Ucenicii L-au întrebat pe Isus despre întoarcerea Lui și ce va fi la sfârșitul veacului, pentru că doreau să afle mai multe informații. Răspunsul și sfaturile Domnului ne sunt foarte utile și nouă. Au trecut aproape 2000 de ani de atunci, și mulți dintre noi credem că întoarcerea Domnului este aproape.
Tocmai pentru că trăim în aceste vremuri, noi creștinii trebuie să aparținem Domnului cu toată inima, tot cugetul și tot sufletul. Acesta este un timp unic al istoriei, în care diavolul știe că zilele lui sunt numărate.
Pentru a învinge un „dușman nevăzut”, plin de furie și care se folosește de demoni și manipulează oamenii care îi slujesc și care fac voia lui, trebuie să fim creștini integri și dedicați până la sfârșit.
Cei care vor birui și vor rezista biruitori până la sfârșit, vor face acest lucru prin (1) sângele Mielului, (2) cuvântul mărturisirii lor, și (3) fără să-și iubească viața până la moarte. Mulți trec cu vederea a treia parte a versetului. Isus a spus în Marcu 8:35, că cei care încearcă să-și scape viața, o vor pierde, iar cei care își vor pierde viața pentru El și pentru Evanghelie, o vor câștiga. Trebuie să Îi dăm Domnului viețile noastre ca să fim mântuiți, chiar și atunci când trebuie să îndurăm cele mai grele circumstanțe. Cei care trăiesc doar ca să-și satisfacă nevoile trupului fizic, nu-și vor salva sufletele (Galateni 6:8). Să ne amintim de soția lui Lot, „Oricine va căuta să-şi scape viaţa o va pierde şi oricine o va pierde o va găsi.” (Luca 17:33). Este suficient doar să fii mântuit prin sângele Mielului? Asta înseamnă prima parte? Sângele Mielului este atotputernic. Diavolul nu poate face față nici măcar unei picături din sângele lui Isus. Trebuie să fim curățați și acoperiți de sângele Domnului și să trăim în puterea lui. Sângele Lui ne oferă autoritatea împărăției. Mulți înțeleg greșit ce înseamnă, dar studiind Cuvântul Lui Dumnezeu, putem vedea autoritatea pe care ne-a dat-o Isus asupra dușmanului. Aceasta înseamnă că nu suferim niciodată pentru că avem o asemenea autoritate? Să privim la Isus, care avea toată autoritatea. În unele momente nu l-a lăsat pe dușman să facă ce dorea, iar în altele nu l-a oprit. Avem nevoie de Duhul Sfânt să ne conducă, să ne îndrume și să ne arate de ce trebuie să trecem prin suferințe și încercări. Ei vor fi fost victorioși prin cuvântul mărturisirii lor, nu prin mărturia părinților sau a bunicilor lor. Va trebui să fie mărturia personală. Aceasta înseamnă că vor fi putut să vorbească cu îndrăzneală și să nu dea înapoi. Acest lucru este posibil numai pentru cine are Cuvântul Lui Dumnezeu viu și lucrător în inima sa, și îl proclamă fără rețineri. Credincioșii superficiali sau cei care sunt creștini doar cu numele, nu pot face acest lucru. Acesta este rezultatul credinței ferme a credincioșilor care-L cunosc pe Dumnezeu și Cuvântul Său, și care trăiesc conform Scripturii. Mărturia Cuvântului Lui Dumnezeu în noi ne va mântui. Și nu există nimic altceva care ne poate salva. Trupurile noastre pot fi ucise, dar duhurile noastre sunt veșnice, nu vor muri niciodată. Iar cei care rămân fideli Cuvântului Lui Dumnezeu, nu trebuie să se teamă. Și nu-și vor fi iubit viața până la moarte. Să ne amintim de soția lui Lot, așa cum am menționat mai înainte. Cât de profund este angajamentul pe care îl aveți față de Domnul? Îl iubiți chiar dacă v-ar costa viața fizică? Pe mulți creștini din zilele noastre, din Orientul Mijlociu, China sau alte țări, trăirea pentru Isus îi poate costa pierderea oricăror mijloace de trai și chiar a vieții. Și totuși ei vin la Domnul din toată inima. Istoria Imperiului Roman arată că mulți creștini au ajuns hrană pentru lei și alte animale de pradă, pentru că nu au renunțat la credința în Isus Cristos. Ce le-a dat puterea să accepte moartea? De ce nu au ales să zică ce voiau romanii să audă, dar în inima lor să continue să creadă în Isus? Pentru că nu se poate face așa, Isus a spus-o foarte răspicat în versetele care urmează.
