirii, nu trebuie crezut, pentru că sursa cuvintelor lui nu este Duhul Sfânt. Isus rămâne în cel care este al Lui și Duhul Sfânt este martorul înfierii noastre în familia Tatălui ceresc, așa cum spune și versetul următor:
În vremurile în care trăim, este tot mai greu să identificăm dacă știrile sau afirmațiile media sau ale celor din jur sunt adevărate sau false. Cu cât sunt mai mulți oameni care trăiesc pe placul diavolului, fac să crească puterea răului și ca urmare minciuna înlocuiește tot mai mult adevărul și este crezută mai ușor.
Când alegem să Îi mulțumim Domnului pentru toate, indiferent de circumstanțe (Covid 19 sau orice altceva), îi dăm voie roadei Duhului Sfânt să se manifeste prin noi și ne este mai ușor să primim ce are Domnul să ne spună și să identificăm ce vine din altă sursă. Domnul vrea să mulțumim în loc să comentăm, tocmai pentru că mulțumirea este cea mai benefică atitudine a inimii și a minții, prin care Duhul Sfânt este cel mai activ în noi. Să cercetăm tot ce auzim, citim sau vedem și să păstrăm ce este confirmat de Cuvântul Lui Dumnezeu, standardul absolut pentru adevăr. Carmen Pușcaș
0 Comments
Dacă credem că lipsurile ne fac să ne pierdem pacea, s-ar putea să ne înșelăm, pentru că am putea fi la fel de neliniștiți și îngrijorați și dacă am avea toți banii și toate resursele lumii întregi.
În schimb, am putea avea o pace imensă, indiferent cât de mult sau de puțin avem.
Putem avea „inima tare” dacă ne întărim avându-L pe Domnul în centrul gândurilor și atenției noastre, ca urmare a faptului că„ ne încredem în El”. Ne putem încrede în purtarea de grijă a Domnului, dacă trăim pentru El și suntem responsabili și mulțumitori pentru ceea ce avem. Când facem voia Domnului, ne binecuvântează rodul muncii noastre și se îngrijește de nevoile noastre. Știu din experiență că dacă mă uit la „muntele„ din fața mea, nu mai pot să văd nimic altceva. Dacă permit problemelor să-mi capteze atenția, indiferent de mărimea lor reală, vor deveni munți imenși care mă vor epuiza. De noi depinde să învățăm să ne tratăm problemele în mod corect, mai ales dacă și alții depind de noi. O putem face de pe o poziție de calm și siguranță, știind că nu suntem singuri și că-i putem cere Domnului să ne dea înțelepciunea necesară și să ne conducă în rezolvarea fiecărei situații în parte. Alegerea ne aparține. Ochii Domnului sunt totdeauna peste noi și văd tot ce ni se întâmplă, dar noi alegem dacă ne încredem în El și ne păstrăm „inima tare”. Putem face ceea ce trebuie să facem în această lume, cu pacea și puterea supranaturale pe care le avem în Isus Cristos. Chiar și înainte de a se confrunta cu torturile fizice extreme din partea oamenilor care-l slujeau pe diavolul, Isus și-a păstrat pacea. Și când atârna pe cruce, a ales să-l ajute pe tâlharul de lângă El, a rezolvat problema îngrijirii mamei Lui, care rămânea fără sprijinul Lui, într-o lume în care femeile aveau nevoie de un bărbat să le câștige existența. Ne-a ajutat pe noi toți, și-a dat viața pentru noi și s-a rugat „Tată iartă-i că nu știu ce fac.” Isus nu s-a rugat doar pentru cei care i-au greșit, ci pentru toți oamenii, inclusiv pentru noi. Isus nu și-a pierdut pacea nici când trupul lui a fost bătut crunt și zdrobit până la moarte. Chiar și atunci când păcatele noastre L-au separat de Tatăl Său, chiar dacă a suferit cumplit, Isus nu a disperat. El a mers până la capăt și a biruit păcatul și moartea. Dacă tristețea i-ar fi copleșit inima, nu ar fi putut să facă tot ce a făcut pentru noi, dar Isus a ales să-și păstreze pacea, l-a biruit pe diavol și i-a luat „cheile morții și ale locuinței morților”. Isus ne-a arătat calea pe care s-o urmăm și L-a trimis pe Duhul Sfânt ca să fie cu fiecare dintre noi. Dumnezeu este mai aproape decât propria noastră suflare, pentru cei care suntem născuți din nou. Domnul se bucură să ne fie Dumnezeu și noi să Îi fim fii și fiice. De aceea ne-a creat! Noi nu trebuie să fim Dumnezeu, pentru că El este și doar El are toată înțelepciunea, toată cunoașterea și toate resursele de care avem nevoie atât fizic (inclusiv mental) ci și spiritual, pentru că este „El Shaddai”. Cu mulți ani în urmă, mi s-a spus că unul dintre numele Lui Dumnezeu este „El Shaddai”, Dumnezeul Atotputernic, de la care avem „Totul”. Când am întrebat în ce sens avem Totul, mi s-a spus că așa cum copilul nenăscut este complet dependent de mama sa prin cordonul ombilical, care este sursa pentru toate nevoile vieții copilului, tot așa primim și noi tot ce avem nevoie de la Domnul dacă ne încredem în El.
Să privim contextul în care a spus Isus aceste cuvinte:
Același Isus care a fost născut Emanuel, a plecat la Tatăl, dar nu ne-a lăsat singuri. Ne-a trimis Prezența Lui, pentru ca toți să Îl putem avea cu noi, în același timp. Când Isus era în trup fizic, nu putea fi prezent decât într-un singur loc la un moment dat, dar prin plecarea Lui a făcut posibil acest lucru. Ne putem închide ochii și să-i simțim prezența. Nu suntem singuri niciodată. Ucenicii au devenit apostoli. Toți au ajuns martiri, cu excepția unuia pe care n-au reușit să îl ucidă. Apostolii și cei din biserica primară au trecut prin necazuri și suferințe mari și chiar persecuții. Dar au ales să rămână fermi în credință, așa cum citim și în versetul următor.
Pavel și Sila au fost bătuți la sânge pe nedrept, aruncați în închisoare, cu picioarele în butuci. Cu toate acestea au ales să cânte laude la adresa Domnului. Și știm ce a urmat.
Când au ales să-L laude pe Domnul, chiar în circumstanțe teribile, Dumnezeu nu doar că a răspuns intervenind în ajutorul lor, dar i-a și folosit în întoarcerea temnicerului și a familiei lui la Cristos, precum și spre binele multora dintre cei închiși. Când cei trei tineri evrei au fost aruncați în cuptorul încins, în cartea Daniel, cel care a poruncit pedeapsa lor, a văzut în foc patru persoane în loc de trei, dintre care unul semăna cu Fiul Lui Dumnezeu. Iar când focul nu le-a făcut nici un rău, au fost eliberați și nici măcar nu miroseau a fum și singurul lucru care s-a schimbat era că nu mai aveau funiile cu care erau legați. Dacă ne păstrăm inimile tari prin credința în Domnul, ne încredem în El și alegem să Îl lăudăm indiferent cât de panicați sau disperați sunt cei din jurul nostru, putem avea pace. Și nu orice pace, ci pace supranaturală, „care întrece orice pricepere” și puterea supranaturală. Putem trece peste toate având bucurie, pace și toată puterea de care avem nevoie, dacă suntem cu adevărat urmașii Lui Cristos. Cealaltă opțiune este să lăsăm problemele să ne consume și să cădem în groapa disperării celor din jur sau chiar s-o săpăm pe a noastră și să-i facem pe ceilalți să ni se alăture. Îți mulțumesc Doamne că ești Dumnezeul nostru și noi suntem copiii Tăi. Îți mulțumim că Te îngrijești de nevoile noastre fizice și spirituale. Îți mulțumim Doamne pentru mila, harul, puterea și bucuria Ta. Eli Cockrell Se aud tot mai multe voci care spun că efectele lui Corona virus, COVIS-19, SARS-CoV2 sau orice altă denumire mai are, sunt semne că Domnul poate veni să ne răpească la cer în orice clipă.
Dar Biblia spune că înaintea răpirii trebuie să se mai întâmple și alte evenimente. Iată câteva dintre acestea: nu a fost construit nici un templu în Ierusalim; Anticrist-ul nu este liderul lumii și nu avem încă un guvern global care să-l aducă la putere; Cei doi martori nu și-au început încă slujirea mondială; păcătoșii (din Daniel 8.23) încă nu au „umplut măsura nelegiuirilor”. Cred că suntem la începutul apostaziei, considerată de unii teologi ca fiind timpul în care mulți vor părăsi biserica și vor renunța la credința lor în Cristos. Dar termenul grecesc original „apostasia” înseamnă „părăsirea poziției anterioare, rebeliune, revoltă” (Conform Dicționarului „Strong’s Greek”). Apostazia va fi un fenomen mondial care va afecta toată omenirea și va fi în spiritul primului capitol din Epistola către Romani. Majoritatea oamenilor au ales deja să creadă minciuna diavolului în locul adevărului Lui Dumnezeu. Minciuna este aceeași de la începutul omenirii, din grădina edenului.
Chiar dacă sfârșitul nu este atât de aproape, vedem că lumea devine un loc tot mai întunecat. În același timp, adevăratul trup al Lui Cristos, devine tot mai consacrat. Ceea ce Dumnezeu are în plan să se întâmple se va întâmpla. Să luăm în considerare cuvintele Domnului, așa cum le-a scris apostolul Marcu. Marcu 13:7-27 Când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă înspăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. 8 Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii; pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete şi tulburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor. 9 Luaţi seama la voi înşivă. Au să vă dea pe mâna soboarelor judecătoreşti şi veţi fi bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, pentru ca să le slujiţi de mărturie. 10 Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor. 11 Când vă vor duce să vă dea în mâinile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela, căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. 12 Fratele va da la moarte pe frate-său şi tatăl, pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî. 13 Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu, dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. 14 Când veţi vedea urâciunea pustiirii stând acolo unde nu se cade să fie – cine citeşte să înţeleagă –, atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi.*** 15 Cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare şi să nu intre în casă, ca să-şi ia ceva din ea. 16 Şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. 17 Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! 18 Rugaţi-vă ca lucrurile acestea să nu se întâmple iarna. 19 Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi şi cum nici nu va mai fi vreodată. 20 Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa, dar le-a scurtat din pricina celor aleşi. 21 Dacă vă va zice cineva atunci: ‘Iată, Hristosul este aici’ sau ‘Iată-L acolo’, să nu-l credeţi. 22 Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. 23 Păziţi-vă ; iată că vi le-am spus toate dinainte. 24 Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, 25 stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. 26 Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă. 27 Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. *** Cred că Marcu 13:14b-18 este o prorocie dublă, care s-a întâmplat în anul 70 d. Hr. și care se va întâmpla din nou înaintea venirii Domnului; iar versetele 19 și 20 descriu severitatea necazurilor care încă nu s-au întâmplat, ci urmează să vină. Domnul ne-a avertizat cu privire la ce va fi înaintea venirii Lui ca să-și răpească Biserica, la sfârșitul acestui veac. Aceste versete nu sunt despre momentele dinaintea celei de- „A doua veniri a Lui Isus” pentru Bătălia de la Armaghedon și nici dinaintea Judecății finale de la „marele scaun alb de judecată”. Aproape tot capitolul Marcu 13 vorbește despre ce va fi înaintea și pe parcursul răpirii. Este Corona virus un semn al zilelor din urmă? Cred că a fost îngăduit de Dumnezeu ca un strigăt pentru trezirea omenirii. Vor veni timpuri și mai grele. Trebuie să stăm aproape de Domnul și dacă nu suntem unde ar trebui să fim în relația cu El, e momentul să ne întoarcem la Isus din toată inima. Dumnezeu nu-și dorește niciodată ca vreunul dintre noi să piară și tuturor celor care pot auzi, ne spune: „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6:2b). Eli Cockrell Articole corelate: ESTE POSIBIL CA RĂPIREA SĂ AIBĂ LOC AZI? APOSTAZIA - MAREA LEPĂDARE DE CREDINȚĂ Cum ne putem păstra pacea și bucuria când lumea se prăbușește în jurul nostru? Dacă ascultăm ce spune mass-media și cei din jur, care sunt deja panicați, ne putem pierde calmul foarte ușor.