Cine crede că Îl poate nega pe Domnul și totuși să ajungă în rai se înșală amarnic. Biblia spune clar că cel care va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Nu trebuie nici măcar să ne gândim că am putea vreodată să ne lepădăm de Domnul prin ceea ce rostim sau facem. Cât timp trăim pe Pământ, în fiecare zi a vieții noastre, Isus trebuie să fie Domnul nostru.
În concluzie, pe măsură ce vedem și auzim mai des despre războaie și zvonuri despre războaie, precum și despre celelalte semne despre care vorbește Biblia că trebuie să se întâmple înainte ca Isus să vină să Își ia mireasa, trebuie să fim credincioși hotărâți, și să trăim viața din abundență, pe care a câștigat-o Isus pentru noi prin moartea Sa. Să nu citim Biblia doar din când în când, ca pe o datorie, ci să fim buni, iubitori și să studiem Cuvântul Lui Dumnezeu cu seriozitate și pasiune. Trebuie să cunoaștem adevărul Scripturii ca să fim cu adevărat liberi, să putem să ne împărtășim credința cu alții prin cuvânt și fapte, fără să ne lăsăm prinși de grijile acestei lumi, ci mai degrabă să ne gândim la lucrurile de sus, trăind viața la maxim sub călăuzirea Duhului Sfânt. Procedând astfel, vom rezista până la capăt și vom reuși! Eli Cockrell
0 Comments
|
BLOG-URI ORDONATE CRONOLOGIC (Datele sunt în format LL/ZZ/AN) LUMINA ȘI ÎNTUNERICUL 9/24/2024 PUTEM AVEA BUCURIE ÎN ÎNCERCĂRI? 9/3/2024 RĂZBOAIE ȘI ZVONURI DE RĂZBOAIE 8/22/2024 SĂ TRĂIM ÎN LUMINA LUI ISUS 6/24/2024 DESCURAJAȚI SAU ÎNCURAJAȚI? 5/23/2024 CUM ÎL PUTEM ÎNVINGE PE DUȘMANUL NEVĂZUT 4/27/2024 DOAR ISUS NE-A PUTUT MÂNTUI 3/25/2024 CE EXEMPLU URMĂM? 2/26/2024 SURSA PĂCII 1/22/2024 UN NOU AN 1/1/2024 GLORIE LUI DUMNEZEU ÎN CELE PREA ÎNALTE... 12/15/2023 ESENȚA TRĂIRII CREȘTINE 11/22/2023 MOȘTENITORI AI LUI DUMNEZEU 10/24/2023 OARE NE-AM PĂRĂSIT DRAGOSTEA DINTÂI? 9/28/2023 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA ZI DE ZI? 8/28/2023 INIMA LUI DUMNEZEU 7/26/2023 IMPORTANȚA IERTĂRII 6/23/2023 E TIMPUL SĂ DOMNIM ÎN VIAȚĂ 4/25/2023 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 3/25/2023 DUMNEZEU NE VREA BINELE 2/28/2023 BINECUVÂNTARE ȘI PROSPERITATE 1/21/2023 PERSPECTIVA CREȘTINULUI 12/30/2022 AUZIȚI CLOPOTELE? 12/15/2022 BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 11/28/2022 CE NE UMPLE INIMILE? 10/25/2022 VIAȚA DIN ABUNDENȚĂ 9/18/2022 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 8/15/2022 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 6/27/2022 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 ÎNVINGĂTORI SAU ÎNVINȘI? 3/18/2022 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 2/22/2022 SELAH 1/01/2022 NAȘTEREA LUI ISUS CRISTOS, MÂNTUITORUL NOSTRU 12/14/2021 VICTORIE ÎN NECAZURI 11/10/2021 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA TA,CU TOT SUFLETUL TĂU ȘI CU TOT CUGETUL TĂU” 9/10/2021 CONSTANTE ȘI VARIABILE 8/19/2021 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 7/23/2021 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 6/17/2021 DOAMNE IARTĂ-NE, PRECUM IERTĂM ȘI NOI 5/28/2021 CÂND RĂSPUNSUL LA RUGĂCIUNE ESTE ALTUL DECÂT CEL AȘTEPTAT 5/6/2021 ESTE UȘOR SĂ NU PĂCĂTUIM CÂND TOTUL NE MERGE BINE 4/8/2021 JOCUL ÎNVINOVĂȚIRII 3/19/2021 SĂ FIM PURTĂTORII PĂCII LUI ISUS 1/26/2021 PUTEM SĂ NE BUCURĂM ÎN CIRCUMSTANȚE DIFICILE? 1/5/2021 „VENIȚI LA MINE!” 12/8/2020 MULȚUMIREA 11/23/2020 CE ESTE VIAȚA 10/31/2020 SĂ NE APROPIEM DE DUMNEZEU ȘI EL SE VA APROPIA DE NOI 9/18/2020 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 PUTEM ALEGE CE PRIMIM? 07/24/2020 AZI ALEG BUCURIA 6/23/2020 STRESUL LUMII ȘI EMOȚIILE NOASTRE 5/27/2020 CHINURILE NAȘTERII GUVERNULUI UNIC MONDIAL 5/12/2020 CERCETAȚI DUHURILE ȘI TOATE LUCRURILE 4/22/2020 ADEVĂRATA PACE! 4/1/2020 CUM SĂ NE PĂSTRĂM PACEA ȘI BUCURIA 3/17/2020 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 2/28/2020 DUMNEZEU ȘTIE! 1/14/2020 ISUS A VENIT ÎN LUME 12/23/2019 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 ESTE DIN NOU TOAMNĂ 9/30/2019 DE CE NU NE SIMȚIM TOTDEAUNA VICTORIOȘI? 7/18/2019 LUCRURILE MICI... 7/2/2019 POATE ESTE TIMPUL PENTRU O SCHIMBARE 5/16/2019 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 AȚI FOST VREODATĂ ÎNTR-UN „JUG NEPOTRIVIT”? 2/2/2019 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 1/15/2019 LUPTA DE ZI CU ZI 12/4/2018 FIUL RISIPITOR 10/11/2018 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 4/28/2018 ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 2/21/18 VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 2/15/2018 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 2/15/2018 DE CE SĂ FIM RĂBDĂTORI ȘI CALMI? 1/11/2018 BUCURIA ÎN DOMNUL ESTE SURSA TĂRIEI NOASTRE 12/8/2017 UNGEREA DUHULUI SFÂNT 29/11/2017 DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 11/13/2017 PECETEA DUHULUI SFÂNT 9/18/2017 BOTEZUL ÎN APĂ ESTE O PORUNCĂ SAU O OPȚIUNE? 8/26/2017 FRICA SĂNĂTOASĂ VERSUS FRICA NESĂNĂTOASĂ 7/13/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 6/13/2017 PACEA ÎN ISUS 5/26/2017 ÎN CE/CINE NE ÎNCREDEM? 5/16/2017 DACĂ TRĂIM PRIN DUHUL SĂ ȘI UMBLĂM PRIN DUHUL 4/7/2017 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 TOȚI AM PRIMIT „HAR DUPĂ HAR” 2/24/2017 PE CINE A COSTAT MAI MULT? 1/28/2017 NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ 1/26/2017 ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU! 1/11/2017 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 11/27/2016 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 11/9/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 10/14/2016 RĂZBOIUL DINTRE DUMNEZEU ȘI SATAN, OMUL FIIND LA MIJLOC 10/7/2016 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 9/24/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ COPIILOR SĂI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 9/10/2016 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 9/7/2016 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ? 8/24/2016 „UMBLAREA PE APE” 8/23/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 8/20/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 7/25/2016 DE CE NE RUGĂM? 6/30/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 6/4/2016 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 5/26/2016 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 3/10/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 AVEM NEVOIE DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU 1/25/2016 PREȚUL SEPARĂRII DE DUMNEZEU 1/20/2016 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 LIBERI ÎN ISUS 8/21/2015 CRISTOS ÎN NOI, NĂDEJDEA SLAVEI! 8/13/2015 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 LA UN NIVEL NOU... CERINȚE NOI 8/13/2015 BLOG-URI PE CATEGORII ADEVĂR BIBLIC ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 BIBLIA, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 11/28/2022 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 11/9/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 10/14/2016 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA ZI DE ZI? 8/28/2023 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 5/26/2016 BUCURIE AZI ALEG BUCURIA 6/23/2020 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 CUM SĂ NE PĂSTRĂM PACEA ȘI BUCURIA 3/17/2020 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 MULȚUMIREA 11/23/2020 PUTEM SĂ NE BUCURĂM ÎN CIRCUMSTANȚE DIFICILE? 1/5/2021 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 PUTEM AVEA BUCURIE ÎN ÎNCERCĂRI? 9/3/2024 SURSA PĂCII 1/22/2024 CREDINȚĂ, ÎNCREDERE CONSTANTE ȘI VARIABILE 8/19/2021 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ? 8/24/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 9/24/2016 DESCURAJAȚI SAU ÎNCURAJAȚI? 5/23/2024 ÎN CE/CINE NE ÎNCREDEM? 5/16/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 6/13/2017 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 8/15/2022 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 „UMBLAREA PE APE” 8/23/2016 DUMNEZEU TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT AVEM NEVOIE DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU 1/25/2016 CRISTOS ÎN NOI, NĂDEJDEA SLAVEI! 