Iată două versete foarte potrivite pentru acum. Primul este din Isaia:
Parafrazat putem spune că pe cel care se concentrează pe Domnul și se încrede în El, Domnul îl va păzi în pace deplină. Dacă ne lăsăm mintea și inima să se concentreze pe probleme și pe toate scenariile produse de frică, nu vom putea avea pace. Dar dacă refuzăm frustrarea, îngrijorarea și disperarea, pentru că alegem să credem că același Dumnezeu care a avut grijă de noi când lucrurile mergeau mai bine, va continua să ne poarte de grijă și când vremurile sunt grele, vom putea avea pace deplină. Dacă avem nevoie, Domnul poate înmulți ceea ce avem, inclusiv, pâinea, laptele, combustibilul și chiar banii. Dacă nu avem nimic care să poată fi multiplicat, Domnul ne poate trimite ce ne trebuie prin intermediul cuiva sau printr-o minune, așa cum i-a trimis pe corbi să-i ducă mâncare lui Ilie (1 Împărați 17:4-6) sau cum l-a trimis pe Ilie la văduva din Sarepta și la fiul ei (1 Împărați 17:8-16) și pentru că Domnul a multiplicat uleiul și făina, toți trei au avut hrană până s-a încheiat seceta. Diavolul și cei din lume s-ar bucura să ne vadă panicați și plini de frică. Dar Dumnezeu vrea să avem deplină încredem în El că dorește tot ce este cel mai bine pentru noi. A dispera este egal cu a ne îndoi de Dumnezeu. Disperarea este o insultă la adresa Tatălui ceresc și a capacității Lui de a ne purta de grijă, și ne face să păcătuim. Fără credință, este imposibil să Îi fim plăcuți Lui Dumnezeu, tocmai pentru că credința este încredere. Când ne încredem în Dumnezeu, nimic nu este imposibil.
Modul corect de gândire este o sursă de tărie fizică dar și spirituală. Când alegem să ne încredem în Dumnezeu, să fim mulțumitori și să-L lăudăm, indiferent cât de tumultoase sunt apele vieții, putem naviga conduși de Domnul și având pacea și Lui! Dacă avem inima plină de tristețe și teamă, nu ne putem încrede în îndemnurile ei. Dar dacă inima ne este plină de bucurie și este convinsă că Dumnezeu știe ce este mai bine pentru noi și ne încredem total în El, atunci îndemnurile ei vor fi corecte. Nu suntem doar trup de carne. Acest trup va trece, dar ființa noastră spirituală este veșnică. Duhul sau omul nostru interior, trebuie să se hrănească cu Cuvântul Lui Dumnezeu și să se încreadă în Duhul Sfânt care ne-a fost dat ca să ne fie Mângâietor, Ajutor și Tărie. El este Dumnezeu cu noi. Când alegem să ne bucurăm și să avem credință în Dumnezeu, suntem în cel mai bun și sigur loc posibil. De ce să ne temem ca și cum nu am avea nicio speranță și niciun Domn? Nu suntem orfani. Dacă am fost născuți din nou, suntem copiii Dumnezeului Atotputernic! Haideți să trăim prin credință, nu prin vedere și să nu uităm niciodată versetele de mai jos:
Acesta este adevărul indiferent dacă avem sau nu probleme, dacă lumea din jurul nostru este prosperă sau pare că totul se prăbușește în jur. Dacă ne încredem în Domnul, căutăm mai întâi Împărăția Lui și vrem să facem doar voia Lui, Domnul ne va purta de grijă. Eli Cockrell Alte articole sugerate: De unde vine tăria creștinului Încrede-te în Domnul!
Atunci când diavolul se folosește de oameni, demoni sau situații ca să ne distrugă, Dumnezeu intervine ca să ne salveze. Uneori gravitatea situației cere intervenția supranaturală a îngerilor Domnului. În Evrei 1:14, citim că îngerii sunt „toți duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea”. Din păcate, sunt credincioși care cred că au puterea să le ceară îngerilor să facă ceva pentru ei. Aceștia se află pe un teren periculos, pentru că o astfel de practică, care nu are bază biblică, deschide ușa demonilor să îi ademenească pe terenul lor și să le facă rău. Biblia ne învață că doar Domnul poruncește îngerilor Săi și aceștia împlinesc tot ce le cere, pentru binele nostru și al Împărăției Lui Dumnezeu. Petru era arestat de Irod, împăratul lui Israel, cu dorința să-l scoată după Paște ca să-l tortureze înaintea poporului, pentru credința în Isus Cristos. Dar Dumnezeu i-a trimis lui Petru un înger care i-a dat instrucțiuni clare și l-a scos din închisoare, unde era legat în lanțuri și păzit de 16 soldați. Rugăciunea bisericii a fost cea care a declanșat intervenția Domnului. Duhul Sfânt le-a pus pe inimă celor din biserică să ducă lupta spirituală în rugăciune, pentru fratele lor de credință. Vă puteți imagina cât de mare le-a fost bucuria și cât de mult le-a zidit credința mărturia lui Petru despre felul în care a răspuns Domnul la rugăciunile lor? Dacă pentru noi este o atât de mare încurajare ce a făcut Dumnezeu prin îngerul Lui, cu cât mai mult a putut fi pentru ei, care erau protagoniștii acestei scene? Sunt multe instanțe în Biblie, atât în Vechiul cât și în Noul Testament despre îngerii pe care Dumnezeu i-a trimis în ajutorul copiilor Săi și sunt multe mărturii ale creștinilor din zilele noastre despre minunile făcute prin îngerii Domnului. Să nu uităm că Dumnezeu nu ne lasă niciodată la greu. El are întotdeauna soluții la problemele prin care trecem și atunci când este nevoie, îi va trimite pe îngerii Lui să lupte pentru noi. Nu ține de noi să ne rugăm la îngeri. Noi ne rugăm Domnului și El decide în ce fel ne ajută și când situația o impune, va porunci îngerilor să facă ceea ce noi nu putem face. Indiferent în ce mod intervine, Domnul nu își lasă niciodată copiii la greu, până când ne duce acolo unde Isus s-a dus să ne pregătească un loc! Carmen Pușcaș
Nu știu cât de mult contează acest adevăr pentru alte persoane, dar știu că pentru mine este foarte important să știu că Tatăl meu ceresc știe totul despre mine, Îi pasă prin ce trec și are cea mai bună soluție pentru problemele mele. Dumnezeu chiar știe totul. El știe ce va face fiecare om până la finalul vieții lui, pentru că nefiind niciodată legat de timp și spațiu, a putut derula filmul existenței întregului Univers înaintea ochilor Săi, înainte să îl creeze. Duhul Sfânt le-a descoperit prorocilor și celor prin care a fost scrisă Biblia, frânturi din ce urma să vină, tocmai ca să ne încurajeze, să ne pregătească pentru ce urmează și să ne confirme autenticitatea Scripturii. Dacă am înțelege că îngrijorările și nopțile nedormite în care încercăm să luăm locul Domnului rezolvând problemele Universului, ne fac doar rău și nu produc nimic bun, ne-am lupta mai mult să Îi dăm Lui Isus ceea ce ne frământă. Când reușim să ne lăsăm în grija Domnului, ne putem odihni în palma mâini Sale, de unde nu ne poate smulge nimeni. Dumnezeu vrea întotdeauna să ne ajute să luăm decizia cea mai bună, nu doar pentru acum și aici, ci pentru eternitate. Dacă Îl vom lăsa să fie cu adevărat Domn, având încredere că odată ce i-am dat problema noastră, ne va ajuta s-o rezolvăm, vom putea domni în viață având pacea și bucuria Lui, zi de zi. Cu cât petrecem mai mult timp în prezența Domnului, cu atât vom auzi mai clar ce ne spune Duhul Sfânt și pe măsură ce aplicăm ce auzim, ne va călăuzi tot mai mult. V-ați gândit vreodată ce ușor ar fi să fim cu adevărat conduși de Domnul care știe totul și care nu greșește niciodată? Cu cât ne apropiem mai mult de Isus, prin laudă, închinare, rugăciune și aprofundarea Scripturii cu atât vom semăna mai mult cu El, Îl vom iubi mai mult și vom greși mai puțin. Isus ne numește oile Lui. El ne cunoaște, ne poartă de grijă, ne ține în mâna Sa și ne dă viața veșnică. Aleluia!
Carmen Pușcaș În noaptea în care s-a născut Isus, un înger al Domnului le-a spus păstorilor care erau în apropiere:
Aceste cuvinte auzite prima dată de păstori și apoi de toate generațiile de creștini, continuă să îi încurajeze pe toți cei care le aud. Îngerul anunța venirea Lui Mesia, Isus Cristos. Și chiar mai mult, îngerul a spus că s-a născut „Un Mântuitor” și nu doar pentru evrei, ci pentru „toți oamenii”. Apostolul Ioan, a scris în 1 Ioan 3:8b, că Fiul Lui Dumnezeu a venit să „nimicească lucrările diavolului”. Isus nu a venit doar ca să fie Mântuitorul nostru, ci pentru că a plătit prețul pentru păcatele noastre, ne-a eliberat și de natura păcătoasă pe care am moștenit-o de la Adam. Primul Adam a fost creat curat și fără păcat, dar după ce a încălcat singura poruncă pe care i-a dat-o Dumnezeu și a păcătuit, noi, urmașii lui, nu ne-am mai născut curați, după chipul Lui Dumnezeu, ci cu o natură păcătoasă căzută. Dar al doilea Adam, Isus Cristos, a venit la noi fără păcat și a rămas fără păcat până la capăt. Iar prin Domnul și jertfa Lui, putem fi născuți din nou. Isus a făcut posibilă întoarcerea noastră la natura după chipul Lui Dumnezeu, cum a fost omul creat la început. Toți ne-am născut mai întâi, din părinții noștri cu o natură păcătoasă, dar când devenim creștini, duhul nostru se naște din nou și nu mai are natura păcătoasă. Aceasta a fost o parte uriașă a misiunii lui Isus Cristos, când a venit să se nască într-un trup uman! Aleluia! În trup, avem imaginea carnală, căzută a diavolului. În duh, noi (creștinii născuți din nou), avem imaginea Lui Dumnezeu. Atâta timp cât vom fi în aceste corpuri, suntem, într-o luptă continuă. Duhul nostru născut din nou, trebuie să stăpânească în mod constant peste natura carnală. Acesta este motivul pentru care fiecare dintre noi trebuie să ne luăm crucea și să o purtăm zilnic. Trebuie să ne răstignim zilnic firea noastră carnală, ca să putem trăi conduși de Duhul Sfânt pe placul Lui Dumnezeu. În versetul următor, putem vedea că fiecare dintre noi, este fie copilul diavolului, fie copilul Lui Dumnezeu. Fiecare om este fie una, fie cealaltă.