8/13/2015 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 DUMNEZEU NE VREA BINELE 2/28/2023 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 11/26/2015 DOAR ISUS NE-A PUTUT MÂNTUI 3/25/2024 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 6/27/2022 DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ COPIILOR SĂI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 9/10/2016 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 2/28/2020 DUMNEZEU ȘTIE! 1/14/2020 INIMA LUI DUMNEZEU 7/26/2023 ISUS A VENIT ÎN LUME 12/23/2019 ISUS ESTE ADEVĂRUL 8/31/2015 ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU! 1/11/2017 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 LIBERI ÎN ISUS 8/21/2015 PACEA ÎN ISUS 5/26/2017 PREȚUL SEPARĂRII DE DUMNEZEU 1/20/2016 RĂZBOIUL DINTRE DUMNEZEU ȘI SATAN, OMUL FIIND LA MIJLOC 10/7/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 „VENIȚI LA MINE!” 12/8/2020 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 3/10/2016 HARUL TOȚI AM PRIMIT „HAR DUPĂ HAR” 2/24/2017 PE CINE A COSTAT MAI MULT? 1/28/2017 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 PERSEVERENȚĂ ȘI TĂRIE SPIRITUALĂ ADEVĂRATA PACE! 4/1/2020 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 2/21/18 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 2/15/2018 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 CUM ÎL PUTEM ÎNVINGE PE DUȘMANUL NEVĂZUT 4/27/2024 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 6/17/2021 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 ESTE UȘOR SĂ NU PĂCĂTUIM CÂND TOTUL NE MERGE BINE 4/8/2021 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 ÎN DOMNUL GĂSIM „ODIHNA” DE CARE AVEM NEVOIE 8/14/2020 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 2/22/2022 ÎNVINGĂTORI SAU ÎNVINȘI? 3/18/2022 LĂUDAȚI PE DOMNUL ÎN ORICE VREME! - 5/16/2022 LUPTA DE ZI CU ZI 12/4/2018 RĂZBOAIE ȘI ZVONURI DE RĂZBOAIE 8/22/2024 SĂ FIM PURTĂTORII PĂCII LUI ISUS 1/26/2021 SĂ TRĂIM ÎN LUMINA LUI ISUS 6/24/2024 SELAH 1/01/2022 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 VICTORIE ÎN NECAZURI 11/10/2021 RUGĂCIUNEA CÂND RĂSPUNSUL LA RUGĂCIUNE ESTE ALTUL DECÂT CEL AȘTEPTAT 5/6/2021 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 7/25/2016 DE CE NE RUGĂM? 6/30/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 8/11/2016 TEME VARIATE AUZIȚI CLOPOTELE? 12/15/2022 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 GLORIE LUI DUMNEZEU ÎN CELE PREA ÎNALTE... 12/15/2023 JOCUL ÎNVINOVĂȚIRII 19/03/2021 LUMINA ȘI ÎNTUNERICUL 9/24/2024 MOȘTENITORI AI LUI DUMNEZEU 10/24/2023 POATE ESTE TIMPUL PENTRU O SCHIMBARE 5/16/2019 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 3/25/2023 UN NOU AN 1/1/2024 TRĂIRE CREȘTINĂ ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII 3/26/2018 AȚI FOST VREODATĂ ÎNTR-UN „JUG NEPOTRIVIT”? 2/2/2019 BINECUVÂNTARE ȘI PROSPERITATE 1/21/2023 BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 BUCUROȘI SAU TRIȘTI? 11/17/2015 CE ESTE VIAȚA 10/31/2020 CEREȚI... ȘI VEȚI PRIMI! 8/13/2015 CINE ARE URECHI SĂ ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL 3/3/2017 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 10/8/2021 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 9/7/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 6/4/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 2/10/2016 DOAMNE IARTĂ-NE, PRECUM IERTĂM ȘI NOI 5/28/2021 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 5/18/2019 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 10/6/2016 E TIMPUL SĂ DOMNIM ÎN VIAȚĂ 4/25/2023 ESENȚA TRĂIRII CREȘTINE 11/22/2023 IMPORTANȚA IERTĂRII 6/23/2023 ISPITIREA LUI ISUS 7/25/2018 LA UN NIVEL NOU... CERINȚE NOI 8/13/2015 FIUL RISIPITOR 10/11/2018 NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ 1/26/2017 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 11/27/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC! 9/13/2016 OARE NE-AM PĂRĂSIT DRAGOSTEA DINTÂI? 9/28/2023 PERSPECTIVA CREȘTINULUI 12/30/2022 PUTEM ALEGE CE PRIMIM? 07/24/2020 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 7/23/2021 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA TA,CU TOT SUFLETUL TĂU ȘI CU TOT CUGETUL TĂU” 9/10/2021 STRESUL LUMII ȘI EMOȚIILE NOASTRE 5/27/2020 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 9/19/2018 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 7/26/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 8/20/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT 8/5/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ 7/29/2016 VIAȚA DIN ABUNDENȚĂ 9/18/2022 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 1/15/2019 VINDECARE VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 2/15/2018 Arhive
September 2024
Categorii
All
|