Prima dată ne-am născut „copiii diavolului”, prin părinții noștri biologici, dar prin Cristos, am devenit copiii Lui Dumnezeu!
Numai Isus a putut face posibil acest lucru! Nu numai că prin El putem fi iertați, dar a făcut posibil ca toți cei care se pocăiesc, cred în El și Îl urmează, să poată fi una cu Dumnezeu. Și când Isus S-a înălțat la cer, Tatăl L-a trimis pe Duhul Sfânt să locuiască în noi, să ne mângâie, să ne întărească și să ne călăuzească! Când aparținem Domnului, suntem în El și El este în noi. Isus a făcut toate acestea posibile prin venirea Lui în lume! Când a venit Isus, ne-a adus viață și a distrus lucrările diavolului, pentru toți cei care Îl vor primi!
E. Cockrell Poate sună ciudat, dar din păcate toți avem lucruri din trecut care ne supără de câte ori ni le amintim. Pot fi răni provocate de alții, dureri cauzate de pierderi pe care le-am suferit sau de ceva ce noi înșine am făcut în trecut. Indiferent care este sursa durerii, aceasta poate fi folosită de diavol ca să ne „lege strâns” și să ne facă să credem că trebuie să suferim și să ne pierdem bucuria.
Dar adevărul este că nu sunt decât „lanțuri de fum”, pe care le putem rupe foarte ușor dacă recunoaștem care este sursa lor. Bucuria și pacea sunt roada Duhului Sfânt, dar de noi depinde să le lăsăm să se manifeste, pentru că Duhul Sfânt nu ne forțează la nimic. Cu cât ne obișnuim mai mult să Îl rugăm pe Duhul Sfânt să ne conducă, să ne învețe ce este bine și să ne arate care sunt deciziile corecte pe care trebuie să le luăm, cu atât vom putea identifica mai repede încercările dușmanului de a ne fura bucuria și liniștea. Când continuăm să răsucim pe toate fețele ceea ce nu putem schimba, „lanțurile dușmanului” ne înfășoară și ne îngrădesc libertatea. Cu cât le permitem mai mult să ne țină legați, cu atât va dura mai mult să ne eliberăm. Dar cum putem deveni liberi? Prin proclamarea Cuvântul Lui Dumnezeu care spune opusul a ceea ce ne ține legați. Orice minciună poate fi demontată prin adevăr, iar Cuvântul Lui Dumnezeu este adevărul absolut! Iată două secțiuni de versetele pe care le putem proclama pentru a ne elibera:
Pot totul [ceea ce m-a chemat Domnul să fac] în Cristos care mă întărește [și îmi dă putere ca să împlinesc planul Lui – Sunt auto-suficient în suficiența Lui Cristos; sunt pregătit pentru orice și egal cu orice prin Cel care mă umple cu putere interioară și cu pace deplină.] - Filipeni 4:13 (cu explicații traduse din Biblia Amplificată) Dacă învățăm să ne „golim paharul frustrărilor” înaintea Domnului, spunându-i Lui ce ne supără sau ne irită, ne vom putea comporta mai bine cu cei din jur. Astfel putem avea o atitudine mai calmă și mai iubitoare. Am putea avea vieți mult mai pline de bucurie dacă am recunoaște gândurile care nu ne ajută cu nimic și care nu numai că nu îmbunătățesc situația, ci o înrăutățesc și pe deasupra ne deprimă și ne fac mai mult rău. Duhul Sfânt este gata să ne ajute și să ne conducă în tot adevărul, dacă Îl rugăm să o facă. Dumnezeu ne-a creat ca să ne bucurăm de părtășia cu El și putem avea încredere totală în dragostea și ajutorul Lui, indiferent cât de grele sunt încercările prin care trebuie să trecem la un moment dat. Să nu uităm că nu suntem singuri nicio clipă și voia Domnului este să învingem și să fim ai Lui pentru totdeauna! Carmen Pușcaș Este din nou toamnă, în emisfera nordică...
În fiecare an, venirea toamnei îmi amintește de atât de multe. Potrivit tradiției evreiești, aniversarea celor șase zile ale creației, inclusiv a lui Adam și a Evei, are loc în această perioadă a anului. Este interesant că răstignirea Lui Isus s-a întâmplat primăvara, când este sezonul vieții noi. Domnul nostru a trebuit să moară, așa cum trebuie să moară sămânța, pentru ca noi, descendenții Lui, să putem trăi. În multe zone, frunzele au început să-și schimbe culoarea și să cadă. Temperaturile vor începe să scadă, pentru ca după iarnă, frigul să facă loc primăverii, anotimpul revenirii la viață. Potrivit tradiției evreiești, toamna este și începutul unui an nou. În prima zi a lunii evreiești „Tișrei” (la apusul zilei de 29 septembrie 2019), începe anul evreiesc 5780. Această zi este numită „Roș Hașana”, Calendarul evreiesc socotește anii de la începutul creației, spre deosebire de calendarul Gregorian, cu care suntem obișnuiți majoritatea dintre noi, care începe de la nașterea Lui Isus Cristos. Pentru evrei, este începutul unui timp de introspecției. În a zecea zi a lunii Tișrei, este „Yom Kipur”, sau aniversarea Zilei Ispășirii. În ziua a zecea , marele preot urma să intre în Sfânta Sfintelor, din Templu ca să aducă jertfa anuală pentru păcatele poporului. Pentru că Templul din Ierusalim nu mai există, și nici Sfânta Sfintelor cu chivotul ispășirii (unde se aducea sângele jertfei, înaintea Domnului), marele preot nu mai poate face ispășirea. Cu toate acestea, evreii care sunt serioși în ceea ce privește credința lor, continuă să aibă aceste zece zile de introspecție și iertare. Mulți iartă datoriile sau ce li s-a greșit lor sau celor dragi, pe parcursul acestor zile sau caută ei înșiși să fie iertați de alții, ceea ce este demn de respect. Evreii zilelor noastre care cred în adevăratul Mesia și cei dintre neamuri care Îl urmăm pe Isus Cristos, avem un Mare Preot care s-a jertfit pe Sine, pentru păcatele noastre și care mijlocește pentru noi toți. Noi suntem trupul Lui, trupul Lui Cristos. Suntem temple vii ale Duhului Sfânt. Isus a creat o cale mai bună pentru noi și prin El avem toată iertarea de care vom avea vreodată nevoie. Dar putem să ne oprim și să luăm în considerare vechile căi ebraice și să vedem în ele prefigurarea Lui Isus. Cum ar fi faptul că jertfa oferită trebuia să fie fără pată sau cusur ca și Isus, chiar dacă cel care aducea jertfa era departe de a fi perfect. Putem să ne reamintim, că pe cât este de înfricoșător, fără vărsare de sânge, nu există iertare de păcat. Din fericire avem un Mântuitor, unul care nu a păcătuit niciodată, care ne-a plătit păcatele. Dacă cineva își va face timp să studieze zilele și obiceiurile sfinte evreiești, poate găsi multe alte similitudini cu Isus. Deocamdată, ne putem bucura de această schimbare de anotimp și de vremea răcoroasă. Ne putem bucura și de iarna care va veni, sau măcar să o tolerăm, pentru că știm că va urma primăvara, anotimpul noii vieți. E. Cockrell În primii ani ai vieții de credință, am crezut că adevărații predicatori și slujitori ai Domnului au o credință neclintită, nu se îndoiesc niciodată, sunt mereu veseli și nu au probleme reale, pentru că Dumnezeu îi iubește mai mult decât pe noi ceilalți. Sufeream de câte ori răspunsul Domnului la rugăciuni întârzia, și aveam momente de îndoială că voi primi ceea ce cer. La fel și atunci când greutățile vieții mă copleșeau și mă făceau să mă îndoiesc de dragostea Domnului. Dar nu era deloc așa! După ce am acordat mai multă atenție la ceea ce spun slujitorii Domnului care trăiesc ceea ce predică despre ei înșiși în mesajele lor, mi-am dat seama că și ei, ca noi toți, trec prin tot ce am menționat mai sus în momente diferite din viață. Războiul dintre Dumnezeu și Satan va continua cât timp mai există acest Univers. Pentru că diavolul nu Îi poate face rău în mod direct Lui Dumnezeu, încearcă să ne distrugă pe noi, preaiubiții Lui. Care este de fapt adevărul? În această dimineață, Duhul Sfânt mi-a descoperit un adevăr uriaș care ne ajută să înțelegem de ce nu suntem tot timpul victorioși în umblarea noastră cu Domnul. Atâta timp cât trăim în aceste trupuri fizice, firea noastră este în mod normal mai puternică decât duhul. De când ne-am născut din nou, duhul nostru a fost transformat, devenind nou și perfect, prin unirea cu Duhul Sfânt care a venit să locuiască în noi. Cât timp suntem în prezența ungerii Duhului Sfânt într-un serviciu divin, studiem Biblia, avem părtășie cu alți credincioși puternici sau ne rugăm și ne închinăm lui Dumnezeu, Duhul Sfânt care trăiește în noi preia controlul. Ori de câte ori se întâmplă acest lucru, permitem roadei Duhului Sfânt să învingă natura noastră carnală și să se manifeste în noi. Atunci „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor" (Galateni 5: 22-23) se manifestă în noi și prin noi. Dar, când suntem obosiți, supărați, răniți sau trecem prin greutăți prea mult timp, natura noastră carnală oprimă manifestarea Duhului Sfânt și preia controlul, determinându-ne să simțim și să ne comportăm exact pe dos. De aceea trebuie să învățăm să ne controlăm emoțiile și să ne maturizăm spiritual. Putem depăși mai ușor situațiile dificile prin care trecem dacă alegem să-L lăudăm și să ne închinăm Lui Dumnezeu, în loc să ne concentrăm asupra problemelor și să cădem pradă disperării și descurajării. Dacă așteptăm să ne închinăm Lui Dumnezeu numai când simțim să facem acest lucru, este posibil să nu o facem niciodată. Dacă ne concentrăm pe situația prin care trecem, firea ne îndeamnă să ne plângem de milă, nu să ne închinăm Domnului. Dar dacă alegem să ne gândim la cine este Dumnezeu și că ne iubește atât de mult încât L-a dat pe Fiul Său să moară în locul nostru, numai pentru că vrea să fim cu El în cer pentru toată veșnicia, putem începe să-L lăudăm. Cu cât ne reamintim mai mult promisiunile lui Dumnezeu și că în El suntem mai mult decât biruitori, vom vedea problema pe care o avem mai puțin gravă (puteți citi versete biblice încurajatoare în articolele din secțiunea „Încurajare”). Adevărul este că atâta timp cât alegem să-L urmăm pe Isus, chiar dacă ne-ar ucide cineva trupul, într-o fracțiune de secundă vom fi împreună cu Domnul nostru în cer, unde nu există lacrimi și nici durere. Prin Isus putem cu adevărat domni în viață și să trăim viața îmbelșugată pe care a pregătit-o pentru noi și s-o încheiem în brațele lui Isus! Carmen Pușcaș |
BLOG-URI ORDONATE CRONOLOGIC (Datele sunt în format LL/ZZ/AN) CUM ÎL PUTEM ÎNVINGE PE DUȘMANUL NEVĂZUT 4/27/2024 DOAR ISUS NE-A PUTUT MÂNTUI 3/25/2024 CE EXEMPLU URMĂM? 2/26/2024 SURSA PĂCII 1/22/2024 UN NOU AN 1/1/2024 GLORIE LUI DUMNEZEU ÎN CELE PREA ÎNALTE... 12/15/2023 ESENȚA TRĂIRII CREȘTINE 11/22/2023 MOȘTENITORI AI LUI DUMNEZEU 10/24/2023 OARE NE-AM PĂRĂSIT DRAGOSTEA DINTÂI? 9/28/2023 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA ZI DE ZI? 8/28/2023 INIMA LUI DUMNEZEU 7/26/2023 IMPORTANȚA IERTĂRII 6/23/2023 E TIMPUL SĂ DOMNIM ÎN VIAȚĂ 4/25/2023 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 3/25/2023 DUMNEZEU NE VREA BINELE 2/28/2023 BINECUVÂNTARE ȘI PROSPERITATE 1/21/2023 PERSPECTIVA CREȘTINULUI 12/30/2022 AUZIȚI CLOPOTELE? 12/15/2022 BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 11/28/2022 CE NE UMPLE INIMILE? 10/25/2022 VIAȚA DIN ABUNDENȚĂ 9/18/2022 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 8/15/2022 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 6/27/2022 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 ÎNVINGĂTORI SAU ÎNVINȘI? 3/18/2022 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 2/22/2022 SELAH 1/01/2022 NAȘTEREA LUI ISUS CRISTOS, MÂNTUITORUL NOSTRU 12/14/2021 VICTORIE ÎN NECAZURI 11/10/2021 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA TA,CU TOT SUFLETUL TĂU ȘI CU TOT CUGETUL TĂU” 9/10/2021 CONSTANTE ȘI VARIABILE 8/19/2021 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 7/23/2021 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 6/17/2021 DOAMNE IARTĂ-NE, PRECUM IERTĂM ȘI NOI 5/28/2021 CÂND RĂSPUNSUL LA RUGĂCIUNE ESTE ALTUL DECÂT CEL AȘTEPTAT 5/6/2021 ESTE UȘOR SĂ NU PĂCĂTUIM CÂND TOTUL NE MERGE BINE 4/8/2021 JOCUL ÎNVINOVĂȚIRII 3/19/2021 SĂ FIM PURTĂTORII PĂCII LUI ISUS 1/26/2021 PUTEM SĂ NE BUCURĂM ÎN CIRCUMSTANȚE DIFICILE? 1/5/2021 „VENIȚI LA MINE!” 12/8/2020 MULȚUMIREA 11/23/2020 CE ESTE VIAȚA 10/31/2020 SĂ NE APROPIEM DE DUMNEZEU ȘI EL SE VA APROPIA DE NOI 9/18/2020 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 PUTEM ALEGE CE PRIMIM? 07/24/2020 AZI ALEG BUCURIA 6/23/2020 STRESUL LUMII ȘI EMOȚIILE NOASTRE 5/27/2020 CHINURILE NAȘTERII GUVERNULUI UNIC MONDIAL 5/12/2020 CERCETAȚI DUHURILE ȘI TOATE LUCRURILE 4/22/2020 ADEVĂRATA PACE! 4/1/2020 CUM SĂ NE PĂSTRĂM PACEA ȘI BUCURIA 3/17/2020 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 2/28/2020 DUMNEZEU ȘTIE! 1/14/2020 ISUS A VENIT ÎN LUME 12/23/2019 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 ESTE DIN NOU TOAMNĂ 9/30/2019 DE CE NU NE SIMȚIM TOTDEAUNA VICTORIOȘI? 7/18/2019 LUCRURILE MICI... 7/2/2019 POATE ESTE TIMPUL PENTRU O SCHIMBARE 5/16/2019 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 AȚI FOST VREODATĂ ÎNTR-UN „JUG NEPOTRIVIT”? 2/2/2019 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 1/15/2019 LUPTA DE ZI CU ZI 12/4/2018 FIUL RISIPITOR 10/11/2018 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 4/28/2018 ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 2/21/18 VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 2/15/2018 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 2/15/2018 DE CE SĂ FIM RĂBDĂTORI ȘI CALMI? 1/11/2018 BUCURIA ÎN DOMNUL ESTE SURSA TĂRIEI NOASTRE 12/8/2017 UNGEREA DUHULUI SFÂNT 29/11/2017 DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 11/13/2017 PECETEA DUHULUI SFÂNT 9/18/2017 BOTEZUL ÎN APĂ ESTE O PORUNCĂ SAU O OPȚIUNE? 8/26/2017 FRICA SĂNĂTOASĂ VERSUS FRICA NESĂNĂTOASĂ 7/13/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 6/13/2017 PACEA ÎN ISUS 5/26/2017 ÎN CE/CINE NE ÎNCREDEM? 5/16/2017 DACĂ TRĂIM PRIN DUHUL SĂ ȘI UMBLĂM PRIN DUHUL 4/7/2017 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 TOȚI AM PRIMIT „HAR DUPĂ HAR” 2/24/2017 PE CINE A COSTAT MAI MULT? 1/28/2017 NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ 1/26/2017 ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU! 1/11/2017 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 11/27/2016 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 11/9/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 10/14/2016 RĂZBOIUL DINTRE DUMNEZEU ȘI SATAN, OMUL FIIND LA MIJLOC 10/7/2016 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 9/24/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ COPIILOR SĂI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 9/10/2016 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 9/7/2016 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ? 8/24/2016 „UMBLAREA PE APE” 8/23/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 8/20/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 7/25/2016 DE CE NE RUGĂM? 6/30/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 6/4/2016 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 5/26/2016 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 3/10/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 AVEM NEVOIE DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU 1/25/2016 PREȚUL SEPARĂRII DE DUMNEZEU 1/20/2016 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 LIBERI ÎN ISUS 8/21/2015 CRISTOS ÎN NOI, NĂDEJDEA SLAVEI! 8/13/2015 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 LA UN NIVEL NOU... CERINȚE NOI 8/13/2015 BLOG-URI PE CATEGORII ADEVĂR BIBLIC ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 BIBLIA, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 11/28/2022 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 11/9/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 10/14/2016 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA ZI DE ZI? 8/28/2023 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 5/26/2016 BUCURIE AZI ALEG BUCURIA 6/23/2020 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 CUM SĂ NE PĂSTRĂM PACEA ȘI BUCURIA 3/17/2020 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 MULȚUMIREA 11/23/2020 PUTEM SĂ NE BUCURĂM ÎN CIRCUMSTANȚE DIFICILE? 1/5/2021 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 SURSA PĂCII 1/22/2024 CREDINȚĂ, ÎNCREDERE CONSTANTE ȘI VARIABILE 8/19/2021 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ? 8/24/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 9/24/2016 ÎN CE/CINE NE ÎNCREDEM? 5/16/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 6/13/2017 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 8/15/2022 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 „UMBLAREA PE APE” 8/23/2016 DUMNEZEU TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT AVEM NEVOIE DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU 1/25/2016 CRISTOS ÎN NOI, NĂDEJDEA SLAVEI! 8/13/2015 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 DUMNEZEU NE VREA BINELE 2/28/2023 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 DOAR ISUS NE-A PUTUT MÂNTUI 3/25/2024 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 6/27/2022 DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ COPIILOR SĂI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 9/10/2016 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 2/28/2020 DUMNEZEU ȘTIE! 1/14/2020 INIMA LUI DUMNEZEU 7/26/2023 ISUS A VENIT ÎN LUME 12/23/2019 ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU! 1/11/2017 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 LIBERI ÎN ISUS 8/21/2015 PACEA ÎN ISUS 5/26/2017 PREȚUL SEPARĂRII DE DUMNEZEU 1/20/2016 RĂZBOIUL DINTRE DUMNEZEU ȘI SATAN, OMUL FIIND LA MIJLOC 10/7/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 „VENIȚI LA MINE!” 12/8/2020 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 3/10/2016 HARUL TOȚI AM PRIMIT „HAR DUPĂ HAR” 2/24/2017 PE CINE A COSTAT MAI MULT? 1/28/2017 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 PERSEVERENȚĂ ȘI TĂRIE SPIRITUALĂ ADEVĂRATA PACE! 4/1/2020 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 2/21/18 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 2/15/2018 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 CUM ÎL PUTEM ÎNVINGE PE DUȘMANUL NEVĂZUT 4/27/2024 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 6/17/2021 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 ESTE UȘOR SĂ NU PĂCĂTUIM CÂND TOTUL NE MERGE BINE 4/8/2021 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 2/22/2022 ÎNVINGĂTORI SAU ÎNVINȘI? 3/18/2022 LUPTA DE ZI CU ZI 12/4/2018 SĂ FIM PURTĂTORII PĂCII LUI ISUS 1/26/2021 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 SELAH 1/01/2022 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 VICTORIE ÎN NECAZURI 11/10/2021 RUGĂCIUNEA CÂND RĂSPUNSUL LA RUGĂCIUNE ESTE ALTUL DECÂT CEL AȘTEPTAT 5/6/2021 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 7/25/2016 DE CE NE RUGĂM? 6/30/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 TEME VARIATE AUZIȚI CLOPOTELE? 12/15/2022 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 GLORIE LUI DUMNEZEU ÎN CELE PREA ÎNALTE... 12/15/2023 JOCUL ÎNVINOVĂȚIRII 19/03/2021 MOȘTENITORI AI LUI DUMNEZEU 10/24/2023 POATE ESTE TIMPUL PENTRU O SCHIMBARE 5/16/2019 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 3/25/2023 UN NOU AN 1/1/2024 TRĂIRE CREȘTINĂ ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 AȚI FOST VREODATĂ ÎNTR-UN „JUG NEPOTRIVIT”? 2/2/2019 BINECUVÂNTARE ȘI PROSPERITATE 1/21/2023 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 CE ESTE VIAȚA 10/31/2020 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 9/7/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 6/4/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 DOAMNE IARTĂ-NE, PRECUM IERTĂM ȘI NOI 5/28/2021 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 E TIMPUL SĂ DOMNIM ÎN VIAȚĂ 4/25/2023 ESENȚA TRĂIRII CREȘTINE 11/22/2023 IMPORTANȚA IERTĂRII 6/23/2023 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 LA UN NIVEL NOU... CERINȚE NOI 8/13/2015 FIUL RISIPITOR 10/11/2018 NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ 1/26/2017 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 11/27/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 OARE NE-AM PĂRĂSIT DRAGOSTEA DINTÂI? 9/28/2023 PERSPECTIVA CREȘTINULUI 12/30/2022 PUTEM ALEGE CE PRIMIM? 07/24/2020 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 7/23/2021 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA TA,CU TOT SUFLETUL TĂU ȘI CU TOT CUGETUL TĂU” 9/10/2021 STRESUL LUMII ȘI EMOȚIILE NOASTRE 5/27/2020 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 8/20/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 VIAȚA DIN ABUNDENȚĂ 9/18/2022 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 1/15/2019 VINDECARE VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 2/15/2018 Arhive
April 2024
Categorii
All
|